"Cavalerul e mort"

În aceste zile ploioase m-am apucat, fără prea mare entuziasm, recunosc, să-l citesc pe Cees Nooteboom. Nu-mi plac copertele de la colecţia „Globus” cea veche din cauză că nu se văd bine numele autorilor şi titlurile. Trebuie să-mi apropii nasul de geamul bibliotecii ca să pot desluşi ce carte vreau să citesc. Cele două romane cuprinse în acelaşi volum, „Ritualuri” şi „Cavalerul e mort”, suferă de acest păcat, de aceea  au rămas atât de mult timp necitite de mine.  Cum spuneam, am luat cartea şi am început să citesc fără convingere, dar m-am trezit încă de la primele pagini în faţa unui autor fascinant. Nu, nu e dintre aceia care scriu cărţi atât de „inteligente” încât nu le pricepe nimeni, chiar este un autor cu har.

„Ritualuri” este povestea lui Inni Wintrop, un tip sensibil şi introspectiv. O poveste în care am recunoscut aspecte din propria mea viaţă. „Dar de ce i se pare că a trăit atât de mult, când el are sentimentul că n-a întreprins el însuşi nimic şi că totul i s-a întâmplat doar? E aici de o mie de ani şi, dacă ar fi studiat zoologia, ar fi aici de milioane de ani. Cu un asemenea trecut nu-i de mirare că nu poţi ţine minte totul şi în acelaşi timp este totuşi surprinzător câte îţi aminteşti de fapt. Şi mai stranie încă este echivalenţa amintirilor, datorită căreia vestea morţii tatălui său se situa în acelaşi plan cu tot felul de evenimente anexate ca Thalassa, Răstignirea sau incendierea Reichstag-ului. Totalitatea lor eşti tu, în fapt, fiindcă evenimentele s-au ţesut în viaţa ta, deşi nu tu le-ai trăit pe toate. În sfârşit, trupul tău e cel ce-şi aminteşte aceste lucruri în numele tău. Procese chimice stranii din creierul tău s-au îngrijit ca să afli de era paleozoică şi într-un fel sau altul, era paleozoică a devenit parte din experienţa ta, astfel că tu însuţi eşti legat de timpuri inimaginabil de îndepărtate şi le vei aparţine până la moarte, în virtutea aceluiaşi mecanism misterios. Prin urmare, viaţa ta s-a dilatat la infinit, ceea ce nu se putea tăgădui. Dintr-o dată s-a simţit foarte bătrân.”

„Cavalerul e mort” este reconstituirea vieţii unui scriitor decedat de către un coleg în ale scrisului, cu scopul de a termina un manuscris. Romanul ne reaminteşte de vechea problemă, cât de bine poţi cunoaşte pe cineva, dacă poţi cu adevărat să cunoşti pe cineva şi în ce măsură acest demers te ajută să te cunoşti pe tine.

"Pfitz"

Deocamdată nu am citit decât "Pfitz" şi mă declar încântată. Pe coperta a patra a cărţii scrie că romanul lui Crumey ne-ar putea amintit de Diderot. Dacă e să vorbesc din nou despre vase capilare între cărţi, ar trebui să spun că mie mi-a amintit de "Toate numele" a lui Saramago şi de "Enciclopedia morţilor" scrisă de Danilo Kis. Recomand călduros "Pfitz" şi mărturisesc că sunt nerăbdătoare să citesc şi celelalte trei romane ale autorului.
Câteva impresii interesante se pot citi şi aici, de unde vine şi poza.

Deriva continentelor

De Russel Banks am citit mai întâi "Rezervaţia" şi nu pot spune că a fost un roman prost, dar nici vreo revelaţie. Nu m-am înghesuit la "Deriva continentelor", i-a venit rândul abia cum. Ce să spun? Nu recomand cartea aceasta celor deprimaţi. Totuşi, e de actualitate cu toţi aceşti refugiaţi care merg spre Germania ca spre Ţara Făgăduinţei. Cam aşa fac şi personajele romanului. Este o legătură secretă între cărţi, cel puţin în mintea mea. De exemplu, "Tropicul Capricornului" al lui Henry Miller se leagă de "Trilogia New York-ului" a lui Auster. Cam aşa se leagă "Deriva continentelor" de "Fructele mâniei" a lui Steinbeck.
Iată ce spune autorul la final:
"Aşadar, obiectivele acestei cărţi ar fi sabotajul şi subversiunea. Ia-ţi zborul, carte a mea, şi ajută la distrugerea lumii aşa cum e ea."

Hm, n-ar fi rău!

Cărți pe care nu le poți lăsa din mână

„O lume se destramă” face parte categoric din această listă a cărţilor pe care nu le poţi lăsa din mână. Pentru că mi-a plăcut, am căutat şi opinia altor cititori în legătură cu acest roman şi am descoperit aceeaşi bucurie a lecturii. Pe de altă parte, am remarcat faptul că ceilalţi cititori care şi-au împărtăşit gândurile trezite de lectura cărţii lui Chinua Achebe, deplâng dispariţia culturii Africii negre sub tensiunea indusă de omul alb, în special prin misionarii săi. Fără să mă declar nici pro, nici contra acestei opinii, aduc aici două citate. Primul este dintr-o altă carte a lui Chinua Achebe, acest remarcabil scriitor nigerian, respectiv „În impas”. Celălalt citat îi aparţine lui Guillermo Moron şi vine din cartea sa „Istoria Venezuelei”. Desigur, al doilea citat trebuie înţeles ca o paralelă.

„În vremurile de odinioară, Umofia ţi-ar fi cerut să lupţi în războaiele ei şi să aduci acasă capete de oameni. Dar celea erau zile trăite în întunericul neştiinţei din care noi ne-am smuls prin sângele vărsat de Mielul Domnului. Astăzi noi te trimitem să aduci ştiinţa. Aminteşte-ţi că frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii. Am auzit că tinerii din alte oraşe care au mers în ţările omului alb, în loc să facă faţă studiilor lor, s-au ţinut de plăcerile dulci ale trupului. Unii dintre ei chiar s-au însurat cu femei albe. Mulţimea a murmurat în semn de mare dezaprobare faţă de un asemenea comportament.”

„Experienţa a demonstrat imposibilitatea menţinerii culturilor aborigene alături de cea creolă şi în consecinţă necesitatea incorporării acestora în cultura creolă. Privit din punct de vedere afectiv, acest fapt pare mai puţin nedrept dacă se are în vedere progresul uman din perspectivă istorică. Băştinaşii au pătruns în civilizaţie numai prin miscegenatie, căci nu se pot numi civilizate acele grupuri inaccesibile care încă duc o viaţă primitivă şi nici măcar acelea care duc o viaţă asemănătoare cu cea a ţăranilor creoli. Acest adevăr istoric se cere respectat şi exclude orice argumente de natură exclusiv sentimentală. Faptul că există exemple izolate de indivizi capabili să trăiască în cadrul unei culturi spirituale superioare demonstrează că această rasă poate urca pe scara civilizaţiei atunci când întâlneşte condiţii favorabile, iar aceste condiţii sunt tocmai cele oferite de grupul omogen al creolilor. Ni se pare deci imposibilă ridicarea indianului pe scara civilizaţiei şi păstrarea concomitentă a structurii comunităţii sale politice precum şi a statutului său economic şi politic.”