luni, 13 august 2018

Lecturile unei veri agitate

Citeam deunăzi pe facebook un articol al cuiva care se arăta profund dezamăgită de romanul lui Thomas Mann „Muntele vrăjit”. Am avut o mică mâhnire, dar în ultimul timp m-am cam obișnuit cu mâhnirile, mai mari sau mai mici, pentru că m-am resemnat și-am înțeles că nu pot lupta cu valul care bântuie lumea. Cum ar mai putea să placă „Muntele vrăjit” unei tinere din zilele noastre? Cum ar putea să fie interesată de discuții „sterile” între personaje, chiar dacă aceste discuții dezvăluie abisuri ale ființei umane, stări sociale sau fapte ale istoriei? Publicul vrea satisfacție rapidă și eventual repetată. Vrea „opere” de consum, nu de consistență.
După acest mic preambul, să spun câte ceva despre cărțile pe care le-am citit eu. ”Casa Matrionei” nu m-a dezamăgit. Iată că și cu un text scurt Soljenițîn rămâne, pentru mine, printre greii literaturii. Cât despre cealaltă proză a volumului, ”Incident la gara Kocetovka”, dacă aș mai fi profă de română, v-aș da-o tuturor ca temă de citit. Unii dintre noi ar avea șansa să înțeleagă că uneori chiar și bunele intenții, dublate de o candoare tragică pot duce la fapte monstruoase. Atenție deci la alegerile pe care le facem, la ideologiile pe care le urmăm!

Akira Yoshimura este o revelație pentru mine, aceasta fiind prima carte a acestui autor pe care o citesc. Chiar lângă noi există o întunecime, un vid, o lume rece despre care nu avem cunoștință decât în clipa morții. Dacă am fi încredințați de acest adevăr multe din faptele și gesturile noastre ar arăta cu totul altfel, nu-i așa?

Pentru că dacă nu credem, ne pierdem busola, așa ca personajul din „Clopotul de sticlă”, nimeni alta decât autoarea însăși. Sylvia Plath este o victimă a societății americane care are doi poli: oamenii de succes și looserii. Această nevoie permanentă de a demonstra ceva celor din jur a dus-o până la urmă spre moarte.

Mult mai adaptată este Holly din „Mic dejun la Tiffany”, ea e un alt fel de produs al societății de consum. Nici într-un caz un model de urmat, are ceva din personajul interpretat de Julia Roberts în filmul „Pretty Woman” și cu asta am spus tot.

Citesc și eu cărți comerciale, uneori e o bună terapie. „Înainte să adorm” este un exemplu.

vineri, 10 august 2018

Tunelul


Nu-mi fac iluzii cum că aș fi scris o carte grozavă. Am citit destul ca să știu cum sună o carte cu adevărat bună. Însă există în paginile ei un chip al meu, un chip al nostru, un chip al lumii așa cum ar fi putut fi, așa cum am văzut-o la un moment dat, într-o clipă sustrasă timpului.

miercuri, 18 iulie 2018

Despre lupii care ne bântuie


"Ce murdărie este această banalitate, reziduu permanent al cotidianului care te face să-ți fie rușine deși în secret îți place - dar chiar este atât de secret? Secretul banalității este un jeg psihic, psihicul ca o excreție de negândit. Murdărește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți, nu te bate, nu te abate, nu aspira, nu inspira, fă-te mic, viclean, răzbunător, pune un lup, maschează-te, strecoară-te, fii realist - știi unde duc iluziile -, pierde-ți iluziile."

Acest citat din romanul bulgăroaicei Julia Kristeva ar trebui să ofere o imagine destul de clară asupra stilului acestui volum. L-am citit cu interes, la unele pagini chiar cu plăcere pentru că este foarte actual, m-a făcut să surâd amar. E un roman alegoric, o metaforă a zilelor noastre, deși a fost scris cu mulți ani în urmă. 
Julia Kristeva vede lucrurile în adevărata lumină și asta poate incomoda pe aceia care s-au transformat în lupi. Dacă nu-ți va conveni ce spune, ești lup! Totuși, mi-ar fi plăcut să nu aibă un stil atât de uscat pe alocuri. 

