Citeam deunăzi pe facebook un articol al cuiva care se arăta profund dezamăgită de romanul lui Thomas Mann „Muntele vrăjit”. Am avut o mică mâhnire, dar în ultimul timp m-am cam obișnuit cu mâhnirile, mai mari sau mai mici, pentru că m-am resemnat și-am înțeles că nu pot lupta cu valul care bântuie lumea. Cum ar mai putea să placă „Muntele vrăjit” unei tinere din zilele noastre? Cum ar putea să fie interesată de discuții „sterile” între personaje, chiar dacă aceste discuții dezvăluie abisuri ale ființei umane, stări sociale sau fapte ale istoriei? Publicul vrea satisfacție rapidă și eventual repetată. Vrea „opere” de consum, nu de consistență.
După acest mic preambul, să spun câte ceva despre cărțile pe care le-am citit eu. ”Casa Matrionei” nu m-a dezamăgit. Iată că și cu un text scurt Soljenițîn rămâne, pentru mine, printre greii literaturii. Cât despre cealaltă proză a volumului, ”Incident la gara Kocetovka”, dacă aș mai fi profă de română, v-aș da-o tuturor ca temă de citit. Unii dintre noi ar avea șansa să înțeleagă că uneori chiar și bunele intenții, dublate de o candoare tragică pot duce la fapte monstruoase. Atenție deci la alegerile pe care le facem, la ideologiile pe care le urmăm!
Akira Yoshimura este o revelație pentru mine, aceasta fiind prima carte a acestui autor pe care o citesc. Chiar lângă noi există o întunecime, un vid, o lume rece despre care nu avem cunoștință decât în clipa morții. Dacă am fi încredințați de acest adevăr multe din faptele și gesturile noastre ar arăta cu totul altfel, nu-i așa?
Pentru că dacă nu credem, ne pierdem busola, așa ca personajul din „Clopotul de sticlă”, nimeni alta decât autoarea însăși. Sylvia Plath este o victimă a societății americane care are doi poli: oamenii de succes și looserii. Această nevoie permanentă de a demonstra ceva celor din jur a dus-o până la urmă spre moarte.
Mult mai adaptată este Holly din „Mic dejun la Tiffany”, ea e un alt fel de produs al societății de consum. Nici într-un caz un model de urmat, are ceva din personajul interpretat de Julia Roberts în filmul „Pretty Woman” și cu asta am spus tot.
Citesc și eu cărți comerciale, uneori e o bună terapie. „Înainte să adorm” este un exemplu.
