miercuri, 22 august 2012

"Abatorul cinci"


„Rosewater era de două ori mai deştept decât Billy, dar el şi Billy se confruntau în acelaşi mod cu aceeaşi criză. Ambii descoperiseră că viaţa e lipsită de sens, în mare parte datorită celor văzute în timpul războiului. Aşa, de pildă, Rosewater împuşcase mortal un pompier în vârstă de paisprezece ani, luându-l drept soldat german. Aşa merg lucrurile. Iar Billy asistase la cel mai mare masacru din istoria europeană, care a fost bombardarea Dresdei. Aşa merg lucrurile.
Prin urmare, amândoi încercau acum să se reinventeze pe ei şi să-şi reinventeze propriul univers. Literatura ştiinţifico-fantastică le era de mare ajutor.
Într-o zi Rosewater îi spuse lui Billy ceva interesant despre o carte care nu era ştiinţifico-fantastică. Şi anume, că tot ce se poate şti despre viaţă se găseşte în „Fraţii Karamazov” de Feodor Dostoievski. „Dar în prezent nici asta nu mai ajunge”, adăugă Rosewater.
Altă dată Billy îl auzi pe Rosewater zicându-i unui psihiatru: „După părerea mea, veţi fi foarte curând nevoiţi să inventaţi o groază de minciuni noi şi frumoase, pentru că altfel oamenii pur şi simplu nu vor mai vrea să trăiască”.

vineri, 17 august 2012

"Niciunul din noi nu este el însuşi"


„Galip s-a simţit ca bărbatul care se dorea a fi în copilărie şi din ai cărui ochi ţâşneau raze X: vedea sensul tainic ascuns în măruntaiele lumii. Deşi literele de pe panourile publicitare ale magazinului de covoare, restaurantului ori cofetăriei, prăjiturile, cornurile, maşinile de cusut şi ziarele din vitrine indicau, de fapt, toate, al doilea sens – cel perceput de el – nefericiţii care rătăceau pe trotuare ca nişte buimaci trăiau la strâmtoare, nutrindu-se cu primul sens care le rămăsese, pentru că-şi pierduseră amintirile legate de celălalt univers al cărui mister îl cunoşteau odată, aşa cum se întâmplă cu cei care au uitat ce înseamnă dragostea, fraternitatea, eroismul şi care se comportă potrivit celor văzute în filme pe asemenea teme.”

"Cartea neagră" şi aici.

marți, 7 august 2012

vineri, 3 august 2012

"Papagalul lui Flaubert"


Am terminat „Papagalul lui Flaubert” şi pot spune cu siguranţă că nu este una din cărţile pe care le voi reciti vreodată. E o demostraţie de tehnici narative, are câteva ziceri memorabile, dar nu m-a făcut să tresar în niciun fel. Până şi naratorul se întreabă:
„De ce ne deşteaptă scrierile dorinţa de a-l vâna pe autor? De ce nu ne vedem de treabă? De ce nu ne sunt suficiente cărţile?”

Nu ştiu de ce.