Se afișează postările cu eticheta Paul Auster. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Paul Auster. Afișați toate postările
marți, 18 septembrie 2012
joi, 13 septembrie 2012
"Tombuctu"
„Ştia că Polly era aceea care avea cea mai mare nevoie de el. După ce se ţinuse scai de ea vreo câteva zeci de zile şi ascultase ce-i spunea şi urmărise ce făcea, domnul Osache a înţeles că era, în aceeaşi măsură ca el, prizonieră a împrejurărilor. (...)
Polly îşi iubea casa, dar nu-l iubea pe Dick. Pentru domnul Osache era foarte limpede că aşa stau lucrurile şi cu toate că Polly încă n-o ştia, n-avea să mai treacă multă vreme până când adevărul o va izbi drept în faţă. De aceea avea nevoie de domnul Osache şi dat fiind că el o iubea mai mult decât pe oricare altă persoană în viaţă, era bucuros să-i servească de confident şi cutie de rezonanţă. Nu mai exista nimeni altul care să îndeplinească acest rol şi, deşi nu era decât un biet câine care nu putea nici s-o sfătuiască, nici să-i răspundă la întrebări, simpla lui prezenţă era suficientă pentru a-i da curaj să facă anumiţi paşi pe care altfel nu i-ar fi făcut.”
Este o carte pentru cei care nu iubesc câinii şi doresc să se trateze.
Se poate citi despre ea şi aici.
marți, 7 august 2012
miercuri, 25 iulie 2012
Căutări
„Ceea ce îl interesa la poveştile pe care le scria nu era legătura lor cu lumea, ci relaţia lor cu alte poveşti.”
„Trilogia New York-ului” este o căutare a „cuvântului ce exprimă adevărul”. Pentru că a găsi acest cuvânt înseamnă a te găsi pe tine, întrucât, nu-i aşa?, ein mann, ein wort.
Lectura a fost una deosebit de plăcută pentru mine care ador trimiterile spre alte lecturi.
Nu ştiu cum se face şi pe ce căi labirintice ale subconştientului mi-a venit, dar, de la primele rânduri ale „Oraşului de sticlă”, s-a trezit în memoria mea Eco. Poate pentru că personajele sale sunt şi ele prinse tot în căutarea adevărului şi descifrarea semnelor. Poate pentru că Eco atrage atenţia asupra primejdiilor acestui demers – „nu există nimic pe lume care să ceară mai multă prudenţă decât adevărul” – şi are dreptate, iată ce păţesc cei plecaţi în aventura de a-l descoperi, Daniel Quinn, dl. Blue, scriitorul din „Camera încuiată”...
A căuta adevărul înseamnă a te căuta pe tine. Dar nu eşti în fiecare clipă altul? Aşa ca Paul Auster- Daniel Quinn- William Wilson- Max Work- Peter Stillman? Ce ne este dat să găsim la capătul căutării, dacă această căutare se presupune că are un final?
Am fost însoţită în toate aceste gânduri de Robinson Crusoe, singur pe-o insulă a uitat să vorbească, „Walden”, apropierea de natură, de adevărata viaţă, „Litera stacojie” pentru lupta dintre adevăr, minciună şi asumare, „Toate numele” pentru obsesia lui Jose de a căuta, de a urmări semnele lăsate de altă persoană, „Don Quijote”, pentru lupta împotriva unei lumi care a despărţit cuvântul de esenţa lui şi multe altele, prezente prin trimiteri subtile ale naratorului.
Chiar vorbeam ieri cu cineva despre cuvinte şi despre felul cum trebuie spuse sau tăcute.
O minciună este şi ea tot un cuvânt, însă atenţie! „O minciună nu poate fi anulată niciodată. Nici măcar adevărul nu este de ajuns.” – asta încearcă să demonstreze Auster.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




