luni, 30 mai 2011

"Fiul risipitor"




Deşi am pomenit de multe ori despre „Fiul risipitor”, nu am spus ce istorie are pentru mine această carte.


Nu e povestea mea, ci a unei prietene, Ioana, care, după ce a terminat studiile odată cu mine, a devenit jurnalistă.


Ea purta „Fiul risipitor” în servietă. Uneori mai era interpelată: „Încă n-ai citit-o?”, dar eu ştiam că era pentru altceva.


De îndată ce un coleg îi arăta interes, Ioana îi punea cartea sub nas: „Ai putea să scrii o continuare?”


Eram studenţi la Litere, sunt convinsă că mulţi ar fi putut, dar cererea era atât de năstruşnică, încât destul de curând nimeni nu mai îndrăznea să se apropie de Ioana. „De ce faci asta?” am întrebat-o într-o seară pe când pregăteam somnoroase materia pentru un colocviu în sala de lectură pustie.


„Pentru că eu sunt Eva, nu este evident?”


Era frumoasă Ioana, plină de feminitate, de mister. Ar fi putut să fie!


După terminarea facultăţii am mai păstrat legătura câţiva ani. Ne sunam şi prima mea întrebare era: „L-ai găsit pe domnul Secătură?”


Nu, nu-l găsise.


Apoi s-a întâmplat că ne-am îndepărtat una de alta purtate de valurile vieţii, tot ce mai ştiu despre ea este că are o carieră de succes şi este necăsătorită.


Povestea s-ar putea sfârşi aici, dar are o continuare. Mi-a căzut în mână o revistă acum vreun an în care un mare actor român este întrebat despre idealul său feminin. Răspunsul acestuia m-a pus pe gânduri: Eva, din „Fiul risipitor”.


Oare acesta să fie domnul Secătură pe care Ioana l-a tot căutat?


Există pentru fiecare dintre noi un om unic, un om care să reprezinte „the perfect match”?


Nu ştiu. Dar ceea ce ştiu sigur este aceea că fiecare dintre noi suntem la un moment dat nişte fii risipitori şi nu preţuim cum se cuvine iubirea.


sâmbătă, 21 mai 2011

22 Mai 2004

- Auzi, ce zici să scriu pe blog despre ziua cununiei noastre? îl întreb eu pe Andrei.
- Mmdaaa... făcu el plin de entuziasm.
- Voi pune imaginea unui tort de nuntă, te bucură şi numai să-l vezi, nu? Un tort frumos ca în basme. Ia uite ce poze cu torturi am aici! Eu l-aş alege pe ăsta. îi spun.
Andrei are privirea aceea care îmi sugerează că el are altă propunere. Tace fix trei secunde şi zice ce aşteptam:


- Eu l-aş alege pe acesta. E mai picant.

- E doar o reclamă de parfum, nu e un tort pe care să-l accepte o mireasă. Şi să ştii că dacă îţi place tortul acesta, mie îmi place acesta, dar am avut delicateţea să n-o spun.



- Un tort horror! Ce le poate da unora prin minte! Toată lumea e înduioşată dacă moare mireasa, dar dacă moare mirele devine interesant, nu? De ce nu am alege un tort scenariu-de-film?



-Eu voiam o chestie drăguţă şi tu mă aduci în pragul războiului!

- Ştii ce, dragă? Fă tu un tort şi pune-i poza pe blog. E cel mai bine. Şi se poate şi mânca.

În faţa acestui ultim argument am cedat. Voi face un tort. Şi n-o să fie alb! Pentru că ne place ciocolata.

joi, 19 mai 2011

Cântăreţi. Cântători. Încântători...


Psipsina ne-a întrebat aici dacă avem vreun cântăreţ prin zonă. Dragă Cami, în zona în care locuiesc sunt destui. Chiar trăiesc din cântat.


De îndată ce se deschide sezonul nunţilor, nu-i mai găseşti disponibili pentru o zi de sapă. Ei cântă. Uite două exemple: Romică şi Dorel.


