duminică, 29 ianuarie 2017

„Ce culoare ar putea avea epoca hermafrodită pe care o trăim?”




„Într-adevăr, nu merita ca libertatea, la care râvnise atâţia ani, să i se înfăţişeze sub forma nebuniei.” Nici eu, sau NOI, nu merităm ca libertatea la care visam pe vremea comuniștilor să ni se prezinte sub forma nebuniei pe care o trăim în ultimii ani. De ce se întâmplă aceste lucruri?
Ismail Kadare răspunde printr-o parabolă, un roman parabolă -- „Florile înghețate din martie”

sâmbătă, 28 ianuarie 2017

„Novecento”



Micro-roman sau monolog teatral, poate fi clasificat cum doriți, e numai bun de citit într-o seară de iarnă cu o cafea și niscai pisici adormite în jur. Eventual cu ceva piese pentru pian în surdină.

vineri, 27 ianuarie 2017

„O zi din după-amiaza lumii...”


Citind romanul lui Sartre, mi-am amintit că sâmburele acestei lumi este amar. Și nu știu cum, dar poate știu de ce, acest citat din William Saroyan mi s-a deșteptat în memorie:
"Într-o zi din după amiaza lumii, MOHOREALA MORȚII SE VA CUIBĂRI ÎN TINE și când te vei ridica să mergi, vei fi mohorât ca moartea, dar dacă ești norocos, asta te va face doar Să TE SIMȚI MAI BINE și SĂ IUBEȘTI MAI MULT. "



joi, 26 ianuarie 2017

„Insula de sub mare”


Până acum o săptămână nu citisem nimic de Isabel Allende și, întrucât era însoțită peste tot de un cor de lăudători, am luat cartea al cărei titlu mi s-a părut incitant. După câteva pagini mi-am dat seama că ceea ce scrie despre autoare pe coperta a patra, cum că ar fi unul din marii povestitori ai lumii, este pe deplin adevărat: Isabel Allende ne povestește despre viața sclavilor din Antile. Eu una aș prefera ca autorii să-și lase personajele să acționeze mai direct, să se exprime liber, nu prin intermediul povestirii. Poate autoarea s-a gândit la acest lucru când a inserat în structura romanului capitole unde lasă eroina principală să ne povestească ea ce s-a petrecut sau cum a văzut ea evenimentele. Deci oricum aș fi dat-o, nu scăpam de povestit. Nici subiectul nu era deloc unul care să se ridice de la istorie către filosofie, autoarea mulțumindu-se cu relatarea plăcută, nimic de zis, a unor fapte. Mi-am zis că nimeni nu face clăbuci de la nițică soap opera și am terminat romanul. Acum citesc „Greața” de Sartre ca să-mi treacă gustul de telenovelă.

Totuși, îi mai dau o șansă scriitoarei sud-americane: voi citi încă un roman al ei, probabil „Casa spiritelor”.

miercuri, 25 ianuarie 2017

Zăpada ultimei ierni


Sunt zile care mă urmăresc, cifre care se repetă de parcă aș fi prinsă într-un straniu tipar. Mă tot gândesc la semnificația datei de 
24 ianuarie
pentru mine, pentru ceea ce sunt și ceea ce voi deveni.

marți, 17 ianuarie 2017

Apă cu zahăr


Nu am nimic cu autorul, „Oscar și Tanti Roz” chiar mi-a plăcut, dar aceste povestioare cred că sunt cât se poate de potrivite pentru pagina literară a revistelor pentru femei. Ce nu pricep eu este ce caută acest volum la Humanitas.

sâmbătă, 14 ianuarie 2017

„Părul verde, verde fața, ochii de argint ca gheața...”


Ultimul timp mi l-am petrecut scufundată în anul 1Q84. Revenirile obligatorii în 2017 mi-au produs confuzie și disconfort. Îmi place foarte mult Haruki Murakami și evident că voi citi tot ce-mi cade în mână, dintre cărțile acestui autor, dar asta nu mă poate opri să spun că acest ultim roman al său, ultimul de pe lista celor citite de mine, nu este nici pe departe capodopera lui. Cred că a încercat să mulțumească pe acei cititori care voiau să rămână cât mai mult în lumile imaginate de el. Romanul este în multe locuri redundant. Anumite elemente care dădeau farmec stilului acestui scriitor sunt aici prea explicite și devin puțin obositoare ca o femeie care și-a dat cu prea mult parfum. Însă chiar și așa, Murakami rămâne pentru mine unul dintre scriitorii preferați.


Și eu cred în minuni.