Am ținut între palme cărți care m-au făcut să mă simt studentă din nou, citind în sesiune, plină de vinovăție romane care n-aveau de-a face cu bibliografia pentru examene. Dar „Tuareg” bate recordul, m-a făcut să mă simt adolescentă, în vacanța mare, vremuri în care citeam până uitam de mine, de trecerea zilelor, de lumea reală... Nu știu în ce constă magia, de ce nu am putut lăsa din mână acest roman... Povestea e simplă, un tuareg se răzbună pe cei care au încălcat legile nescrise ale deșertului. Lumea veche, al cărei exponent este tuaregul, este încet înlocuită de o lume nouă. Ceea ce cândva era sacru a devenit cu timpul desuet sau chiar interzis. Din păcate, nu tot ceea ce aduce noutate presupune și progres. Și, ca întotdeauna, „mai binele” este cu siguranță dușmanul „binelui”. Acestea ar fi doar două dintre ideile care străbat cartea. Finalul mi s-a părut abrupt și căutând oarecum senzaționalul, dar am considerat că subliniază încă o dată ideea de fatalitate și de zădărnicie. Poți învinge deșertul, poți învinge deșertul deșertului, Tikdabra, dar nu-ți poți învinge destinul...
