Se afișează postările cu eticheta Yasunari Kawabata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Yasunari Kawabata. Afișați toate postările
vineri, 28 decembrie 2018
Ultima lună
Acestea sunt lecturile din ultima lună, firește, nu sunt egale între ele. Povestirile lui Marquez mi-au plăcut, deși, vorba autorului, nu toate „se leagă”. Mult mai aproape de mine, cea care sunt acum, este volumul de povestiri al japonezului Kawabata, dragostea mea cea mai recentă. Dar, ca să fiu obiectivă, trebuie să admit că nici povestirile lui nu sunt de aceeași valoare. Cel mai mult mi-au plăcut „Reîntâlnirea” și „Luna în apă”.
„Pnin” a fost cartea cu care m-a surprins Nabokov; acest autor parcă ar fi mereu un altul la fiecare volum! Nu știu cum și de ce, dar mie mi-a tot revenit în memorie, citind la „Pnin”, un personaj al lui Dickens: domnul Pickwick.
„Castelul din Pirinei” se înscrie în linia de literatură ușurică ce bântuie azi prin anumite cercuri europene și care a atins și anumiți autori de la noi, unii chiar premiați! Ce să zic? Ecranizăm basme, citim povești și ne mai mirăm că dăm în mintea copiilor?
„Obiecte ascuțite” este un roman polițist destul de prost. Și n-ar fi prost, dacă n-ar căuta să fie neapărat „de succes”. O carte scrisă după rețeta unui curs de creative writing.
duminică, 11 noiembrie 2018
Am citit printre nori...
Îmi place mai mult titlul celeilalte traduceri, „Vuietul muntelui”. „Vuiet” este un termen mai vag, mai imprecis și deci mai îndepărtat înțelegerii noastre și tocmai aceasta este și tema romanului, incapacitatea oamenilor de-a atinge zone adânci și ascunse din sufletul celorlați sau chiar din propriul suflet. O carte care mi-a plăcut mult. M-a făcut să-mi amintesc și de „Jurnalul unui bătrân nebun” de Junichiro Tanizaki.
„Îngeri căzători” mi s-a părut că promite foarte mult încă de la primele pagini, însă m-a dezamăgit pe parcurs. În efortul de a colora perfect o epocă, mi s-a părut că autoarea a făcut un oarecare rabat la caracterizarea personajelor. Doamna Coleman e neverosimilă. Anumite picanterii sunt exagerate. Păcat. Toată a doua parte a cărții cu revoluția sufragetelor m-a plictisit grozav și m-a făcut să recurg la un truc al meu, citirea a două cărți în paralel. Cealaltă carte a fost o recitire din Haruki Murakami, am reluat „Sputnik iubita mea”, unul dintre cele mai profunde romane ale autorului, deși nu cel mai popular. A fost un balsam pe inima mea!
Ei, cu Elena Ferrante lucrurile au mers și mai greu. Adevărul e că nu mi-a plăcut nici „Zilele regăsirii mele”, deși sunt conștientă că este o părere subiectivă care vine din faptul că nu empatizez cu personajele autoarei. Dat fiind că am început acest al doilea roman mă voi strădui să-l și termin, dar recitesc în paralel o carte de substanță, „Mândră lume nouă” de Aldous Huxley. E un fel de a pune un medicament amar pe o bucățică de zahăr, ha, ha. Nu că ar fi prea dulce - mă refer la mesaj - cartea lui Huxley...
joi, 18 octombrie 2018
Cărți de citit toamna
M-am apucat serios să citesc tot ce găsesc scris de Yasunari Kawabata și mă întreb dacă prima mea impresie, anume aceea că textele sale au un iz foarte modern, este doar opinia mea sau chiar așa stau lucrurile. Încă nu am reușit să pun mâna pe romanele sale cele mai importante, dar cele două pe care le prezint aici, mi-au spus mult despre autorul lor. Yasunari Kawabata merge spre adâncimile sufletului omenesc, sondează acele locuri de taină pe care le descoperim uneori cu înfiorare. Romanele lui sunt simple, acțiunea este liniară, tocmai pentru că ceea ce este complicat rămâne subteran, abia ghicit la o privire superficială. În „Frumusețe și întristare” am descoperit multe imagini pe care avea să le folosească Haruki Murakami mai târziu și am zâmbit ca în fața unor prieteni vechi cu care afli dintr-o dată că te înrudești! Din păcate, romanul „Păpădiile” este un manuscris rămas nefinalizat, iar editorul nu are eleganța de a avertiza cititorul asupra acestui fapt... Chiar și așa, mie mi-a plăcut. Pentru toți iubitorii literaturii japoneze, Yasunari Kawabata este un punct de frontieră obligatoriu.
sâmbătă, 30 decembrie 2017
Abonați-vă la:
Postări (Atom)










