miercuri, 30 ianuarie 2013

Johan Daisne

Aproape că emit un truism spunând că o carte este un dispozitiv pentru călătorit în timp: o ştie orişicine. Aşa l-am cunoscut - printre mulţi alţii - şi pe Johan Daisne despre care se poate citi în imaginea de jos.
Zilele astea am ajuns la exasperare: niciunul din titlurile pe care le-am scris pe listă nu se regăseste la Biblioteca Judeţeană din Vâlcea. "Nu mai am nimic de citit!" a devenit refrenul cu care l-am chinuit pe Andrei în ultimul timp. Nu spun că aş fi citit toate cărţile din bibliotecă, am citit însă tot ce se potriveşte cu mine, cea de acum. M-am apucat să răscolesc şi am dat peste "Nuvele din Flandra". Culmea, e o carte pe care mi-a pus-o în mână tata, cu mulţi ani în urmă, tot pe când declaram că nu mai am ce citi.


Atunci l-am întâlnit prima oară pe Johan Daisne prin intermediul straniei sale nuvele "Moartea pe motocicletă". Textul avea exact gustul care-mi plăcea.


Cu toate acestea, l-am reîntâlnit pe autor abia peste câţiva ani când am descoperit în almanahul "România Literară" din 1989 povestirea "O seară, un tren". Cele câteva pagini m-au marcat definitiv. Îmi plăcea felul subtil în care fantasticul se insinua în realitate, îmi plăcea moartea deghizată într-o călătorie cu trenul.
Cine e Johan Daisne? Mai vreau!


Şi am mai primit în 1996 (cred...) romanul "Scara de nori şi de piatră" din care am copiat pasaje întregi la vremea lecturii, într-atât de mult se potrivea povestea lui Evert şi a Jeannei cu ceea ce eu însămi visam...

Observ însă că autorul tratează teme ce ţin cumva de fantastic, de realismul magic cum ar spune unii exegeţi. Cu alte cuvinte vorbeşte despre fapte şi întâmplări ce nu pot fiinţa în această realitate a disoluţiei...
Pentru că o carte (şi acum o să emit alt truism), o carte ne vinde umbrele de pe pereţii peşterii.