Romică în general mergea la turnat betoane. Cine avea de făcut o alee, îl chema pe el. N-am ştiut că e muzician până nu ne-a refuzat recent colaborarea la un brâu de ciment în jurul casei. Omul ne-a explicat ca să nu cădem la idei, să nu ne supărăm: cântă. Cum să ne supărăm?


Dorel păzeşte primăria. Când e treaz. Excepţie sâmbăta. Atunci cântă. Cât despre trezie nu ştiu ce să zic în zilele de sâmbătă…


Îl chemasem la coasă şi-a zis: „Nu poci!” Am vrut să ştim de ce. Cântă. Întrucât glasul său te trimite cu gândul la un răţoi tânăr m-am gândit ce nuntă o mai fi şi aia?!


Dorel m-a lămurit: nu e solist vocal, el merge cu staţia.


Nu pot decât să mă bucur pentru că două talente şi-au găsit refugiul în artă, deşi noi am rămas orfani de muncitori.


A! mai avem prin zonă, chiar foarte aproape, o cântăreaţă pe nume Maria Dragomiroiu, dar nu e atât de importantă.

marți, 17 mai 2011

Alba Iulia, dragostea mea

Alba Iulia - vedere de la obelisc


Bulevardul Transilvaniei




Muzeul Unirii


Universitatea 1 Decembrie 1918




Facultatea de Teologie Ortodoxă



Biblioteca Batthyaneum



joi, 12 mai 2011

Mica Publicitate




Singura legătură dintre romanul lui Muşatescu şi faptul de care-mi amintesc azi e titlul.


Recunosc: îmi place să citesc mica publicitate. Nu vând, nu cumpăr nimic, dar spectacolul fiinţei umane este total.


Simpatia mea pentru această rubrică a început devreme, în copilărie. Petreceam vacanţele de vară la bunici, chiar în locul unde mă aflu acum.


Era nevoie de ajutoare în gospodărie şi tata-mare avea cam trei-patru oameni la muncă în fiecare zi. La masa de prânz se aşezau sub umbra amară a nucului, stând în jurul unei măsuţe rotunde, pe scăunele.


Mama-mare aşternea pe tăblia mesei o românie liberă, trântea mămăliga pe cârpător, aducea oala de pământ cu ciorba de pasăre… Tata-mare turna ţuică în păhărele. Doar mâţele se mai încurcau printre picioarele mesenilor, în rest toată suflarea zăcea sub soarele torid.


Eu ceream să mănânc odată cu oamenii, parcă era mai bună mâncarea. Tocmai terminasem clasa întâi şi eram foarte mândră că pot citi. Între două feluri de mâncare silabiseam din ziar cuvintele care-mi cădeau în faţă: „Cu pro-fffun-dă dure-re şi lacrimi de ne-op-op-prit, anum-anun-ţăm trecerea în nef- nefiinţă a scump- scumpului nos-stru bu-bun-bunic…”


Nea Florea nici nu aştepta să termin cernitul anunţ care vestea plecarea neaşteptată la cele veşnice a unui bunic de 97 de ani care lăsase familia neconsolată, că şi rostea din adâncul rărunchilor un „Dumnezeu să-l ierte” şi închina pe loc un pahar cu tărie în memoria necunoscutului.


Erau multe decese şi Nea Florea termina ţuica înainte ca eu să sfârşesc de pomenit. Mama-mare a luat seama şi de atunci mi-a aşternut în faţă numai prima pagină din Scânteia. N-am mai avut succes la public, ţuica rămânea în sticlă, Nea Florea rămânea treaz. Dar eu am rămas cu o pasiune pentru mica publicitate. Şi de două decenii încoace această rubrică nu mai este ce era, ci a devenit o adevărată comedie umană cu articole specializate, emoţionante, paranormale. Fericirea vieţii, norocul, sănătatea ne pot veni prin mica publicitate. Vedeţi aici.

luni, 9 mai 2011

O simplă întrebare


De ce este atât de frig?


Să fie de vină Eyjafjallajokull? Sau gaura din stratul de ozon? Voi vă mai amintiţi de vara lui 1816? Rochiile vaporoase au rămas în dulap, toţi purtam paltoane, deşi vinovatul de atunci, Tambora, era departe, taman în Indonezia.


