Praf scanteietor si filamente

REVISTA DE SUSPANS

Nostalgie în amurg

Vreau pământul întreg

"Dacă vii cu mine, o să te-nvăţ să zbori..."

"Tombuctu"

„Ştia că Polly era aceea care avea cea mai mare nevoie de el. După ce se ţinuse scai de ea vreo câteva zeci de zile şi ascultase ce-i spunea şi urmărise ce făcea, domnul Osache a înţeles că era, în aceeaşi măsură ca el, prizonieră a împrejurărilor. (...)

Polly îşi iubea casa, dar nu-l iubea pe Dick. Pentru domnul Osache era foarte limpede că aşa stau lucrurile şi cu toate că Polly încă n-o ştia, n-avea să mai treacă multă vreme până când adevărul o va izbi drept în faţă. De aceea avea nevoie de domnul Osache şi dat fiind că el o iubea mai mult decât pe oricare altă persoană în viaţă, era bucuros să-i servească de confident şi cutie de rezonanţă. Nu mai exista nimeni altul care să îndeplinească acest rol şi, deşi nu era decât un biet câine care nu putea nici s-o sfătuiască, nici să-i răspundă la întrebări, simpla lui prezenţă era suficientă pentru a-i da curaj să facă anumiţi paşi pe care altfel nu i-ar fi făcut.”

Este o carte pentru cei care nu iubesc câinii şi doresc să se trateze.
Se poate citi despre ea şi aici.

"Cutia neagră"

După orice fel de prăbuşiri, singurele fărâme de adevăr ce se mai pot găsi sunt în cutia neagră.

"Abatorul cinci"

„Rosewater era de două ori mai deştept decât Billy, dar el şi Billy se confruntau în acelaşi mod cu aceeaşi criză. Ambii descoperiseră că viaţa e lipsită de sens, în mare parte datorită celor văzute în timpul războiului. Aşa, de pildă, Rosewater împuşcase mortal un pompier în vârstă de paisprezece ani, luându-l drept soldat german. Aşa merg lucrurile. Iar Billy asistase la cel mai mare masacru din istoria europeană, care a fost bombardarea Dresdei. Aşa merg lucrurile.

Prin urmare, amândoi încercau acum să se reinventeze pe ei şi să-şi reinventeze propriul univers. Literatura ştiinţifico-fantastică le era de mare ajutor.

Într-o zi Rosewater îi spuse lui Billy ceva interesant despre o carte care nu era ştiinţifico-fantastică. Şi anume, că tot ce se poate şti despre viaţă se găseşte în „Fraţii Karamazov” de Feodor Dostoievski. „Dar în prezent nici asta nu mai ajunge”, adăugă Rosewater.

Altă dată Billy îl auzi pe Rosewater zicându-i unui psihiatru: „După părerea mea, veţi fi foarte curând nevoiţi să inventaţi o groază de minciuni noi şi frumoase, pentru că altfel oamenii pur şi simplu nu vor mai vrea să trăiască”.

"Niciunul din noi nu este el însuşi"

„Galip s-a simţit ca bărbatul care se dorea a fi în copilărie şi din ai cărui ochi ţâşneau raze X: vedea sensul tainic ascuns în măruntaiele lumii. Deşi literele de pe panourile publicitare ale magazinului de covoare, restaurantului ori cofetăriei, prăjiturile, cornurile, maşinile de cusut şi ziarele din vitrine indicau, de fapt, toate, al doilea sens – cel perceput de el – nefericiţii care rătăceau pe trotuare ca nişte buimaci trăiau la strâmtoare, nutrindu-se cu primul sens care le rămăsese, pentru că-şi pierduseră amintirile legate de celălalt univers al cărui mister îl cunoşteau odată, aşa cum se întâmplă cu cei care au uitat ce înseamnă dragostea, fraternitatea, eroismul şi care se comportă potrivit celor văzute în filme pe asemenea teme.”

"Cartea neagră" şi aici.

FERMA

AICI

Babel

Despre iluzii şi despre Mister Nobody

"Totul se poate schimba în orice moment, dintr-o dată şi pentru totdeauna."  Paul Auster

"Papagalul lui Flaubert"

Am terminat „Papagalul lui Flaubert” şi pot spune cu siguranţă că nu este una din cărţile pe care le voi reciti vreodată. E o demostraţie de tehnici narative, are câteva ziceri memorabile, dar nu m-a făcut să tresar în niciun fel. Până şi naratorul se întreabă:

„De ce ne deşteaptă scrierile dorinţa de a-l vâna pe autor? De ce nu ne vedem de treabă? De ce nu ne sunt suficiente cărţile?”

Nu ştiu de ce.