Aseară când s-a întors de la serviciu, Andrei avea o figură misterioasă şi entuziastă.
- Ce-i? l-am luat eu repede ca să nu-i dau timp să
inventeze nimic.
- Ţi-am cumpărat o carte, e în maşină. Vezi că m-am gândit la tine?
- Ah, eşti un dulce!
- Şi nişte petunii să le plantezi lângă scări, cum ai zis ieri. plusă el.
M-am gândit eu că trebuie să fie ceva!
În timpul mesei m-a avertizat timid că are meci: România –Bosnia. I-am dat toate aprobările: avea voie să-l urmărească din dormitor, avea voie să facă galerie, avea voie chiar şi cu bere. (îmi luase o carte…)
- Şi cartea unde-i?
- Uite-o, iubire.
- Păi ce carte-i asta?
- Ne face fericiţi pe amândoi. E practică.
Strategia lui funcţionase perfect: eu am stat în birou studiind cartea, iar el a trăit meciul, a sărit în sus de trei ori, am crezut – conform ultimelor rezultate ale echipelor româneşti – că ne-au bătut de ne-au mers fulgii, dar ceea ce vreau să spun, doamnelor, este să vă gândiţi bine înainte de a primi cadouri de la greci.
Ca să realizez reţetele din acest cal troian, pardon, cărticică de dulciuri, cred că ar fi cazul să mă calific la un curs de bucătari-cofetari.
Sugestiile sunt într-adevăr de vis.
Şi pentru că toată afacerea nu poate rămâne fără o urmare, cred că am să-i fac azi lui Andrei acest tort cu boia iute şi must, că doar nu e corect ca unii să câştige şi alţii să piardă!
