Se afișează postările cu eticheta J. M. Coetzee. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta J. M. Coetzee. Afișați toate postările

luni, 19 august 2019

„Copilăria lui Iisus”


Titlul romanului e doar o lentilă prin care, după lectură, se dezvăluie anumite înțelesuri. Iisus este ca un arhetip, ceva ce suntem, măcar în parte, fiecare dintre noi.
Am avut o surpriză citind acest roman, pentru că diferă de „Așteptându-i pe barbari” și „Dezonoare”. Dar surpriza a fost una foarte plăcută. „Copilăria lui Iisus”este despre ceea ce nu poate fi șters din sinele nostru; oricâte granițe am trece, chiar numele de ni l-am schimba și ne-ar fi extirpate amintirile, rămâne undeva, în adâncuri o amprentă care nu se tocește. Romanul lui Coetzee este despre agresiunea lumii asupra conștiinței. Cred că acesta este motivul pentru care cartea de față mi-a amintit de o alta, căci așa se întâmplă la mine... Iar acum mi-a revenit în memorie „Trei ceasuri în iad” de ÎPS Antonie Plămădeală, roman pe care vi-l recomand din tot sufletul dacă încă nu l-ați citit.
Personajele lui Coetzee renunță la nume, apartenență, amintiri pentru a putea intra într-o lume nouă, plină de promisiuni, care însă se arată a fi săracă, schematică și încărcată de birocrație. Dușmanul principal al acestei lumi pare a fi însăși creativitea umană, orice idee nouă. Toată lumea trebuie să se modeleze după un șablon.

Simon și David, împreună cu Ines vor încerca o evadare. Le va reuși?

duminică, 8 octombrie 2017

Barbarii veniseră deja


John Maxwell Coetzee se situează categoric printre preferații mei. Cunoscându-i biografia mă așteptam să apară pe ici, pe colo, prin opera sa cuvântul „alb” sau cuvântul „negru” referindu-se la culoarea pielii, dar nu s-a întâmplat asta nici măcar din greșeală. Coetzee vorbește despre fapte bune și fapte rele, despre bine și rău ca stând în puterea oamenilor de-a le alege. Binele și Răul au aceeași valoare și în mâini albe și în mâini negre. Minunat exprimă acest adevăr scriitorul sud-african!

sâmbătă, 23 septembrie 2017

David Lurie se străduiește


Azi noapte am terminat de citit „Dezonoare” de Coetzee și nu am fost dezamăgită; e o carte bună și ambiguitatea care emană din paginile ei doar o apropie și mai mult de viața însăși.
David Lurie, intelectual rasat, adept al hedonismului, nu poate fi salvat de justețea animalică a principiilor sale, dar nici de aspirațiile artistice. Și asta pentru că nu are nimic de oferit. Nu e de mirare că opera pe care visează s-o compună decade de la ample aranjamente orchestrale la sunetul spart al unui banjo. David este neputincios în fața lumii și a propriei persoane. Nu-și poate salva fiica atunci când este atacată, nu-și poate nici măcar asuma responsabilitatea pentru viața unui câine care l-a îndrăgit. E mai ușor fără complicații.
*
„Dezonoare” este despre răul pe care ni-l facem unii altora atunci când putem. Cum ar putea fi oprit lanțul răului? Numai prin iertarea necondiționată. Așa cum a împăcat Mandela albii cu negrii profund divizați de ură din Africa de Sud. Răul nu poate fi oprit decât prin refuzul de a răspunde răului cu rău. De ce Lucy pare irațională? De ce atitudinea ei evocă nebunia? Pentru că vrea să fie un om bun într-o lume rea. Tu ai curajul?