Un arpentor sosește
neinvitat pe domeniile Contelui într-o seară de iarnă și rămâne să doarmă la
Hanul Podului fără să aibă permis de ședere. A doua zi, această aparent măruntă
întâmplare stârnește valuri în vastul și labirinticul univers birocratic al Domeniilor
Senioriale.
Contele, stăpânul
absolut al acestei lumi aproape ermetic închise, este deranjat de un telefon
matinal. Iritat, fără să ghicească nici el însuși consecințele, dă o dispoziție
care va forța limitele cetății sale atât de riguros organizate. Șase zile de
cauze și efecte, de măsuri și contra-măsuri vor remodela viața așezării? Șase
zile pentru a crea o lume nouă? Se va schimba ceva la sfîrșit, în ziua a
șaptea, în această mică lume osificată?
Veți afla citind
„Castelul” de Aurel Antonie, un roman care trimite în mod evident la „Castelul”
lui Kafka, dar care mi-a readus în memorie și ecouri din „Pfitz” de Andrew
Crumey.
„Castelul” de Aurel
Antonie, un roman desăvârșit, scris ireproșabil care m-a încântat și m-a
bucurat că aparține literaturii române, cu singurul regret că este prea puțin
cunoscut și nu a beneficiat de recunoașterea pe care o merită.
