marți, 20 septembrie 2016

Când să-i citim pe clasici?


Cu o mare plăcere - pe care acum nu o mai regăsesc - i-am citit pe clasicii literaturii universale de pe la 13 ani până la finalul liceului. Sigur, nu pe toți, doar cărțile care existau în casă și în sărăcuța Bibliotecă Județeană din acele timpuri. Acum mi-e tare greu să mă mai lipesc de un autor clasic. Sfatul meu pentru elevi este să-i citească pe clasici cât mai devreme. Din păcate, piața de carte a fost invadată de așa-numitele romane pentru ”young adults” dar de o valoare literară îndoielnică. Bine, citiți și din astea, dar între două cărți serioase.
Poate că pentru a gusta din nou clasicii, trebuie să mai îmbătrânesc puțintel.

duminică, 18 septembrie 2016

Invenția lui Morel


La un moment dat ajungem să ne întrebăm de ce am întâlnit un om sau altul pe drumul vieții. De la toți avem de învățat și pe toți îi putem învăța câte ceva. Dar numai unul singur e omul destinului, cel care ne poate schimba complet viața. Fericiți cei care și-au întâlnit omul destinului! Firul pe care-l urmăm în labirintul vieții poate fi întins și de o carte, nu doar de un om. O carte perfectă, o carte desăvârșită, dar o carte ermetică pentru unii cititori. ”Invenția lui Morel” este o astfel de carte. Poate fi citită în mai multe chei, dar una singură deschide cu adevărat calea spre miezul ei.
Din 2011, de cand mi-ai vorbit despre ea, am dorit s-o citesc, dar abia sâmbătă, pe 17 septembrie 2016, mi-a adus-o un înger.
Azi toată lumea scrie și foarte mulți își publică opera pe deplin încredințați de valoarea ei. Mai citește cineva o carte despre care Jorge Luis Borges spunea că e perfectă?

joi, 18 august 2016

Până nu iubești


"Până nu iubești pe cineva nu înțelegi că este strigător la cer ca o ființă să moară." 


luni, 15 august 2016

Cartea Preacurată


"Cartea Preacurată în care trup s-a scris
Cuvântul
se închide și se mută punându-se întru ale
Fiului curate mâini."


joi, 11 august 2016

Cărți care prostesc copiii!


În niciun caz eu nu aș cumpăra această inepție unui copil. Dați click pe imagine pentru a mări. În colțul din dreapta sus scrie "pașaport pentru lectură". Vă asigur că este de fapt un pașaport spre tâmpirea copilului dumneavoastră.
Mai scrie acolo că ar fi o lectură potrivită pentru copii între 4 și 6 ani. Total greșit! Citiți textulețul inept și îmi veți da dreptate. Dacă e pentru copii mici, "exercițiile de recunoaștere a cuvintelor" nu au ce căuta, nu au ce căuta nici englezismele încă neasimilate, iar dacă este pentru copii mai mari, textul este fără conținut. La 4 ani, tata îmi povestea "Capra cu trei iezi", "Ursul păcălit de vulpe", "Povestea porcului", toate povești și basme din folclorul românesc. Nu am nimic împotriva împrumuturilor, dar hai să nu împrumutăm tâmpeniile! Citiți-le copiilor povești de Andersen, citiți-le povești de Ch. Perrault sau de alți autori recunoscuți și nu are nimeni de obiectat. Însă prostia de mai jos nu dezvolta imaginația copiilor, nu le stimulează gândirea, ci dimpotrivă. Unde sunt basmele românesti de o frumusețe tulburătoare, fie că sunt basme populare sau culte? Unde sunt "Făt-Frumos din lacrimă", "Greuceanu", "Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte"? Chiar trebuie să le uităm ca să citim mizeria asta?


vineri, 5 august 2016

Centaurul la potcovar


Inceputul cartii lui Updike m-a dus cu gandul la aceasta scena si la aceasta postare. Am o problema cu John Updike, nu am putut citi niciuna dintre cartile lui, pana la "Centaurul". Iata insa ca acest roman mi-a fost un fel de fir al Ariadnei, ca sa raman si eu in zona mitologica. Daca m-ar intreba cineva ce gand imi staruie in minte dupa lectura, as spune ca nu pot scapa de senzatia de zadarnicie. John Caldwell, profesorul care il intruchipeaza pe centaurul Chiron, se lupta cu un destin care nu ii rezerva nici glorie, nici maretie tragica, ci este de o banalitate ucigatoare. Oricat ar da din maini incercand sa nu se inece, inutilitatea oricarei incercari nu face decat sa-l descurajeze si mai mult. Nimic nu i-a reusit in viata. De pecetea care i-e pusa in frunte nu poate scapa, desi se straduieste sa inteleaga de ce soarta ii este atat de potrivnica si il intreaba despre asta pe pastorul March, insa nu primeste un raspuns. Peter, fiul profesorului, copil aflat la inceput de drum, nu banuieste ca pecetea asta - a zadarniciei - sta si pe chipul lui, deocamdata sub forma unor pete de psoriazis. Unora li se da totul, altora nimic, asta e viata. Si, cu toate acestea, centaurul se transforma in constelatie. John Caldwell este simbolul unui tip de om care sta sa dispara cu totul, mai ales azi, in epoca smecherilor.



