La primele pagini mi s-a părut o scriitură facilă, aproape
copilărească. Dar primul capitol, „Furnicile”, mi-a demonstrat încă o dată, că
nu trebuie să judec nimic până nu cunosc bine acel lucru. Din păcate, obişnuiam
să pun repede etichete. Şi suntem îndemnaţi să punem etichete. Una dintre
etichetele ultimilor ani este aceea că toţi islamiştii sunt terorişti. „La
porţile moscheii” m-a eliberat definitiv de acest şablon de gândire. „Furnicile”
este un episod simbolic. Dacă furnicile ascultă de glasul înţelepciunii,
oamenii porniţi spre distrugere, din
fanatism, nu vor asculta…
*
Deşi am încheiat-o de câteva zile, cartea lui Kader Abdolah
îmi ocupă gândurile. Figura lui Aga Djan rămâne de neuitat. Este cu adevărat „un
erou” de roman, dacă nu cumva chiar există, sau a existat un om real care i-a
inspirat autorului acest personaj. Bunicile mi-au adus în minte pe Lucinka şi
Pavlinka, cele două pisici ale lui Bohumil Hrabal. Oare de ce? Şi de îndată m-a
învăluit şi atmosfera din „Cartea neagră” a lui Pamuk. Are Orientul ceva aparte…