duminică, 15 iulie 2018

duminică, 8 iulie 2018

Cartea nopţilor


Când am citit, în primul an la Cluj, „Un veac de singurătate” lumea s-a clătinat puțin sub picioarele mele și categoric și-a schimbat nuanța luminii pentru totdeauna. După aceea am avut prilejul să studiez în ce consta magia tehnicii narative a lui Marquez. Chiar și așa, acest roman a rămas de neegalat pentru mine ca un fel de poveste a poveștilor.
Probabil că și pentru Sylvie Germain lucrurile au stat în același fel, deși ea a avut șansa să citească opera scriitorului columbian cu mult înaintea mea. În romanul ei de debut abordează o temă similară, cronica de familie, succesiunea generațiilor și amărăciunea ce se desprinde din jocurile hazardului. Dacă mi-a plăcut cândva realismul magic, în acest roman l-am primit până la saturație. Poate că reacția mea este dată și de faptul că mi-a căzut în mâini această Carte a nopților după un volum de Javier Marias cu al cărui stil minimalist, ca să zic așa, mă familiarizasem. Văd că romanul Sylviei Germain a fost recompensat cu numeroase premii și n-o să fiu tocmai eu cea care să arunce cu piatra. Totuși nu mă pot abține să nu remarc că în afară de diligența cu care a păstrat un ton egal de la prima până la ultima pagină, un stil încărcat, abundent în imagini uneori sufocante pentru cititor, scriitoarea franceză nu a creat personaje memorabile și nici scene care să se întipărească în inima mea, cel puțin, așa cum a reușit Marquez.


Efectele minciunii

„În studiul meu asupra societăților comuniste, am ajuns la concluzia că scopul propagandei comuniste nu a fost acela de a convinge, de a induce, de a informa, ci de a umili. Și, prin urmare, cu cât mai puțin corespunde realității, cu atât mai bine. Atunci când oamenii sunt forțați să tacă, când li se spun minciunile cele mai evidente sau chiar și mai rău atunci când sunt forțați să repete minciunile înșiși, ei pierd o dată pentru totdeauna simțul onestității. A accepta minciunile evidente este să cooperezi cu răul și, într-o mică măsură, să devii răul însuși. Cine este în stare să reziste oricărui lucru este astfel diminuat și chiar distrus.”
Theodore Dalrymple - „Our Culture, What's Left of It: Mandarins and The Masses” 

duminică, 1 iulie 2018

Adevărul în bucăți mici


Știu că nimic nu e întâmplător, că nu întâlnesc fortuit pe nimeni, că fiecare om pe care-l cunosc are rostul lui în viața mea... Mai greu este să văd imaginea de ansamblu. Întocmai pare să pățească și personajul din „Romanul Oxfordului” care caută informații despre un scriitor dispărut (și, implicit, despre sine) fără să-și dea seama că primește răspunsuri tot timpul de la cei din jur. Abia la final, ca un norocos, va avea revelația întregului tablou, favor care multora dintre noi nu le este acordat. Senzația mea la sfârșitul acestei cărți este că am ascultat un fel de „sunet alb”, precum don Dewar, o cernere de nisip sau că am privit mult timp un tablou de Pollock. Totul a fost, totul va fi, totul se repetă, totul este fragment, doar un detaliu, dar seamănă întocmai cu întregul.

1 iulie 2010. Știu de ce.

Mă gândesc la tine



8 ani

joi, 21 iunie 2018

O carte pe zi


Circula pe facebook un filmuleț cu un individ care, plin de bunăvoință nesolicitată, voia să ne deprindă cu cititul unei cărți pe zi. Am văzut filmulețul la mai mulți prieteni binevoitori și ei și probabil și mari cititori și m-am enervat invariabil de fiecare dată. Băiatul respectiv ne sfătuia să cercetăm mai întâi pe Google să vedem dacă s-a făcut filmul după carte ca să-l vizionăm, să citim recenzii, opinii ale altor „prospectori”, etc, după care să luăm volumul și să-l citim exact pe diagonală, sărind dezinvolt pasajele care par plicticoase. La final zâmbea larg, convins că îi suntem recunoscători și ne vom putea lăuda pe viitor cu 365 de cărți citite pe an. Din când în când m-am ostenit să scriu comentarii, atât de contrariată eram, măcar pe autorul nefericitei distribuiri să-l trezesc la realitate, dacă tot nu puteam să-l punctez direct pe individul cu IDEEA.
„Cum aș putea citi „Război și pace” într-o zi? suspinam eu. Cum să termin „Frații Kamarazov” în 24 de ore? strigam în deșertul facebook-ului.”
Sigur, știam că există și cărți de mici dimensiuni, cărți foarte bune și care chiar se pot termina într-o zi. Dar mai există și o altă categorie, cum e cartea de la începutul acestei postări: „Arsă de vie”. Am citit-o într-o zi și-o noapte. Cartea nu e micuță, are 189 de pagini, dar este altceva care o face atât de accesibilă, iar cine va încerca s-o citească va înțelege ce vreau să spun. M-a impresionat, mi-au dat lacrimile citind, am rămas pe gânduri după lectură și, totuși, aici cu greu putem vorbi de literatură. Este mai degrabă o mărturie , un document despre o realitate crudă. Mi-ar fi greu să spun „citește-o ca să te cultivi sau ca să te delectezi”, ci mai degrabă „citește-o ca să te informezi”.

marți, 19 iunie 2018

Cum ar trebui să trăim?

