miercuri, 13 iulie 2016
"Piatra filosofala"
Nu e nevoie de nu stiu ce alchimii ca sa descoperi piatra filosofala. Unii au gasit-o departe de lumea dezlantuita, in viata simpla si austera, altii a trebuit sa se catere in tot felul de sisteme filosofice sau chiar in copaci, ca sa culeaga de acolo rodul mult ravnit.
Ca sa nu mai bat campii, mai ales fara diacritice, voi spune ca imi place "Piatra filosofala", imi place scrisul Margueritei Yourcenar, are ceva linistitor, aparent, ca o apa calma la suprafata si strabatuta de curenti periculosi la adancime.
Poate ca voi reveni cu citate din roman, sau poate ca nu. Deocamdata notez atat:
"Dumnezeu va sterge intr-o zi din inima oamenilor toate legile ce nu izvorasc din dragoste."
Amin!
luni, 6 iunie 2016
Naipaul
duminică, 5 iunie 2016
Văzduh
"Plin de curcubeie
văzduhul
își sparge oglinzile
peste pădure."
Federico Garcia Lorca (5 iunie 1898 - 18 august 1936)
miercuri, 1 iunie 2016
„Aş da orice"
„Aş da orice, avere şi putere,
Aş da ce-mi place şi ce mi s-ar cere
Ca-n viaţa mea bolnavă să învie
O săptămână de copilărie.
Să fiu din nou în clasele primare
Şi maica mea să ştie ce mă doare,
Să aibă grijă cei bătrâni de toate
Şi eu să cred că orişice se poate.
Copilăria mea ca şi a voastră
Îmi intră ca o schijă pe fereastră
Şi mă omoară cu lumină vie
Şi simt în gât şi-n nări copilărie.
Dar nu se poate, sunt lucid, e ora,
Mă înrolez în moartea tuturora.”
duminică, 29 mai 2016
Bătrânul gringo
În momentul lecturii cartea lui Fuentes pare oarecum
lipsită de savoare. E ca o fotografie sepia. Am citit-o de câteva zile şi încă
o diger. Asta e de bine. Acum imaginea realizată de autor se developează în
mine, culorile se ivesc şi tehnica scriitorului îmi apare în adevărata sa
lumină.
Straturi narative peste straturi narative, textul
lui Fuentes este asemenea unui palimpsest. Stilul pare adeseori prolix şi
ambiguu, întrucât la o scenă pot participa pe lângă personajele prezentului şi
personaje din trecutul naraţiunii. Amintirile personajelor sunt un bagaj activ
pe care acestea îl poartă cu sine, un bagaj care tulbură ordinea prezentului şi
întunecă viitorul. În cartea lui Fuentes lucrurile par amestecate de parcă ar lipsi
timpul care să le ordoneze, iar naratorul comunică fapte şi imagini fără să
ţină cont de cronologie.
Acesta e unul dintre motivele pentru care autorul
este considerat „inovativ” sau „original”, sau, efectiv, „greu de digerat”. Pe
cei mai mulţi dintre cititori îi deranjează şi stilul cu fraze uneori extrem de
lungi, lipsite de punctuaţie sau dimpotrivă cu dialoguri rapide unde este greu
de precizat cine cu cine comunică. Însă dacă ne amintim cum vedea Fuentes
însuşi literatura, întrebările dispar:
„Anticiparea literară este cea mai puternică dintre
toate. Ghicirea trecutului şi expunerea viitorului. Un romancier nu aminteşte
trecutul, îl anticipează, îl imaginează. Şi nu imaginează viitorul, ci îl
aminteşte.”
Poate că „viaţa nu e aşa cum o înţeleg eu” — mă văd
silită să admit. Ceea ce nu mi-a plăcut mie au fost personajele. Nu felul cum
sunt construite, ci caracterul lor, modul în care gândesc şi acţionează. Unele
tuşe cu care sunt desenate sunt mai degrabă groteşti. Dar asta e numai opinia
mea subiectivă. A fost o surpriză plăcută să descopăr că bătrânul gringo era
Ambrose Bierce, un personaj real.
Citind „Bătrânul gringo”, la un moment dat s-au
aşezat lângă mine personajele lui Llosa din „Războiul sfârşitului lumii”. Şi
chiar şi Blimunda şi al ei Şapte-Sori m-au vizitat venind din „Memorialul
mânăstirii”.
miercuri, 25 mai 2016
luni, 23 mai 2016
Următoarea poveste
Nu am cuvinte îndeajuns să laud această carte! La
sfârşitul unei seri lungi în care am parcurs cele o sută de pagini aveam în
minte „Eu nu ucid corola de minuni a lumii”. Am deschis fereastra balconului şi
am privit stelele. Mă vizitau tot felul de gânduri şi surâdeam întunericului
nopţii. Mă întrebam cum e să călătoreşti de la Belem la Belem, de pe un
continent pe altul, dar rămânând pe loc, sub stele, pentru că aceasta e
probabil ultima călătorie?
Cum e să te culci în Amsterdam şi să te trezeşti în
Portugalia, cu douăzeci de ani în urmă? Care să fie subiectul acestui sclipitor
roman de numai o sută de pagini, m-am întrebat sorbind aerul nopţii. Călătoria
lui Voyager? Dragostea interzisă? Meditaţia pe marginea faptului că ne-am apropiat de limita sistemului solar şi
ne-am îndepărtat de noi înşine?
Se întâmplă uneori să ne rătăcim de drum şi atunci e
posibil, pentru unii dintre noi, să apară o persoană specială care să ne
corecteze traiectoria fie printr-un vers latinesc, fie printr-o recomandare de
lectură, fie printr-o simplă întrebare. Acea persoană poate fi Lisa d'India sau
Maria Zeinstra sau… tu....
"Tu îmi făceai semn, nu era greu să te urmez. Mă învăţaseşi ceva despre cele ce nu pot fi măsurate, aflasem că până şi cea mai neînsemnată fărâmă de timp putea să ascundă un spaţiu imens al amintirii şi, îngăduindu-mă neînsemnat şi întâmplător cum eram, mă făcuseşi să înţeleg cât eram eu de mare. Nu trebuie să-mi mai faci semne. Vin!"
miercuri, 18 mai 2016
Vârsta nu te apără de dragoste
Să clarific lucrurile de la început: bătrânul domn
Utsugi nu e nebun. Nu e nici măcar senil. Nouă, europenilor, ni se par
deplasate anumite gesturi pe care cultura orientală le consideră absolut
fireşti şi naturale.
*
Mă gândesc câtă dreptate a avut Anais Nin când a
spus că vârsta nu te poate apăra de dragoste. Acum, desigur,
fiecare poate înţelege prin dragoste altceva.
*
Dincolo de minusurile fizice, bătrâneţea este un
privilegiu. E şansa de a schimba perspectiva din care contemplăm peisajul
vieţii. Numai bătrâneţea te poate urca în vârful acelui turn de unde poţi
scruta, poţi înţelege… Pe la douăzeci de ani şi eu pufneam cu un aer
atotştiutor la pretenţiile de a fi sfătuită, îndrumată, povăţuită de cei mai în
vârstă decât mine. Şi eu am crezut că ştiu tot. Ha, ha! Dar râd amar.
*
Categoric, mi-a plăcut mult jurnalul bătrânului
îndrăgostit. Voi căuta şi alte cărţi scrise de Tanizaki şi cel mai mult mă
atrage acest titlu:
„O pisică, un bărbat şi două femei”
luni, 16 mai 2016
joi, 12 mai 2016
duminică, 1 mai 2016
Abonați-vă la:
Postări (Atom)












