Nu pot să nu consemnez acest dialog dintre soţul meu, Andrei şi vecinul Georgel, dialog auzit de dimineaţă, la poartă:
- Să trăiţi, dom’ inginer. Mai aveţi mere stricate să dau şi eu la porci?
- Bună, Georgele, îţi dau cheile să deschizi la livadă şi poţi lua câte vrei că e plin pe jos.
- A, mă gândeam că aveţi aicea, care s-au mai stricat.
- Am mai dat şi noi la păsări, Georgele, nu mai sunt.
- Aţi vândut fânul?
- Nu, dacă vreţi să cumpăraţi...
- Nu, mai bine dăm coceni la vacă, dă-o dracu, că pe-urmă se-nvaţă cu binele.
- Dar nu trebuie să-mi dai bani pe fân, să vină Lenuţa cu lapte.
- Laptele îl bea copiii, cum să-l iau de la gura copiilor?
- Bine, cum vrei, eu mă gândeam că îţi convine mai mult.
- E, ziceam că faceţi şi dumneavoastră un gest, aşa ca între vecini, că şi-aşa nu aveţi cui să-l vindeţi... se strică aicea.
- Ştiu, măi Georgele, dar pe mine m-a costat şaptezeci de lei ziua de coasă, cu totul am dat patru sute pe cosit... Doar te-am rugat să vii să-l coseşti tu şi ţi-l dădeam gratis.
- Nu mă pricep la cosit.
- Ce ţăran eşti tu să nu ştii să coseşti?
- Eu sunt paznic, lucrez la oraş.
- Lucrezi şi acum?
- Acum... şomaju!
- Vrei coceni? Îţi dau coceni. Am un pogon în luncă la Tarla.
- Ne ajută văru dumneavoastră cu tractoru?
- Măi, transportu e treaba voastră.
- Da, da, numai să veniţi să ne arătaţi care sunt clăile.
- Clăile? Păi, cocenii trebuie tăiaţi.
- A, deci nu sunt tăiaţi. Atunci mai bine îi iau pe-a lu’ nea Stalin că sunt gata legaţi şi mi-i aduce acasă cu calu.
- Bine, mă.
- Auziţi, dacă vă rog eu, îmi daţi şi mie nişte mere să duc la copii?
