Circula pe facebook un filmuleț cu un individ care, plin de bunăvoință nesolicitată, voia să ne deprindă cu cititul unei cărți pe zi. Am văzut filmulețul la mai mulți prieteni binevoitori și ei și probabil și mari cititori și m-am enervat invariabil de fiecare dată. Băiatul respectiv ne sfătuia să cercetăm mai întâi pe Google să vedem dacă s-a făcut filmul după carte ca să-l vizionăm, să citim recenzii, opinii ale altor „prospectori”, etc, după care să luăm volumul și să-l citim exact pe diagonală, sărind dezinvolt pasajele care par plicticoase. La final zâmbea larg, convins că îi suntem recunoscători și ne vom putea lăuda pe viitor cu 365 de cărți citite pe an. Din când în când m-am ostenit să scriu comentarii, atât de contrariată eram, măcar pe autorul nefericitei distribuiri să-l trezesc la realitate, dacă tot nu puteam să-l punctez direct pe individul cu IDEEA.
„Cum aș putea citi „Război și pace” într-o zi? suspinam eu. Cum să termin „Frații Kamarazov” în 24 de ore? strigam în deșertul facebook-ului.”
Sigur, știam că există și cărți de mici dimensiuni, cărți foarte bune și care chiar se pot termina într-o zi. Dar mai există și o altă categorie, cum e cartea de la începutul acestei postări: „Arsă de vie”. Am citit-o într-o zi și-o noapte. Cartea nu e micuță, are 189 de pagini, dar este altceva care o face atât de accesibilă, iar cine va încerca s-o citească va înțelege ce vreau să spun. M-a impresionat, mi-au dat lacrimile citind, am rămas pe gânduri după lectură și, totuși, aici cu greu putem vorbi de literatură. Este mai degrabă o mărturie , un document despre o realitate crudă. Mi-ar fi greu să spun „citește-o ca să te cultivi sau ca să te delectezi”, ci mai degrabă „citește-o ca să te informezi”.
