joi, 29 octombrie 2015

"Fotograful"

Nu puteam să găsesc o carte mai potrivită pentru acest sfârşit de octombrie decât volumul lui Patrick Modiano! Pentru că tristeţea şi nostalgia toamnei merg foarte bine cu tăcerea care creşte parcă din aceste două romane. O nelinişte vagă se strecoară dintre pagini. Un sentiment de regret pentru lucrurile şi oamenii care dispar şi nu se mai întorc niciodată...
"Călătorie de nuntă" mi-a plăcut, dar "Fotograful" este o capodoperă. Prin realizare, l-aş aşeza alături de "Toate numele" a lui Jose Saramago. Singurul lucru pe care l-aş reproşa traducătorilor este acest titlu, "Fotograful", deşi în franceză era "Chien de printemps". Mi se pare că există şi traduceri mai recente unde are un titlu mai inspirat, "Câinele fantomă". Pentru cine doreşte acţiune, aventuri, fir narativ nu recomand această carte.

vineri, 9 octombrie 2015

Infinit


"Scrierea metodică mă distrage de la condiţia prezentă a oamenilor. Certitudinea că totul este scris ne anulează sau ne schimbă în fantasme. Eu cunosc districte întregi unde tinerii se prosternează în faţa cărţilor şi le sărută cu evlavie paginile, dar nu ştiu să descifreze nicio literă. Bolile, discordiile eretice, rătăcirile care inevitabil degenerează în banditism, au decimat populaţia. Cred că am amintit de sinuciderile care se înmulţesc an de an. Şi poate că mă înşeală bătrâneţea şi frica, dar bănuiesc că speţa umană - unica - e pe cale de dispariţie şi că Biblioteca o să dureze mai departe: iluminată, solitară, infinită, inutilă, incoruptibilă, secretă. Am spus INFINITĂ. Nu am interpolat acest adjectiv dintr-un obicei retoric; nu este ilogic să gândeşti că lumea este infinită''.

J.L. Borges

joi, 8 octombrie 2015

2+2=5?




Azi dimineaţă, la cafea, am recapitulat ce mă enervează în ultima vreme:
1.      Campania susţinută a unor ONG-uri de a scoate religia din şcoli, sau măcar de a îngreuna accesul la ora de religie.
2.      Campania susţinută a aceloraşi ONG-uri de a introduce ora de educaţie sexuală în şcoli, la vârste absurde, începând cu 5 ani.
3.      Încercarea de a ni se inocula ideea că homosexualitatea e ceva firesc. De exemplu, scenă într-un film. O poză de familie pe şemineu: două femei cu un copil. Pam-pam! Erau lesbi. Homosexualitatea nu e firească. E o deviaţie patologică.
4.      Împroşcarea cu noroi, pedepsirea prin diferite mijloace a celor care nu vor să accepte aceste puncte de vedere. Homosexualii trebuie să aibă libertate de exprimare, dar noi, oamenii normali, nu. Ei au dreptul să se exhibiţioneze, (căci cine ar avea ceva de comentat dacă ar fi discreţi?), dar noi, ceilalţi, nu avem dreptul să spunem că nu suntem de acord să ni se impună ideea că aşa ceva e normal. Multă lume se arată vexată de vălul islamic sau de o cruciuliţă purtată la gât, dar paradele gay sunt o mândrie!
5.      E „în trend” spui că România e o ţară urâtă.
6.      E „în trend” să spui că limba română e cacofonică şi urâtă.
7.      De aceea e „cool” să foloseşti cât mai multe cuvinte englezeşti, întrucât este „obvios” că altfel o să murim şi nu mai apucăm să mergem la „job”, dar nici măcar să mai scriem despre „itemul” 8.
8.      Mă enervează faptul că cineva acolo sus, cam pe unde se fabrică ştirile potrivite pentru noi, ne crede foarte proşti. Dă-i orice, că publicul înghite! NU. Închid televizorul. Citesc o carte.
9.     Şi, în sfârşit, e ruşine să mai crezi în Dumnezeu. Dacă tot ai nevoie de un prieten imaginar, măcar renunţă la creştinism! Alege şi tu ceva mai exotic, ca religia sikh sau şintoismul, dar termină odată cu Biserica Ortodoxă Română care e pusă pe afaceri!
Deocamdată acestea sunt cele nouă lucruri care mă supără. Mă opresc, că dacă nu, mai găsesc încă multe. Mi se pare că trăim în vremuri din acelea speciale, ca cele de care scrie părintele Steinhardt, vremuri în care trebuie să spui răspicat că 2+2= 4! Şi nu 5, domnilor, nu 5!

luni, 5 octombrie 2015

Dublu limbaj


Lucrurile încep să existe pe măsură ce vorbim despre ele. Cerul de toamnă a apărut când mi-am dat seama pentru prima oară că are o altă culoare decât cea obişnuită. E culoarea singurătăţii. A plecărilor grăbite. Dar este şi o culoare a aşteptării. Fiecare poate aştepta ceea ce doreşte.
Eu culeg nuci, struguri, măceşe. Fac must şi murături sofisticate. Plănuiesc o prăjitură "Greta Garbo" din prima tranşă de miez de nucă uscat îndeajuns ca să poată fi măcinat. Între timp, vorbesc cu câinii, cu pisicile, cu găinile. Cunosc fiecare dialect în parte. Da, dialect, animalele toate vorbesc o limbă a lor, comună. Când ajung seara în bibliotecă mai şi citesc sau chiar scriu. Duminică am citit însă toată după-amiaza. Nici nu trebuie mai mult ca să parcurg acest roman al lui Golding, "Dublu limbaj". A fost o lectură plăcută despre ultima Pythie de la Delphi. De fapt, cartea este despre sfârşitul unei epoci. Pythia-Arieka gândeşte în termeni destul de moderni, aş zice, sau poate femeile nu s-au mai schimbat de pe vremea Greciei antice. Un personaj interesant Pythia, dar mi-a plăcut şi Ionides. Am vrut să fac poză cărţii, să o pun aici, dar acumulatorii mei au murit, aşa că am căutat o imagine pe net. Cuvintele "dublu limbaj" au scos din adâncurile reţelei multe poze cu politicieni. Interesant, nu-i aşa?