Să fie o Mică Eră Glaciară precum în anii 1645 – 1715? Dacă aşa cum se spune, după ce erupe Eyjafjallajokull urmează vărul său mult mai recalcitrant, Katla, atunci nu se ştie cum ne vom descurca.


Iar dacă vinovată e gaura în stratul de ozon, mă întreb, oare nu era normal să fie mai cald? Sau mai rău: de ce nu se mută?!


Mi-e tare dor de caniculă!


joi, 5 mai 2011

"Lusus naturae"


A fost pentru mine o plăcută surpriză lectura povestirii „Lusus naturae” a Margaretei Atwood, autoarea mea preferată aş spune, dacă literatura n-ar fi atât de vastă încât să-mi fie imposibil să declar definitiv un autor drept ”preferat”.


Tema gotică a povestirii – cea a misterioasei nebune închise în castel – mi-a amintit pe loc de „Jane Eyre” şi de Bertha Rochester care s-a aruncat de pe zidurile în flăcări ale reşedinţei de la Thornfield.


Ce se mai putea scoate din acest subiect… desuet? Aproape nimic, aş fi gândit, dar de la primele rânduri harul Margaretei Atwood m-a convins că mai este ceva; cu puţin umor, schimbând unghiul din care e spusă povestea, păstrând o neaşteptată doză de umanitate în sufletul bestiei, al acelei „lusus naturae”, autoarea reuşeşte să mă surprindă iar.


Pentru plăcerea de a citi acest volum îi mulţumesc unui bun prieten.



marți, 3 mai 2011

Colocviul Ion Hobana "Timpul şi timpurile ficţiunii", sâmbătă, 7 mai, Centrul Calderon

Uniunea Scriitorilor din România – Asociaţia Scriitorilor Bucureşti şi Societatea Română de Science Fiction şi Fantasy anunță, în colaborare cu Primăria sectorului 2 București – Centrul pentru activități recreative și inovare ocupațională (Centrul Calderon), organizarea Colocviului anual de literatură SF şi Fantasy ediţia a II-a, 2011, la data de 7 mai a.c.
Începând cu această ediție, colocviul va purta numele regretatei personalități a SF-ului românesc, Ion Hobana.
Cu același prilej, Asociația Scriitorilor București și Societatea Română de Science Fiction și Fantasy vor acorda Premiile „Ion Hobana” pentru cele mai bune volume românești SF și Fantasy din anul 2010.

La această ediție vor fi decernate următoarele premii:

Cartea anului 2010, genul SF (premiu în valoare de 1200 de lei)
Cartea anului 2010, genul Fantasy (premiu în valoare de 1200 de lei)
Premiul pentru întreaga activitate literară (în valoare de 1800 de lei)
Premiul „Speranța anului” unui autor debutant sau la început de carieră, având vârsta sub 35 de ani (în valoare de 600 de lei)

Colocviul anual „Ion Hobana”, care dezbate la această ediție tema „Timpul și timpurile ficțiunii”, se desfășoară sâmbătă 7 mai 2011, începând cu ora 10.00, la Centrul pentru activități recreative și inovație ocupațională, din strada J. L. Calderon, nr. 39, București.
Printre participanții care vor prezenta comunicări se numără Lucian Boia, Horia Gârbea, Ruxandra Cesereanu, Radu Voinescu, Gelu Negrea, Cătălin Badea Gheracostea, Liviu Radu, Eugen Stancu, Dănuț Ungureanu, Marian Truță, Feri Balin, Ovidiu Petcu, Cristian Tamaș.


Cu această ocazie va fi lansat volumul „Oameni și stele” de Ion Hobana, publicat de Eagle Publishing House, editor Mugur Cornilă.





Volumul „Oameni și stele” a apărut în cadrul colecției „Seniorii Imaginației”, parte integrantă a proiectului „Integrala Science Fiction&Fantasy”, un proiect comun al editurii Eagle și al Societății Române de Science Fiction și Fantasy.

Posterul evenimentului a fost realizat de Dario Pecarov, căruia îi mulțumim
.