Domnița Șoim

”Eu plec. De tine sufletul dezleagă-mi!

Aș plânge, însă nu mai am nici lacrimi.


Voi părăsi săgetătorul burg

să locuiesc în nimbul din amurg

în cearcănul de lună decadentă

sau undeva-n trecut, într-o legendă.


Miroși a crâng și a grădini cu ziduri,

Te voi păstra pe fruntea mea, în riduri,

mereu mai aburitul tău profil

îl voi păstra în florile de stil,

în faldurile sufletului grele

și-n ochii mei cu ploi de zile rele,

ca pe-un blestem frumos din cale-afară,

Lumină lirică și fără seară!”