"Dacă Îl cauţi, L-ai şi găsit deja"

Suav...

E posibil ca un volum care a trecut cândva prin mâinile unui cunoscut să ajungă la mine în mod cu totul şi cu totul întâmplător după ce acea persoană s-a despărţit – din cine ştie ce motiv – de carte? E posibil ca eu (mai precis Andrei) să cumpăr cartea de la un anticariat din alt capăt al ţării?

Iată că DA!

Întâmplarea... Întâmplarea?

„Bebeluşul”.

Cum se face că am deschis o carte cu acest titlu?

După mai multe episoade horror, mi-am zis să citesc ceva suav şi, cum Andrei a venit de la anticariat cu titluri noi, mi s-a părut că „Bebeluşul” va exorciza din mintea mea toată „materia întunecată”.

Bineînţeles că am pornit de la ideea că e felul acela de carte – „numai pentru amatorii genului”, iar cum eu nu mă încadrez în categoria respectivă, adică a persoanelor care se extaziază pe stradă în faţa unui cărucior cu bebe inclus (deja mă simt arătată cu degetul!), a fost o surpriză plăcută să descopăr că autoarea a ştiut să evite capcanele care i-ar fi transformat scriitura într-un curs dulceag de puericultură suprasaturat de amor matern. Deşi subiectul „de nişă” era periculos, cartea are părţi bune care vin din umor şi din tonul ironic. Şi nu are mai mult de o sută zece pagini, deci cam cât ţine ploaia de la mijlocul zilei.

Cel mai mult mi-au plăcut trimiterile la alte texte: „The Turn of the Screw”, „Cimitirul animalelor”, „În căutarea timpului pierdut”, „Beloved”, „Geniul divin”.

Şi în al doilea rând mi-a plăcut nonşalanţa cu care Marie Darrieussecq îşi etalează feminismul: bărbatul de lângă ea are o singură calitate, identitate: e tatăl bebeluşului. Oare domnului respectiv i-o fi plăcut trebuşoara asta când a citit cartea, mă întreb amuzată.

Păi da, „e important să ştii să-l alegi pe celălalt părinte al copilului tău” – ca să pun şi-un citat.

Alt citat din carte, AICI.

În rest, de citit pentru cine va avea de-a face în viitorul apropiat cu bebeluşi.

Virus

În ultimul timp s-au intensificat atacurile viruşilor. Eu am capturat unul AICI.

Demonul din cutia neagra

LINK

Geografia onirică

Ai visat vreodată cărţi?

Ai visat că te afli într-o bibliotecă imensă în care volumele sunt vii? Eu am visat aşa ceva şi de aceea mi-a plăcut citatul pe care l-am scris aici din „Cartea viselor” de Kerouac.

Deşi pare mai mult un experiment literar, există legături subtile între visele pe care autorul le notează în această carte cu un stil extrem de fluid, foarte potrivit unei atmosfere onirice.

Acestă lectură mi-a întărit impresia că visele sunt un labirint al existenţei. Trăim mai multe vieţi simultan, suntem în mai multe locuri deodată, ceea ce facem aici schimbă câte ceva acolo şi invers. Poate aceasta este explicaţia alegerilor stranii pe care uneori le facem. A deciziilor pe care le luăm şi apoi ne întrebăm „de ce?”.

Eşti sigur că acum eşti în stare de veghe?

Eşti sigur că nu acesta e visul?

Dezgheţ

"Dacă m-ai chema, ar zvâcni
O mie de păsări în colivii;
O mie de uşi s-ar da-n lături
Şi s-ar umple văzduhul de păsări
Şi – ca legătura de chei a pământului –
Ar zăngăni apele sub mâinile vântului
Şi s-ar vesti dezgheţul pretutindeni!
Izvoarele-ar căpăta călcâie şi pinteni
Şi-ar începe să călărească la vale
Pe trunchiuri de copaci, peste pietrele aspre şi goale;
Sloiul albastru al singurătăţii s-ar sparge în hău –
Tu, dezgheţul meu, soarele meu!"

pictura Ştefan Câlţia

versuri Nina Cassian

Ieşirea din labirint

„Viaţa este o cutie cu labirinturi?” se întreabă Daniel Keyes prin gura personajului său.

