Plagiatul e o artă!

Mi se întâmplă uneori să nu fiu pe aceeaşi "lungime de undă" cu o carte pe care mă pregătesc s-o citesc. Parcurg primele pagini plictisită, pe punctul de "a o lăsa pe mai târziu". Apoi se petrece o chestie magică, de care nu sunt conştientă, cum nu eşti conştient de clipa când adormi, şi, dintr-o dată, cartea m-a prins! Am păţit asta cu "London Fields" şi încă mă simt vinovată. Iar acum câteva zile mi s-a întâmplat cu "Chatterton". Nu credeam că voi termina volumul, apoi, după doar cinci pagini m-am surprins chicotind. Nu ştiu cât a mai durat prima şedinţă de lectură, m-am trezit la un moment dat înconjurată de mai multe pisici şi unul dintre câini, iar din camera alăturată soţul făcea aluzii tot mai străvezii despre cina care întârziase.
Vă supără realitatea înconjurătoare? Fugiţi cu o carte! "Chatterton" e foarte bună în acest scop.