„Fiecare carte este
o ipostaziere a Cărții și se constituie într-o reflectare a ei. Este simbolul
încercărilor omenești de dobândire a Adevărului Absolut și toate cărțile scrise
de oameni sunt, într-o oarecare măsură, o apropiere, pas cu pas, de acest adevăr.
Prin urmare, oamenii au fost înzestrați cu presentimentul că fiecare lucru care
li se pare demn de descris are o dimensiune cosmică sau divină. Iată de ce,
răbdători precum furnicile, ei strâng cuvinte pentru a numi acel lucru.
Și totul merită să
fie descris. Nu doar viețile sfinților, marile catastrofe, războaiele sau
căsniciile regilor, ci și nașterea celui de al șaptelea copil în familia unui
țesător, secerișul într-un sat sărac, visele unei bătrâne nebune și ziua în
azilul din Nantes. Oamenii presimt că atunci când toate evenimentele, mai mult
sau mai puțin importante, sunt strânse într-un întreg, asemenea pietricelelor
împrăștiate într-un mare mozaic, viața și moartea își arată adevărata
semnificație.
De aceea fiecare
carte seamănă puțin cu omul. Ea conține o parte distinctă a adevărului, o parte
independentă, vie și dramatică, este o versiune a adevărului, o provocare
eroică aruncată Adevărului, pentru a se arăta și a se revela, pentru a ne
permite să continuăm să existăm în binecuvântarea deplinei cunoașteri. În
același timp, fiecare carte scrisă de om îi supraviețuiește. Omul care scrie o
carte se depășește pe sine, pentru că săvârșește o încercare curajoasă de a
numi și a se autodefini. În sine, omul este doar acțiune și mișcare haotică,
însă cartea îi definește acțiunea și mișcarea, îi conferă conotație și sens,
dezvăluindu-i semnificația. Cartea este o încununare a acțiunii.”
Olga Tokarczuk