La vârsta adolescenţei când am citit acest roman, întrebarea nu m-a tulburat în aceeaşi măsură ca acum când am dat peste ea răsfoind cartea la întâmplare.

Poate că da, aş răspunde.

Mă gândesc că de cele mai multe ori prietenii ne aleg pentru că descoperă în noi ceva ce îi satisface: îi punem în valoare, le alintăm orgoliul, iar nu pentru noi înşine.

Personajul cărţii, Charlie Gordon, spune că prietenii ni-i putem păstra dacă îi lăsăm să râdă de noi. Pe undeva este un adevăr în asta, nu-i aşa?

O prietenie este ca un labirint, doar că acolo nu cauţi pe celălalt, ci tot pe tine.

De aceea prieteniile adevărate sunt atât de rare.

Lupta cu Îngerul

„Să vedem... Cum să-ţi spun? Frumuseţea – da, frumuseţea e ca un dinte cariat: îţi jenează limba, stă acolo şi te doare, făcându-şi simţită prezenţa. Până la urmă nu mai suporţi durerea, te duci la dentist şi ţi-l scoate. Apoi, pe când priveşti dintele mic, prăpădit, însângerat, te gândeşti: „Ăsta să fie? Asta a fost tot? Asta mi-a provocat atâta durere, m-a hărţuit atâta, înrădăcinându-se cu încăpăţânare în mine? Ei bine, acum e mort. Dar oare chiar e vorba de unul şi acelaşi obiect? Dacă acesta, la origine nu ţinea de existenţa mea, cum – prin ce ironie a soartei – a ajuns să fie legat de ea, reuşind să provoace atât de multă durere? Care era baza existenţei sale? Se afla această bază în interiorul fiinţei mele? Sau în obiectul însuşi?”

Nesiguranţă

„Posibilităţile, una mai sumbră decât cealaltă, o asaltau pe Lalu, făcând-o să sară în picioare, şi dintr-o dată se simţi paralizată de aceeaşi frică ce o cuprinsese atunci când tatăl său îi spusese povestea lui Guo Ju, fiul devotat:

-         Guo Ju era sărac, îi spusese tatăl ei. Prea sărac pentru a-şi întreţine mama, soţia şi copilul. Aşa că-i spuse soţiei: copilul mănâncă hrana de care are nevoie mama. Hai sa omorâm copilul, căci putem face oricând altul, însă dacă moare mama, cum o vom putea înlocui? Soţia sa nu îndrăzni să i se împotrivească şi Guo Ju începu să sape un mormânt. Dintr-o dată, dădu cu sapa peste un vas îngropat adânc, din care, când fu zguduit, se revărsară sute de monede de aur, un dar din Rai pentru Guo Ju, fiul devotat.

-         Şi dacă nu ar fi găsit aur? întrebase Lalu.

-         A găsit aur. Mai mult decât suficient pentru tot restul vieţii lor, îi răspunse tatăl său.

      -    Dar dacă nu ar fi găsit aur? insistă Lalu. Şi-ar fi ucis Guo Ju propriul copil?”

În căutarea fericirii

"A suspinat de uimire când a văzut în vis că Mistletoe avea ramuri de copac ce-i ieşeau din cap."

Mi-a plăcut atât de mult „În Arcadia” mai ales din cauza acestei întrebări care a fost pusă abia către sfârşit, dar care plutea în atmosfera cărţii încă de la primele pagini:

„Moartea este cea care ne tulbură?”

Eu răspund „da”. Moartea, limita spre care ne îndreptăm.

pictura Marcela Bolivar

CREŞA

AICI

"Definiţia liniilor paralele"



„Tu mergi lângă întrebările mele,
eu merg lângă liniştea ta.
Tu mergi lângă zorii dragostei mele,
eu merg lângă amurgurile părului tău.”

Octavian Paler

Pictura de Enoki Toshiyuki