Cenaclul Prospectart

Pentru detalii, intraţi AICI.

ÎNGERUL L-A STRIGAT

22 Mai 2004

- Auzi, ce zici să scriu pe blog despre ziua cununiei noastre? îl întreb eu pe Andrei.
- Mmdaaa... făcu el plin de entuziasm.
- Voi pune imaginea unui tort de nuntă, te bucură şi numai să-l vezi, nu? Un tort frumos ca în basme. Ia uite ce poze cu torturi am aici! Eu l-aş alege pe ăsta. îi spun.
Andrei are privirea aceea care îmi sugerează că el are altă propunere. Tace fix trei secunde şi zice ce aşteptam:


- Eu l-aş alege pe acesta. E mai picant.
- E doar o reclamă de parfum, nu e un tort pe care să-l accepte o mireasă. Şi să ştii că dacă îţi place tortul acesta, mie îmi place acesta, dar am avut delicateţea să n-o spun.

- Un tort horror! Ce le poate da unora prin minte! Toată lumea e înduioşată dacă moare mireasa, dar dacă moare mirele devine interesant, nu? De ce nu am alege un tort scenariu-de-film?

-Eu voiam o chestie drăguţă şi tu mă aduci în pragul războiului!

- Ştii ce, dragă? Fă tu un tort şi pune-i poza pe blog. E cel mai bine. Şi se poate şi mânca.

În faţa acestui ultim argument am cedat. Voi face un tort. Şi n-o să fie alb! Pentru că ne place ciocolata.

Cântăreţi. Cântători. Încântători...

Psipsina ne-a întrebat aici dacă avem vreun cântăreţ prin zonă. Dragă Cami, în zona în care locuiesc sunt destui. Chiar trăiesc din cântat.

De îndată ce se deschide sezonul nunţilor, nu-i mai găseşti disponibili pentru o zi de sapă. Ei cântă. Uite două exemple: Romică şi Dorel.

Romică în general mergea la turnat betoane. Cine avea de făcut o alee, îl chema pe el. N-am ştiut că e muzician până nu ne-a refuzat recent colaborarea la un brâu de ciment în jurul casei. Omul ne-a explicat ca să nu cădem la idei, să nu ne supărăm: cântă. Cum să ne supărăm?

Dorel păzeşte primăria. Când e treaz. Excepţie sâmbăta. Atunci cântă. Cât despre trezie nu ştiu ce să zic în zilele de sâmbătă…

Îl chemasem la coasă şi-a zis: „Nu poci!” Am vrut să ştim de ce. Cântă. Întrucât glasul său te trimite cu gândul la un răţoi tânăr m-am gândit ce nuntă o mai fi şi aia?!

Dorel m-a lămurit: nu e solist vocal, el merge cu staţia.

Nu pot decât să mă bucur pentru că două talente şi-au găsit refugiul în artă, deşi noi am rămas orfani de muncitori.

A! mai avem prin zonă, chiar foarte aproape, o cântăreaţă pe nume Maria Dragomiroiu, dar nu e atât de importantă.

Alba Iulia, dragostea mea

Alba Iulia - vedere de la obelisc

Bulevardul Transilvaniei

Muzeul Unirii


Universitatea 1 Decembrie 1918

Facultatea de Teologie Ortodoxă

Biblioteca Batthyaneum

Cetatea Alba Carolina - o bijuterie

Mica Publicitate

Singura legătură dintre romanul lui Muşatescu şi faptul de care-mi amintesc azi e titlul.

Recunosc: îmi place să citesc mica publicitate. Nu vând, nu cumpăr nimic, dar spectacolul fiinţei umane este total.

Simpatia mea pentru această rubrică a început devreme, în copilărie. Petreceam vacanţele de vară la bunici, chiar în locul unde mă aflu acum.

Era nevoie de ajutoare în gospodărie şi tata-mare avea cam trei-patru oameni la muncă în fiecare zi. La masa de prânz se aşezau sub umbra amară a nucului, stând în jurul unei măsuţe rotunde, pe scăunele.

Mama-mare aşternea pe tăblia mesei o românie liberă, trântea mămăliga pe cârpător, aducea oala de pământ cu ciorba de pasăre… Tata-mare turna ţuică în păhărele. Doar mâţele se mai încurcau printre picioarele mesenilor, în rest toată suflarea zăcea sub soarele torid.

Eu ceream să mănânc odată cu oamenii, parcă era mai bună mâncarea. Tocmai terminasem clasa întâi şi eram foarte mândră că pot citi. Între două feluri de mâncare silabiseam din ziar cuvintele care-mi cădeau în faţă: „Cu pro-fffun-dă dure-re şi lacrimi de ne-op-op-prit, anum-anun-ţăm trecerea în nef- nefiinţă a scump- scumpului nos-stru bu-bun-bunic…”

Nea Florea nici nu aştepta să termin cernitul anunţ care vestea plecarea neaşteptată la cele veşnice a unui bunic de 97 de ani care lăsase familia neconsolată, că şi rostea din adâncul rărunchilor un „Dumnezeu să-l ierte” şi închina pe loc un pahar cu tărie în memoria necunoscutului.

