Se afișează postările cu eticheta Alice Munro. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alice Munro. Afișați toate postările
luni, 11 iunie 2018
Femeile redevin fetițe
Cu o poftă nebună am început să citesc „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” și aveam pe undeva senzația că-mi va aduce aceleași satisfacții ca și „Ochi de pisică”, volumul Margaretei Atwood. Totuși, asta nu s-a întâmplat, pentru că „romanul” s-a terminat după câteva pagini, era doar o povestire, și atunci mi-am amintit de indignarea ta când Munro a câștigat Nobelul: „cum poate să ia premiul acesta o scriitoare care n-a scris măcar un roman?”
Tot de povestiri am avut parte și din cealaltă carte cumpărată la anticariat (într-un raid prin orașul copleșit de parfumul teilor în floare). M-am tot gândit dacă nu cumva poveștile acestei indience spun de fapt altceva, anume că femeile rămân fetițe în sufletul lor.
*
„Ceartă, indiferență, tăceri prelungite” sunt simptomele pe care le menționează Jhumpa Lahiri în cazul soților care nu se potrivesc, pe când Alice Munro povestește despre cum a așteptat câțiva zeci de ani, ascunsă în labirinturile minții soției sale, pedeapsa pentru un soț infidel. Două volume de povestiri care au fost refugiul meu timp de mai multe zile și pe care le recomand cu plăcere!
vineri, 17 februarie 2017
Să citim împreună
„Să fugim împreună” - era să scriu în titlul acestei postări, dar mi-am revenit, că doar azi e ziua cititului împreună, decretează nu știu cine care ar vrea să avem sărbători și mementouri la tot pasul. Bun, uite eu chiar citeam cartea asta și, dacă era să mă iau după copertă, probabil că n-aș fi citit-o niciodată. Dar m-am luat după autoare. Mi-am amintit că a câștigat Nobelul pentru literatură în 2013 și tu erai foarte nemulțumit. Aveai niște rețineri față de proza scurtă. Cred că pe undeva considerai că un premiu grandios necesită operă grandioasă, ceva de la roman fluviu în sus. Dac-ai ști cine a luat premiul Nobel anul ăsta!
Altceva voiam să zic. Îmi amintesc de lecturile noastre împreună. Au fost mai multe, dar acum te-aș trimite la „Bucuria umple casa”. Pentru ceva de aceeași intensitate, ți-aș spune să citești din volumul Alicei Munro nuvela „Pasiune”.
*
„Ce curios că se gândise măcar să se mărite cu Maury! Ar fi fost un soi de trădare. O trădare a ei de către ea însăși. Dar nu era o trădare să meargă, uite-așa, cu mașina cu Neil, pentru că el știa unele dintre aceleași lucruri pe care le știa și ea. Iar ea știa din ce în ce mai multe, pe măsură ce trecea timpul, despre el.”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


