marți, 19 septembrie 2017

Incertitudine perfect construită


N-aveam deloc de gând să citesc cartea, dar m-a prins de la primele pagini unde imaginea unui copil aruncând cu o piatră în cadavrul unui spânzurat mi s-a părut ciudată. Trebuie să mărturisesc (rușinată) că e abia a doua carte a acestei cunoscute autoare pe care pun mâna. Am citit cândva, prin liceu, „Golful francezului” și am rămas cu amintirea unei lecturi ușoare și agreabile. „Rebecca” și „Păsările” nu au mai intrat pe lista de cărți pentru că am văzut ecranizările.
Și iată că „Verișoara mea Rachel” mă surprinde în mod plăcut. Sunt cărți care ne transformă, sunt cărți care ne însoțesc în călătoria descifrării lumii, dar, dacă acceptăm că există și o funcție de entertainment a lecturii, atunci acest roman aici se înscrie. Stilul autoarei este desăvârșit, personajele sunt credibile din punct de vedere psihologic, acțiunea nu trenează, iar misterul se păstrează până la sfârșit. De fapt, este o incertitudine atent construită, astfel încât cititorul își pune întrebări mult timp după ce a închis cartea. Acest vag al intențiilor omenești ne însoțește și în realitate.