O teorie

Cineva mi-a amintit într-o discuţie de suferinţa şi moartea lui Iliuşa, fiul căpitanului Sneghirev.

Împletea acest capitol din romanul dostoievskian cu altele din „Alexis Zorba” şi „Colind de Crăciun” într-un mod absolut minunat şi neaşteptat.

Din motive cu totul diferite de cel menţionat, mi-am amintit eu însămi un pasaj din Lev Şestov, venit la mine (mai întâi) prin intermediul „Jurnalului Fericirii”:

„Pare-se că există două teorii, cu totul potrivnice, despre originea speciei umane. Unii susţin că omul coboară din maimuţă, alţii că a fost creat de Dumnezeu. Se ceartă grozav. Eu unul cred că se înşeală şi unii şi alţii. Teoria mea este următoarea: cei care cred că omul coboară din maimuţă, coboară cu adevărat din maimuţă şi alcătuiesc o rasă aparte, în afara rasei oamenilor creaţi de Dumnezeu şi care cred şi ştiu că au fost creaţi de Dumnezeu.”

"Viaţa şi aventurile lui Moş Crăciun"

Să vă dea Domnul fericirea pe care am trăit-o eu azi şi, dacă inimile voastre suportă, să v-o dăruiască înmiită!

Angel Eyes

Priviţi în ochii de înger care vă sunt alături.

"Love's Labour's Lost"

Nu, nu vă gândiţi chiar la Shakespeare!

De fapt voiam să traduc „zadarnicele chinuri ale... curăţeniei”.

Terminasem totul, casa lucea, mai trebuia să aplic undeva în a patra dimensiune bradul împodobit, care altfel nu ştiu unde ar putea să încapă.

Numai că ieri pe la prânz m-am trezit cu o maşină în curte: venise Moşul! Andrei al meu zâmbea radios: îmi cumpărase o piesă de mobilier la care visam îndrăzneţ, în ciuda crizei. Nu m-a putut pune în gardă nici măcar cu câteva minute înainte, deoarece Romtelecom programase o defecţiune în reţea.

Aşa m-am trezit din visul de care spuneam. Cu băieţii de la firma de transport intrând în casa mea strălucitoare plini de un noroi negru (pe cand afară era îngheţat bocnă), noroi care a marcat cu nişte urme chiar epice bejul delicat al covoarelor de pe hol.

Au plecat val-vârtej – Andrei fiind în timpul serviciului, iar eu m-am putut bucura în linişte privind dezastrul. Trebuia să eliberez trei corpuri de bibliotecă, să mut cărţile, să scot toate covoarele, fiindcă seara urma să vină cineva să ne ajute să aşezăm mobila la locul ei, să duc nu se ştie unde florile aduse pe coridor, să...

Toată curăţenia mea a fost zadarnică: Vanish pentru covoare, Domestos pentru gresie, soluţie pentru parchet... adio.

"O aşteptare de-o zi"

Ernest Hemingway

Curăţenie generală

Deşi iniţial au părut seduse de posibilitatea de a cotrobăi prin dulapuri şi sertare – ocazie ivită datorită scăderii vigilenţei mele, (dar nu am cum să fiu destul de vigilentă când sunt în vârful unui taburet instabil spălând geamuri), Missouri şi fie-sa, Roza, au sfârşit seria de atacuri şi alergătură prin casă în acest adăpost pentru pisici.

E o perioadă tristă pentru ele: afară plouă, trebuie să stea veşnic în casă, eu le dau mereu acelaşi meniu cu carne, la capitolul distracţii nu s-a inventat nimic nou, tot bradul de anul trecut pe care ele îl vor răsturna iar şi iar...

E greu să fii pisică în preajma sărbătorilor de iarnă când se face curăţenie mare!

Fântâna tinereţii e la Vâlcea

La Râmnicu Vâlcea se produce APA VIE!

Da, aţi citit bine: apa vie, cea care îi dă putere lui Făt-Frumos din basmele noastre, nu este un mit.

Ea este produsă la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice din Râmnicu Vâlcea şi se numeşte Qlarivia.

Ce este de fapt apa vie?

Este o apă medicinală care poate fi consumată de oricine, neavând contraindicaţii; conferă o stare de bine celor sănătoşi, iar celor bolnavi le slujeşte de adjuvant în tratament.

Cum se produce apa vie?

Qlarivia este o apă purificată, astfel încât să aibă un conţinut cât mai redus de deuteriu, ştiindu-se că acest izotop al hidrogenului influenţează procesul de diviziune celulară în organism. Practic, Qlarivia încetineşte procesul de îmbătrânire.

Acest produs românesc se exportă aproape în totalitate în USA şi Japonia, dar îl putem găsi şi în farmaciile româneşti, din păcate la un preţ prohibitiv de aproximativ 30 de lei/ litru.

În consecinţă eu voi bea şi de aici înainte tot apa izvorului captat de tata-mare din coasta dealului pe care locuim.