Erau multe decese şi Nea Florea termina ţuica înainte ca eu să sfârşesc de pomenit. Mama-mare a luat seama şi de atunci mi-a aşternut în faţă numai prima pagină din Scânteia. N-am mai avut succes la public, ţuica rămânea în sticlă, Nea Florea rămânea treaz. Dar eu am rămas cu o pasiune pentru mica publicitate. Şi de două decenii încoace această rubrică nu mai este ce era, ci a devenit o adevărată comedie umană cu articole specializate, emoţionante, paranormale. Fericirea vieţii, norocul, sănătatea ne pot veni prin mica publicitate. Vedeţi aici.

O simplă întrebare

De ce este atât de frig?

Să fie de vină Eyjafjallajokull? Sau gaura din stratul de ozon? Voi vă mai amintiţi de vara lui 1816? Rochiile vaporoase au rămas în dulap, toţi purtam paltoane, deşi vinovatul de atunci, Tambora, era departe, taman în Indonezia.

Să fie o Mică Eră Glaciară precum în anii 1645 – 1715? Dacă aşa cum se spune, după ce erupe Eyjafjallajokull urmează vărul său mult mai recalcitrant, Katla, atunci nu se ştie cum ne vom descurca.

Iar dacă vinovată e gaura în stratul de ozon, mă întreb, oare nu era normal să fie mai cald? Sau mai rău: de ce nu se mută?!

Mi-e tare dor de caniculă!

In my dreams

"Lusus naturae"

A fost pentru mine o plăcută surpriză lectura povestirii „Lusus naturae” a Margaretei Atwood, autoarea mea preferată aş spune, dacă literatura n-ar fi atât de vastă încât să-mi fie imposibil să declar definitiv un autor drept ”preferat”.

Tema gotică a povestirii – cea a misterioasei nebune închise în castel – mi-a amintit pe loc de „Jane Eyre” şi de Bertha Rochester care s-a aruncat de pe zidurile în flăcări ale reşedinţei de la Thornfield.

Ce se mai putea scoate din acest subiect… desuet? Aproape nimic, aş fi gândit, dar de la primele rânduri harul Margaretei Atwood m-a convins că mai este ceva; cu puţin umor, schimbând unghiul din care e spusă povestea, păstrând o neaşteptată doză de umanitate în sufletul bestiei, al acelei „lusus naturae”, autoarea reuşeşte să mă surprindă iar.

Pentru plăcerea de a citi acest volum îi mulţumesc unui bun prieten.

Colocviul Ion Hobana "Timpul şi timpurile ficţiunii", sâmbătă, 7 mai, Centrul Calderon

Uniunea Scriitorilor din România – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy anunță, în colaborare cu Primăria sectorului 2 București – Centrul pentru activități recreative și inovare ocupațională (Centrul Calderon), organizarea Colocviului anual de literatură SF şi Fantasy ediţia a II-a, 2011, la data de 7 mai a.c.
Începând cu această ediție, colocviul va purta numele regretatei personalități a SF-ului românesc, Ion Hobana.
Cu același prilej, Asociația Scriitorilor București și Societatea Română de Science Fiction și Fantasy vor acorda Premiile „Ion Hobana” pentru cele mai bune volume românești SF și Fantasy din anul 2010.

La această ediție vor fi decernate următoarele premii:

■ Cartea anului 2010, genul SF (premiu în valoare de 1200 de lei)
■ Cartea anului 2010, genul Fantasy (premiu în valoare de 1200 de lei)
■ Premiul pentru întreaga activitate literară (în valoare de 1800 de lei)
■ Premiul „Speranța anului” unui autor debutant sau la început de carieră, având vârsta sub 35 de ani (în valoare de 600 de lei)

Colocviul anual „Ion Hobana”, care dezbate la această ediție tema „Timpul și timpurile ficțiunii”, se desfășoară sâmbătă 7 mai 2011, începând cu ora 10.00, la Centrul pentru activități recreative și inovație ocupațională, din strada J. L. Calderon, nr. 39, București.
Printre participanții care vor prezenta comunicări se numără Lucian Boia, Horia Gârbea, Ruxandra Cesereanu, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Cătălin Badea Gheracostea, Liviu Radu, Eugen Stancu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Feri Balin, Ovidiu Petcu, Cristian Tamaș.

Cu această ocazie va fi lansat volumul „Oameni și stele” de Ion Hobana, publicat de Eagle Publishing House, editor Mugur Cornilă.

Volumul „Oameni și stele” a apărut în cadrul colecției „Seniorii Imaginației”, parte integrantă a proiectului „Integrala Science Fiction&Fantasy”, un proiect comun al editurii Eagle și al Societății Române de Science Fiction și Fantasy.

Posterul evenimentului a fost realizat de Dario Pecarov, căruia îi mulțumim.

Mânăstirea Bistriţa - Vâlcea