miercuri, 13 iulie 2016

"Piatra filosofala"


Nu e nevoie de nu stiu ce alchimii ca sa descoperi piatra filosofala. Unii au gasit-o departe de lumea dezlantuita, in viata simpla si austera, altii a trebuit sa se catere in tot felul de sisteme filosofice sau chiar in copaci, ca sa culeaga de acolo rodul mult ravnit.
Ca sa nu mai bat campii, mai ales fara diacritice, voi spune ca imi place "Piatra filosofala", imi place scrisul Margueritei Yourcenar, are ceva linistitor, aparent, ca o apa calma la suprafata si strabatuta de curenti periculosi la adancime.
Poate ca voi reveni cu citate din roman, sau poate ca nu. Deocamdata notez atat:
"Dumnezeu va sterge intr-o zi din inima oamenilor toate legile ce nu izvorasc din dragoste."
Amin!

luni, 6 iunie 2016

Naipaul



O carte despre sentimentul esecului si al instrainarii. Despre mituri spulberate si dezamagiri. Dar si despre recuperarea trecutului prin scris. Am citit-o mai greu, nu se va numara printre cartile mele preferate.

duminică, 5 iunie 2016

Văzduh



"Plin de curcubeie 
văzduhul 
își sparge oglinzile 
peste pădure."


Federico Garcia Lorca  (5 iunie 1898 - 18 august 1936)

miercuri, 1 iunie 2016

„Aş da orice"


„Aş da orice, avere şi putere,
Aş da ce-mi place şi ce mi s-ar cere
Ca-n viaţa mea bolnavă să învie
O săptămână de copilărie.

Să fiu din nou în clasele primare
Şi maica mea să ştie ce mă doare,
Să aibă grijă cei bătrâni de toate
Şi eu să cred că orişice se poate.

Copilăria mea ca şi a voastră
Îmi intră ca o schijă pe fereastră
Şi mă omoară cu lumină vie
Şi simt în gât şi-n nări copilărie.

Dar nu se poate, sunt lucid, e ora,
Mă înrolez în moartea tuturora.”

duminică, 29 mai 2016

Bătrânul gringo



În momentul lecturii cartea lui Fuentes pare oarecum lipsită de savoare. E ca o fotografie sepia. Am citit-o de câteva zile şi încă o diger. Asta e de bine. Acum imaginea realizată de autor se developează în mine, culorile se ivesc şi tehnica scriitorului îmi apare în adevărata sa lumină.
Straturi narative peste straturi narative, textul lui Fuentes este asemenea unui palimpsest. Stilul pare adeseori prolix şi ambiguu, întrucât la o scenă pot participa pe lângă personajele prezentului şi personaje din trecutul naraţiunii. Amintirile personajelor sunt un bagaj activ pe care acestea îl poartă cu sine, un bagaj care tulbură ordinea prezentului şi întunecă viitorul. În cartea lui Fuentes lucrurile par amestecate de parcă ar lipsi timpul care să le ordoneze, iar naratorul comunică fapte şi imagini fără să ţină cont de cronologie.
Acesta e unul dintre motivele pentru care autorul este considerat „inovativ” sau „original”, sau, efectiv, „greu de digerat”. Pe cei mai mulţi dintre cititori îi deranjează şi stilul cu fraze uneori extrem de lungi, lipsite de punctuaţie sau dimpotrivă cu dialoguri rapide unde este greu de precizat cine cu cine comunică. Însă dacă ne amintim cum vedea Fuentes însuşi literatura, întrebările dispar:
„Anticiparea literară este cea mai puternică dintre toate. Ghicirea trecutului şi expunerea viitorului. Un romancier nu aminteşte trecutul, îl anticipează, îl imaginează. Şi nu imaginează viitorul, ci îl aminteşte.”
Poate că „viaţa nu e aşa cum o înţeleg eu” — mă văd silită să admit. Ceea ce nu mi-a plăcut mie au fost personajele. Nu felul cum sunt construite, ci caracterul lor, modul în care gândesc şi acţionează. Unele tuşe cu care sunt desenate sunt mai degrabă groteşti. Dar asta e numai opinia mea subiectivă. A fost o surpriză plăcută să descopăr că bătrânul gringo era Ambrose Bierce, un personaj real.
Citind „Bătrânul gringo”, la un moment dat s-au aşezat lângă mine personajele lui Llosa din „Războiul sfârşitului lumii”. Şi chiar şi Blimunda şi al ei Şapte-Sori m-au vizitat venind din „Memorialul mânăstirii”.