"Suntem ceea ce iubim"

Categoric, nu suntem ceea ce mâncăm, nu suntem nici măcar ceea ce citim, dar suntem suma alegerilor noastre – trecute, prezente sau chiar viitoare.

„Suntem ceea ce iubim”, suntem alegerea pe care o facem.

Vă rog, ajutaţi-mă!

De dimineaţă eram în bucătărie preparând prânzul duminical. În faţa mea, ştirista de la Realitatea citea noutăţile.

Aşa am aflat chestia asta de interes naţional: nepotul lui Leo de la Strehaia a fost implicat într-un conflict în timp ce gusta o cafeluţă la bar.

Am trăit un sentiment intens de jenă. Vă mărturisesc: eu nu ştiu cine e Leo din Strehaia. În rest, bănuiesc că toată lumea îl cunoaşte, întrucât ştirista nu a dat nicio altă explicaţie.

M-am tot gândit: să fie autor, a scris ceva? Om de ştiinţă? Politician?

„Pune mâna, Diana, şi mai citeşte, că eşti rămasă în urmă!” mi-am zis.

Aş putea să caut pe Google, dar e o soluţie facilă.

Mă poate ajuta cineva să-mi completez cultura?

Voluntariat obligatoriu

sursa imaginii

La începutul săptămânii am primit o nouă sarcină de serviciu: să aducem  haine vechi în cadrul misiunilor de voluntariat. Nu ni s-a comunicat despre care sinistraţi ar fi vorba: turcii loviţi de cutremure, japonezii măturaţi de tsunami, sau românii nenorociţi de Boc şi ai lui.

Am vrut să răspund chemării ca de fiecare dată când ni s-a solicitat acest lucru, dar am descoperit că în dulapurile mele nu mai prea sunt haine vechi, în afară de cele pe care le purtăm prin curte, pe la animale. La toate inundaţiile din anii precedenţi am dat saci întregi de lucruri...

În consecinţă m-am prezentat la serviciu spunând senin că „nu mai am”, mai ales că era vorba despre ceva facultativ. Şeful s-a făcut foc şi pară. Cum de îi răspund aşa obraznic?! Doar a primit mail de la Bucureşti de la Centrală să donăm haine!

Simţind furtuna pe care am declanşat-o, am descins frumuşel într-un second, am cumpărat câteva plase cu haine şi mi-am achitat „sarcina de voluntariat”. Că doar... dacă-i musai, cu plăcere, nu-i aşa?

Aniversare

La mulţi ani,

Andrei, dragostea mea!

Filosofia blogului

Am primit de la Gina un set de întrebări care ţin de filosofia bloggingului. Iată-le:

1)      Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoaşteţi?

Nu ştiu. Am citit cu plăcere postări de acolo, dar nu cunosc vârsta blogului. Pe internet am mereu impresia că mă aflu pe tărâmul „tinereţii fără bătrâneţe”.

2)      Care este primul blog pe care l-aţi descoperit de îndată ce aţi intrat în virtual?

Mai întâi am descoperit cenaclurile literare. Nu pentru mult timp, întrucât limbajul „literar” de acolo şi atacurile la persoană m-au năucit. Abia apoi mi-am făcut un blog şi am fost descoperită de Grişka. De fapt Missouri a fost descoperită de el, ea avea un blog mult mai atractiv decât mine pe vremea aceea, publica poze şi noutăţi de interes felin, pe când eu scriam texte mediocre. A fost ceva firesc: Grişka  traducător, Missouri devoratoare de cărţi...

3)      V-ar bucura închiderea unui blog? Care anume?

Nu. Dacă ceva nu se potriveşte cu mine, ocolesc. E loc destul.

4)      Care este blogul pe care îl vizitaţi cel mai des?

Parcurg în fiecare zi toate blogurile cu posturi noi. (din blogrollul meu)

5)      Cam cât timp credeţi că poate un blog să-şi justifice existenţa?

Atâta timp cât îi face proprietarului plăcere să scrie.

6)      În ce condiţii v-aţi închide blogul?

Cred că l-aş închide în cazul unei dezamăgiri profunde.

7)      Ce vârstă are blogul?

Trei ani.

8)      Cum aţi decis să vă faceţi blog?

Voiam să scriu. Mâzgăleam zeci de caiete, hârtia e scumpă... Şi apoi, în virtual puteam să fac şi câţiva cititori (victime).

9)      Este bloggingul un viciu? Dă dependenţă?

Nu ştiu ce să zic. Uneori las mâncarea să fiarbă pe aragaz şi vin să scriu sau să răspund la comentarii. Alteori amân o treabă sau alta ca să citesc ce-a scris altcineva. În general mă culc târziu ca să pot parcurge tot ce mă interesează din blogroll. Sunt mereu în criză de timp din cauza navigării pe bloguri şi sunt prima (şi singura) din zonă care sună la deranjamente când pică internetul, dar nu, nu dă dependenţă...

Oricine doreşte să răspundă întrebărilor poate să preia leapşa.