joi, 23 februarie 2017

Simplu e genial!


Mi-aduc aminte că mi s-a părut că te-am auzit fluierând când ți-am mărturisit că nu citisem „Picnicul” fraților Strugațki. Degeaba ți-am spus că am citit „Piciul” și „A doua invazie marțiană”, nimic nu mai conta, insistai să citesc neîntârziat acest roman, de parcă golul din cultura mea SF ți-ar fi fost de nesuportat. Adevărul era (și este) că am citit foarte puțină literatură SF. În adolescență nu găseam cărțile pe care mi le doream. Un an de zile i-am scris temele la română unui coleg de liceu ca să accepte să-mi împrumute almanahurile Anticipația pe care el le obținea de undeva pe sub mână... Acele almanahuri și „Fundația” lui Asimov au fost cam tot bagajul meu SF. Acum am cam depășit de multișor vârsta la care să mă entuziasmeze acest gen literar. Ca cititor. Ca autor este o provocare să încerc să scriu texte științifico-fantastice. Dar ca să mă întorc la romanul celor doi frați Strugațki, trebuie să spun că am avut o revelație: cărticica asta de două sute de pagini e mama romanelor SF. Este uluitoare multitudinea de idei cuprinse în carte, iar simplitatea stilului este ceva ce reușește doar marilor autori. M-a făcut să mă gândesc la „Invenția lui Morel”. Târziu, în noapte am stat și-am tot numărat ideile preluate de aici de alte cărți sau filme de gen. Ai avut dreptate, trebuia s-o citesc!