K.O.

Ceasul

"Un singur ceas ne-a mai rămas

nu bate ore nici minute,

secundele îi sunt tăcute,

dar ceasul nostru nu e ceas...

Nu limbile i s-au oprit

şi nici rugină nu şi-a pus brăţară,

ceasul pe mâna noastră ară

ca printr-un sânge nenuntit.

 Purtăm la gât un ceas de iască

şi ceasu-ncepe să vorbească

de-atâta timp limbile-l dor

şi ceasul spune: „Nevermore”...

Nicolae Băciuţ

Acum citesc...

Am auzit multe lucruri frumoase despre carte, dar am cumpărat-o cu hotărâre când am dat peste acest citat:

”Ea şi Mattia erau uniţi de un fir elastic şi invizibil, îngropat sub o mulţime de lucruri neimportante, un fir care putea să existe numai între doi oameni ca ei: doi oameni care-şi recunoscuseră propria singurătate unul în celălalt.”

Vi se pare normal?

Știu că mi s-ar putea spune  că subiectul pe care îl deschid  nu mai este de actualitate.
Totuși întreb, chiar dacă este o întrebare retorică: vi se pare firesc ca un copil și familia lui să cerșească bani în presă pentru o operație pe cord, iar CNAS se plătească din bani publici o fantezie de schimbare de sex?
Nu discut despre persoana care a dorit această modificare, nici despre grupul de persoane din care face parte. Eu întreb doar atât: dintre cele două cazuri - un băiețel de patru ani a cărui viață este în pericol și o doamnă care dorește să fie domn - de ce este preferat al doilea caz?
Pentru Iustin Mitu era nevoie de zece mii de euro. CNAS-ul nu i-a dat. Nu era un caz suficient de important.

S-a pogorât...

Moșii de vară

Astăzi ne întâlnim

în rugăciune cu toți cei adormiți. Se împart farfurii cu colivă, căni cu cireșe împodobite cu flori, dar, mai important decât orice este să ne gândim la ei, la cei plecați, să-i pomenim, să-i păstrăm vii în amintire.

E singura zi din an când Biserica se roagă și pentru cei care și-au luat viața singuri.

 Imaginea de aici.

Domnița Șoim

”Eu plec. De tine sufletul dezleagă-mi!

Aș plânge, însă nu mai am nici lacrimi.


Voi părăsi săgetătorul burg

să locuiesc în nimbul din amurg

în cearcănul de lună decadentă

sau undeva-n trecut, într-o legendă.


Miroși a crâng și a grădini cu ziduri,

Te voi păstra pe fruntea mea, în riduri,

mereu mai aburitul tău profil

îl voi păstra în florile de stil,

în faldurile sufletului grele

și-n ochii mei cu ploi de zile rele,

ca pe-un blestem frumos din cale-afară,

Lumină lirică și fără seară!”

Diviziuni ale timpului

Delicii în bucătărie: dulciuri...

Aseară când s-a întors de la serviciu, Andrei avea o figură misterioasă şi entuziastă.

- Ce-i? l-am luat eu repede ca să nu-i dau timp să inventeze nimic.

- Ţi-am cumpărat o carte, e în maşină. Vezi că m-am gândit la tine?

- Ah, eşti un dulce!

- Şi nişte petunii să le plantezi lângă scări, cum ai zis ieri. plusă el.

M-am gândit eu că trebuie să fie ceva!

În timpul mesei m-a avertizat timid că are meci: România –Bosnia. I-am dat toate aprobările: avea voie să-l urmărească din dormitor, avea voie să facă galerie, avea voie chiar şi cu bere. (îmi luase o carte…)

- Şi cartea unde-i?

- Uite-o, iubire.

- Păi ce carte-i asta?

- Ne face fericiţi pe amândoi. E practică.

Strategia lui funcţionase perfect: eu am stat în birou studiind cartea, iar el a trăit meciul, a sărit în sus de trei ori, am crezut – conform ultimelor rezultate ale echipelor româneşti – că ne-au bătut de ne-au mers fulgii, dar ceea ce vreau să spun, doamnelor, este să vă gândiţi bine înainte de a primi cadouri de la greci.

Ca să realizez reţetele din acest cal troian, pardon, cărticică de dulciuri, cred că ar fi cazul să mă calific la un curs de bucătari-cofetari.

Sugestiile sunt într-adevăr de vis.

Şi pentru că toată afacerea nu poate rămâne fără o urmare, cred că am să-i fac azi lui Andrei acest tort cu boia iute şi must, că doar nu e corect ca unii să câştige şi alţii să piardă!

Înălţarea

HRISTOS S-A ÎNĂLŢAT!

"Fiul risipitor"

Deşi am pomenit de multe ori despre „Fiul risipitor”, nu am spus ce istorie are pentru mine această carte.

Nu e povestea mea, ci a unei prietene, Ioana, care, după ce a terminat studiile odată cu mine, a devenit jurnalistă.

Ea purta „Fiul risipitor” în servietă. Uneori mai era interpelată: „Încă n-ai citit-o?”, dar eu ştiam că era pentru altceva.

De îndată ce un coleg îi arăta interes, Ioana îi punea cartea sub nas: „Ai putea să scrii o continuare?”

Eram studenţi la Litere, sunt convinsă că mulţi ar fi putut, dar cererea era atât de năstruşnică, încât destul de curând nimeni nu mai îndrăznea să se apropie de Ioana. „De ce faci asta?” am întrebat-o într-o seară pe când pregăteam somnoroase materia pentru un colocviu în sala de lectură pustie.

„Pentru că eu sunt Eva, nu este evident?”

Era frumoasă Ioana, plină de feminitate, de mister. Ar fi putut să fie!

După terminarea facultăţii am mai păstrat legătura câţiva ani. Ne sunam şi prima mea întrebare era: „L-ai găsit pe domnul Secătură?”

Nu, nu-l găsise.

Apoi s-a întâmplat că ne-am îndepărtat una de alta purtate de valurile vieţii, tot ce mai ştiu despre ea este că are o carieră de succes şi este necăsătorită.

Povestea s-ar putea sfârşi aici, dar are o continuare. Mi-a căzut în mână o revistă acum vreun an în care un mare actor român este întrebat despre idealul său feminin. Răspunsul acestuia m-a pus pe gânduri: Eva, din „Fiul risipitor”.

Oare acesta să fie domnul Secătură pe care Ioana l-a tot căutat?

Există pentru fiecare dintre noi un om unic, un om care să reprezinte „the perfect match”?

Nu ştiu. Dar ceea ce ştiu sigur este aceea că fiecare dintre noi suntem la un moment dat nişte fii risipitori şi nu preţuim cum se cuvine iubirea.

Cenaclul Prospectart

Pentru detalii, intraţi AICI.