sâmbătă, 29 septembrie 2018

„Ceea ce ziua datorează nopții”


Iată, aceasta este una dintre acele cărți care plac tuturor și aproape toți le uită. Romanul scriitorului algerian are porțiuni unde am citit cu mult interes, dar, (și îi rog pe cei care au declarat că adoră această carte să mă ierte), nicăieri în carte nu sunt acele trambuline care aruncă cititorul într-un abis. Povestea rămâne plată, doar un fir depănat; sigur, sunt întâmplări dramatice, sunt evenimente istorice, însă eu cred că din aceste pagini lipsește destul de mult pentru ca ele să poată fi numite „remarcabile”. Da, o lectură plăcută și atât. Și trecem la următoarea carte.

sâmbătă, 22 septembrie 2018

Două singurătăți și o Insulă


Întâmplător am descoperit-o pe scriitoarea japoneză Yoko Ogawa și am reușit să citesc în câteva zile două dintre cărțile ei. Îmi place cum scrie, îmi place că ceea ce rămâne nespus atârnă mai greu decât ceea ce a spus, iar întrebările urmăresc cititorul și după ce povestea s-a încheiat. M-a făcut să mă gândesc la faptul că oricât de bine am cunoaște pe cineva, în fiecare om rămân porțiuni de teren virgin care pot produce surprize.


vineri, 14 septembrie 2018

„Păduri ce ar putea să fie...”


Căutând o altă carte de Tracy Chevalier am găsit romanul de succes „Fata cu cercel de perlă” pe care am citit-o imediat cu multă plăcere. Remarc a nu știu câta oară știința cu care scriitorii profesioniști găsesc drumul spre recunoaștere, știința cu care dozează infinitezimal acele elemente care conduc o carte spre ceea ce se numește „best-seller”. În general, aceste cărți se citesc repede și se uită ușor, dar nu, nu e cazul romanelor lui Tracy Chevalier. Se întrevede totuși ceva dincolo de cortină, acolo unde scriitorul trudește și nu mai e nici pe departe pasărea exotică ce se arată fanilor la sesiuni de autografe, se întrevede un volum de muncă enorm pentru documentare și, până la urmă asta e de admirat, nu?
Am petrecut două zile extrem de plăcute citind și privind picturile lui Johannes Vermeer. Am închis cartea cu regret și încă mă gândesc la personajele foarte reușite cărora autoarea le-a dat viață. Sunt la a doua carte de Tracy Chevalier și deja mi se pare că încep să văd un fel de tipar în poveștile ei. Vă las și pe voi să-l descoperiți. O singură idee menționez: doi oameni se plac, dar nu pot fi împreună; se privesc de la mari depărtări, dar se simt foarte aproape. Cum ar fi fost viețile lor, destinele lor, dacă nu le-ar fi stat în cale diverse opreliști?




duminică, 9 septembrie 2018

Recuperări


Mi-am propus să recuperez și să citesc cât mai curând cu putință toate cărțile importante pe care le-am omis până acum dintr-un motiv sau altul. Sigur că toată viața noastră este plină de omisiuni cârpite între ele și, când vine vorba de imperiul vast al literaturii, cine se poate lăuda că a citit tot? În ceea ce privește romanul aici de față, l-am căutat mult timp și nu am reușit să-l găsesc, apoi am uitat de el. Spun că l-am căutat, dar asta s-a petrecut cu mulți ani în urmă, înainte de 1989 și mai mult la cererea tatălui meu care fusese coleg de facultate cu Romulus Vulpescu și o cunoscuse și pe Ileana Vulpescu în acei ani.
Toți cei pe care i-am întrebat mi-au declarat că au citit „Arta conversației” în medie de vreo trei ori. Eu consider că ar trebui să citească această carte toți cei care nu au apucat să trăiască în regimul comunist. E un document. Îmi dau seama că la vremea apariției sale această carte a fost și un act de curaj, de asumare în față căruia mă înclin.
Din punct de vedere literar, romanul are un fir narativ destul de firav, fiind mai mult o colecție de amintiri ale personajului principal. Această colecție de „anecdote” reprezintă ceea ce este mai prețios în această carte. Sânziana Hangan are un ton uneori mult prea didactic, alteori excesiv declamativ, iar Smaranda Hangan este un personaj cu trăsături atât de idealizate, încât pare ireal. Nu spun că nu există oameni care trăiesc în lume atingând o plenitudine a virtuților morale, aproape o limită a sfințeniei, însă în literatură asemenea personaje tind să fie ușor ridicole, neverosimile... nu știu de ce.
Dacă n-ați citit-o, vă recomand să citiți această carte. În aceste zile de disoluție este o carte foarte potrivită. Citiți-o și veți înțelege ce vreau să spun!