joi, 26 ianuarie 2017

„Insula de sub mare”


Până acum o săptămână nu citisem nimic de Isabel Allende și, întrucât era însoțită peste tot de un cor de lăudători, am luat cartea al cărei titlu mi s-a părut incitant. După câteva pagini mi-am dat seama că ceea ce scrie despre autoare pe coperta a patra, cum că ar fi unul din marii povestitori ai lumii, este pe deplin adevărat: Isabel Allende ne povestește despre viața sclavilor din Antile. Eu una aș prefera ca autorii să-și lase personajele să acționeze mai direct, să se exprime liber, nu prin intermediul povestirii. Poate autoarea s-a gândit la acest lucru când a inserat în structura romanului capitole unde lasă eroina principală să ne povestească ea ce s-a petrecut sau cum a văzut ea evenimentele. Deci oricum aș fi dat-o, nu scăpam de povestit. Nici subiectul nu era deloc unul care să se ridice de la istorie către filosofie, autoarea mulțumindu-se cu relatarea plăcută, nimic de zis, a unor fapte. Mi-am zis că nimeni nu face clăbuci de la nițică soap opera și am terminat romanul. Acum citesc „Greața” de Sartre ca să-mi treacă gustul de telenovelă.

Totuși, îi mai dau o șansă scriitoarei sud-americane: voi citi încă un roman al ei, probabil „Casa spiritelor”.