Titlul romanului e
doar o lentilă prin care, după lectură, se dezvăluie anumite înțelesuri. Iisus
este ca un arhetip, ceva ce suntem, măcar în parte, fiecare dintre noi.
Am avut o surpriză
citind acest roman, pentru că diferă de „Așteptându-i pe barbari” și
„Dezonoare”. Dar surpriza a fost una foarte plăcută. „Copilăria lui Iisus”este
despre ceea ce nu poate fi șters din sinele nostru; oricâte granițe am trece,
chiar numele de ni l-am schimba și ne-ar fi extirpate amintirile, rămâne
undeva, în adâncuri o amprentă care nu se tocește. Romanul lui Coetzee este
despre agresiunea lumii asupra conștiinței. Cred că acesta este motivul pentru
care cartea de față mi-a amintit de o alta, căci așa se întâmplă la mine... Iar
acum mi-a revenit în memorie „Trei ceasuri în iad” de ÎPS Antonie Plămădeală,
roman pe care vi-l recomand din tot sufletul dacă încă nu l-ați citit.
Personajele lui
Coetzee renunță la nume, apartenență, amintiri pentru a putea intra într-o lume
nouă, plină de promisiuni, care însă se arată a fi săracă, schematică și
încărcată de birocrație. Dușmanul principal al acestei lumi pare a fi însăși
creativitea umană, orice idee nouă. Toată lumea trebuie să se modeleze după un
șablon.
Simon și David,
împreună cu Ines vor încerca o evadare. Le va reuși?