  • În primul rând, trăiește ca și cum, odată cu venirea lui Hristos, Împărăția lui Dumnezeu a fost inaugurată în lume, iar rezultatul istoriei a fost deja hotărât. (Nu-ți mai face griji.)
  • În al doilea rând, iubește-i pe oameni ca fiind însăși imaginea lui Dumnezeu și nu ceda tentației de a-i îmbunătăți.
  • În al treilea rând, refuză să faci din economie fundația vieții tale. Locul tău de muncă nu are nici măcar o importanță secundară.
  • În al patrulea rând, nu mai intra în controverse pe subiecte politice ca și cum politica ar fi răspunsul la problemele lumii. Asta îi conferă o putere ilegitimă și învestește un proiect anti-Dumnezeu.
  • În al cincilea rând, învață să-ți iubești dușmanii. Dumnezeu nu i-a lăsat pe pământ pentru a fi reparați sau eliminați de noi. Dacă este posibil, abține-te de la a folosi violența.
  • În al șaselea rând, ridică problema luării de vieți omenești la rang de primă importanță și refuză să accepți violența ca mijloc de asigurare a păcii. Fiecare viață în parte este o comoară imensă și de neînlocuit.
  • În al șaptelea rând, cultivă mai degrabă mulțumirea decât plăcerea. Te va ajuta să consumi mai puțin și te va elibera din sclavia stăpânilor economici.
  • În al optulea rând, pe cât se poate, gândește la scară mică. Nu ești la cârma lumii. Iubește ceea ce este local, la îndemână, personal, intim, unic și natural. Este o preferință ce contează.
  • În al nouălea rând, învață o limbă străină. Există puține alte lucruri care te pot învăța mai bine despre cine nu ești.
  • În al zecelea rând, fii recunoscător pentru tot, amintindu-ți că lumea în care trăim și tot ce-i în ea îi aparține lui Dumnezeu.
Stephan Freeman

luni, 18 iunie 2018

Un fir invizibil


De câteva zile am terminat și „Domnișoara Brodie în floarea vârstei” și, în ciuda celor scrise pe coperta a patra a ediției apărute cu ziarul Cotidianul, mă declar încântată nu doar de carte, ci și de eroină, miss Jean Brodie. Poate că nu e cartea care să placă oricui, dar fiecare carte are publicul ei și, dacă v-a plăcut „Ochi de pisică” și „Să nu mă părăsești”, sigur are să vă placă și povestea domnișoarei Brodie. De ce mi-a plăcut mie? Pentru că studiază acel misterios „câmp de forțe” pe care micile făpturi feminine aflate în plină dezvoltare încep să-l țeasă în jurul lor. Femeile mature nici nu-și pot închipui că aceste fetițe trăiesc într-o lume specială care nu e cu nimic mai puțin complicată decât lumea adulților. Dacă am ști cât de tare ne marchează anii copilăriei și cât de adânc se întipăresc în felul nostru de-a fi toate experiențele trăite în acea perioadă, cred că nu ar mai exista părinți dispuși să renunțe la educația și creșterea copiilor lăsând această „corvoadă” exclusiv sau preponderent în seama bunicilor.


Un fir invizibil leagă aceste trei cărți.


Și o mică fotografie veche - bonus!


marți, 12 iunie 2018

Fii bun oricum!


Fii bun oricum !
Oamenii sunt adesea neînţelegători, iraţionali şi egoişti…
Iartă-i oricum!
Dacă eşti bun, oamenii te pot acuza de egoism şi intenţii ascunse… Fii bun oricum!
Daca eşti cinstit şi sincer, oamenii te pot înşela…
Fii cinstit şi sincer oricum!
Ceea ce construiesti în ani, alţii pot dărâma într-o zi… Construieşte oricum!
Dacă găseşti liniştea şi fericirea, oamenii pot fi invidioşi…
Fii fericit oricum!
Binele pe care îl faci azi, oamenii îl vor uita mâine…
Fă bine oricum!
Dă lumii tot ce ai mai bun, şi poate nu va fi niciodată de ajuns… Dă lumii tot ce ai mai bun, oricum!
La urma urmei este între tine şi Dumnezeu…
n-a fost niciodată între tine şi ei, oricum.

Maica Tereza