Andrei mi-a adus de la magazinul sătesc, (pe firmă scrie „La Petre”), prune uscate. Ah, ce nostalgii s-au deşteptat în mine!
Îmi aduc aminte cum mama-mare usca prune în cuptor să aibă pentru postul Crăciunului şi al Paştelui. Le fierbea în orez şi erau delicioase.
De câţiva ani în zona noastră nu se mai fac prune. Iar cuptorul de cărămidă de mult nu mai este.
Dar am făcut şi noi provizii în aşteptarea celei mai grele ierni. Îmi amintesc ce-mi povestea tata - despre ultimul târg al anului la care mergeau cu căruţa pentru aprovizionarea finală a gospodăriei.
Noaptea pe la trei caii erau deja înhămaţi la car şi tata, băieţel plin de nerăbdare, se foia pe capră lângă taică-său. Aveau să facă o călătorie fabuloasă până la Vărzaru, la târgul de Sfântu Dumitru. Nu sunt mai mult de şase kilometri până acolo, pe drumul vechi, până la răspântia unde se aduna lume-lume să cumpere, să vândă, să se minuneze şi să joace ciuleandra.
Tata-mare nu vindea nimic, doar cumpăra. Se întorcea acasă cu hălci mari de peşte afumat şi un butoiaş de hamzie, cu sare, cu „zacăr”, cu „urez”, cu gaz. Doar cu ceea ce nu putea produce în gospodăria proprie.
Într-un an a adus acasă o cutie care mult a speriat-o pe mama-mare, a făcut-o să se închine şi i-a lăsat un sentiment de circumspecţie niciodată deplin potolit: un patefon!
După ultimul târg casa şi curtea bunicilor se închideau lumii şi se pregăteau de iarnă. Mama-mare se îngrijea de animale şi ţesea la război, tata-mare aducea lemne.
Aveau cămara plină cu de toate: garniţe cu carne în untură, putinici cu bucăţi de brânză făcută în post, cârnaţi şi şuncă atârnată în grindă, peşte, butoaie cu murături, poame, magiun. Din hambare nu lipseau bucatele pentru animale, iar în magazia mare se înşirau damingene cu ţuică galbenă şi butoaie cu vin roşu.
Iarna era pentru ei ca un asediu.
Am şi eu această senzaţie azi, după atât de mult timp: că iarna va fi o încercare grea chiar şi pentru cei care şi-au umplut cămările. Cât despre ceilalţi...
