M-am întâlnit cu Olguţa. E mare, a terminat clasa a zecea. A terminat şcoala, de fapt. Când am văzut-o, tocmai ieşea de la primărie. A zis că s-a angajat sezonieră. E
mulţumită să nu mai facă naveta la oraş, chiar dacă aici ia salariul minim pe economie.
-Dar te vor pune să faci munci grele. am spus.
-Ei şi ce! Sunt obişnuită cu munca.
-N-ai fi putut să te angajezi la o pizzerie sau la vreun local?
-Se cere economicu’ . Eu am făcut profesionala…
Într -adevăr, m-am gândit. Olguţa nu prea avea de ales. Am privit-o cu coada ochiului, în timp ce mergeam alături pe drumul spre casă. Fusese drăguţă de mică, acum se făcuse chiar frumoasă. Cum a trecut timpul! Nici nu-mi pare că sunt şapte -opt ani de când am întâlnit-o prima oară. Stătea în penultima bancă, pe rândul de la geam. Fetiţa cu păr ca aurul, puţin dezordonat, nu ridica mâna deloc. Îmi ocolea ochii şi nu prea urmărea lecţia. O încurajare şi puţină atenţie din partea mea au făcut-o să zâmbească timid. Ochii ei albaştri, minunaţi au părut să înflorească o clipa. Mi-am dat seama însă destul de repede în perioada ce a urmat, că Olguţa, chiar cu eforturi, nu poate să înveţe. În rest, era atât de matură! Fusese obişnuită cu grijile de mică. Avea un frate mai mare şi doi mai mici. M-am interesat de familia ei şi-am aflat că o duc greu de tot. Locuiau într-o căsuţă de chirpici cu două încăperi, cu acoperişul obosit, aplecat pe-o parte. Spatele casei avea perete comun cu coteţul unicului porc. Curtea mică, în pantă, era acoperită de noroi sau praf, în funcţie de anotimp. Într-un colţ era un adăpost improvizat pentru cele trei oi.Găini erau câteva, dar le mai lua vulpea, uliul sau mureau “de căscat “. Aveau o grădină lungă, ce urca pe panta lină a dealului şi în care toate straturile păreau strâmbe. Mama era casnică, tata era paznic la oraş, pe la un service, dar primea bani puţini şi nu cred că ajungea cu tot salariul acasă…
Cu ce să se hrănească şapte oameni? (aveau şi-o bunică)
Obişnuiam să mă întorc acasă cu Olguţa şi cu alţi copii care mergeau pe acelaşi drum cu mine. Când eram doar cu ea, o mai întrebam de una, de alta, dar discuţiile noastre luau întotdeauna o tentă serioasă.
-Astăzi, i-am zis într-o zi, poţi să înveţi.E timp urât, nu cred că te îndeamnă inima la joacă.
-Da. Înainte trebuie să fac de mâncare.
-Ştii tu să faci de mâncare? am întrebat-o pe fetiţa de doisprezece ani.
-Da.
-Şi ce găteşti azi?
-Varză călită.
-Zi cum o faci!
-Iau varza din butoi, o spăl, o toc. Încing untura în cratiţă şi pun varza, după aia o las până e gata. Când vine tata mai fac o mămăligă.
-Dar Olguţa, mi-ai spus că aţi tăiat un porc…
-S-a terminat.
În altă zi, o văd privind îngrijorată norii de pe cer.
-Azi ce faci?
-Azi am de spălat.
-Ce bine că-ţi speli singură hainele şi-o ajuţi pe mama!
-Eu spăl pentru toţi. Mama e bolnavă şi nu poate.
-Şi ştii să speli?
-Da. Dacă e ceva, mama îmi spune cum să fac.
-Nu e greu pentru tine? îndrăznesc s-o întreb.
-Nu, că m-am învăţat.
-Sora ta te ajută?
-Păi e mică, are numai zece ani. zise cu o bruscă înduioşare. Apoi adăugă cu duşmănie:
-M-am rugat de Marius, frati-miu, să-mi care măcar apa şi nu vrea. El zice că dacă merge cu oile, face destul.
-Aveţi fântână sau robinet în curte?
-E fântână, da’ nu la noi în curte, e jos la drum.
“ Adică la două sute de metri“. m-am gândit.
Aşa îşi petrecea Olguţa zilele: dacă era frumos afară, spăla, dacă era ploaie, trebăluia prin casă. N-aveau televizor, bineînţeles. Dar, când radioul nu era stricat, îi plăcea să asculte muzică. Când venea frigul, mergeau în pădure după lemne. Nu trebuia să aducă multe, fiindcă dormeau atât de înghesuiţi, încât nu avea cum să le fie frig.
La Crăciun au venit la mine cu Steaua. I-am primit în casă şi i-am servit cu prăjituri. Fratele mai mare al Olguţei lua bucăţile cu mâna şi palmele îi erau îngrozitor de murdare. Stăteau pe canapea în bucătărie şi mă priveau în tăcere. Tata le-a dat bani. La plecare, Olguţa m-a apucat de cot şi mi-a arătat cişmeaua din mijlocul curţii:
-Da, am lăsat-o să curgă ca să nu îngheţe. i-am spus.
-Înfiaţi-mă dumneavoastră! îmi şopti.Văd că aveţi apa în curte. Când o să mă puneţi să spăl nu o să mai trebuiască s-o car.
Şi acum iat-o pe Olguţa la şaisprezece ani: suplă, înăltuţă şi frumoasă.
-Olguţa, ai grijă de tine, să nu te încurci cu băieţii. îi zic. Aşteaptă până te cere cineva de nevastă…
-Nu-mi stă mie capul la de-astea! îmi zâmbeşte roşind.
Biata Olguţa! Zâmbetul n-a mai înfrumuseţat-o ca în trecut. Are toţi dinţii înnegriţi de carii. Şi mâinile par ale unei femei bătrâne: aspre, crăpate, îngroşate de muncă. Mama ei aşteaptă alt copil. Olguţa va avea de lucru…
