joi, 26 septembrie 2013

Tehnici de divinaţie


"M-am gândit că în vremurile trecute, oamenii deschideau volumele poetului Virgiliu şi puneau la întâmplare degetul pe un vers oarecare din poemele lui, pentru a descoperi înţelepciunea şi profeţia pe care le căutau în momentele de cumpănă. În cumpăna şi disperarea mea, mâna mea a atins cartea pe care colonelul Fort mi-o dăduse mie şi i-o dăduse şi lui Rachel Jordan, şi acest fapt spunea că puteam aştepta cu o speranţă netulburată, deoarece soarta ne legase împreună. Era sortes Virgiliana a mea, izvorând din esenţa lucrurilor." 


marți, 24 septembrie 2013

If I Could...

                                                                                                                                                                                           E tot pentru tine.                    

marți, 17 septembrie 2013

Pericolul lecturii


Rip Van Winkle, cel care a dormit cam mult pentru un somn de după-amiază, este cel care mi-a adus următoarea carte, te rog să mă crezi! Mai întâi nu am fost sigură că voi putea citi volumul ce-mi tăiase calea, dar am descoperit ceva care îmi place de mult timp şi despre care am mai vorbit cu tine, Sandu. Îţi arăt aici câteva paragrafe şi să-mi spui tu dacă personajele acestea nu au păţit precum Francesca da Rimini şi Paolo Malatesta pe când citeau despre Lancelot şi Guinevere, ca Eminescu şi Mite Kremnitz citind pe Dante. Cărţi care se deschid în alte cărţi...
 * 
"Deodată îl cuprinse disperarea. Îl cuprinse într-o după-amiază în biblioteca lui Rachel. În timp ce stătea în faţa cărţilor citind titlurile, deodată se întrebă ce ar câştiga dacă ar citi toate acele cărţi, acele cărţi şi toate cărţile din lume. Se imagină încuiat în cameră, în camera aceea, înconjurat, zidit, înăbuşit de mii de cărţi, citindu-le una după alta cu o grabă şi voracitate isterice, luptându-se cu cărţile şi cu timpul, pentru a ajunge la o ţintă la care nu va ajunge niciodată. Vor fi prea multe cărţi şi prea puţin timp. Iar în tot acest timp, în camera de deasupra, în care el nu va putea pătrunde niciodată, se afla ceea ce căuta el, chipul, glasul, cuvântul pe care l-ar putea rosti glasul."

 "...şi eram Iacob care avea să doarmă cu capul pe o piatră şi avea să se lupte cu un înger fără a câştiga nimic..."

 "Se aşeză pe bancă, nu lângă ea, şi deschise cartea. Era un volum din opera lui Platon. 
- Văd că citiţi filosofie, spuse el. 
- Citesc filosofie, răspunse ea, să uit cum este lumea. 
- Filosofia există ca să ne spună ce este adevăr în lume. 
- Eu ştiu care este adevărul în lume, repetă ea cu amărăciune. Şi acum, dacă nu citiţi, plec. 
Jeremiah începu să citească. Ceea ce citea era nou pentru el, deoarece, după cum scrie el în jurnalul său, nu citise până atunci decât "Republica" lui Platon. Acum citi un pasaj din "Symposium", şi anume acela care urmează părerilor înţeleptei Diotima, spuse lui Socrate, privitor la posibilitatea sufletului de a se înălţa prin iubire." 


Nu mai trebuie să demonstrez cât de periculoase sunt lecturile.



pictura Dante Gabriel Rossetti

marți, 10 septembrie 2013

Max Frisch



"Poţi să povesteşti orice, numai adevărata-ţi viaţă, nu; imposibilitatea aceasta este cea care ne condamnă să rămânem aşa cum ne văd şi ne reflectă semenii noştri, ei, cei care pretind că mă cunosc, ei, cei care se numesc prietenii mei şi nu-mi mai permit în veci să mă schimb, care distrug orice minune (ceea ce nu pot povesti, inexprimabilul, ceea ce nu pot dovedi) - doar pentru a putea spune:
- Te cunosc."
*
"Are puţini prieteni printre bărbaţi. Printre bărbaţi nu se simte bărbat. Spaima lui permanentă de-a nu face faţă îi insuflă însă un sentiment de teamă şi în faţa femeilor. Cucereşte mai mult decât ar putea să păstreze, iar dacă partenera a simţit cumva care-i sunt limitele, îşi pierde curajul, nu este pregătit, nu este capabil de-a fi iubit ca omul care este şi de aceea o va neglija, inconştient, tocmai pe femeia care îl iubeşte cu adevărat, căci acceptându-i dragostea ar fi silit să se accepte pe sine însuşi, ori departe de el una ca asta!"
Max Frisch - "Eu nu sunt Stiller"

marți, 3 septembrie 2013

"Visul din acceleratul de Kelamayi"


Mi s-a făcut dor să citesc o carte chinezească. Aveam în minte ceva de genul „Femeia războinic” de Maxine Hong, dar din rafturile bibliotecii a ieşit „Visul din acceleratul de Kelamayi” de Chen Chong.

Doream un roman, dar erau nuvele.

Am înotat printre personaje pe care le cheamă Qu şi Qi, culmea!, erau directori de uzină amândoi, încât nu mai ştiam care e unul şi care e altul, aşa cum greu am dedus că Zhixiu e femeie, iar Zhixin e bărbat. O vreme am citit crezând că e acelaşi personaj, treaba asta neîncurcând cu nimic firul povestirii...

Dar mesajul acestor texte, oh, mesajul e plin de miez!

Dacă e cineva care are nostalgia construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate, să citească această cărţulie!

Eu nu am asemenea nostalgii, dar am citit-o dintr-un motiv pe care mi l-a dezvăluit cândva tatăl meu, când l-am ironizat că se uită la filme nord-coreene: vreau să văd până unde se poate merge!

Gândiţi-vă la o lume unde El şi Ea, soţ şi soţie, nu pot dormi noaptea şi se ceartă din cauza problemelor tehnice ale strungului multifuncţional. O lume în care El pleacă într-un lagăr de muncă forţată, pardon!, citiţi „tabără de reeducare”, unde petrece zece ani, dar este fericit, pentru că are şansa să progreseze şi să dobândească adevăratul spirit revoluţionar, adevărata conştiinţă de clasă, încât faptul că i-au crescut copiii mari fără să-l cunoască este un fleac.
Cartea asta este despre oameni care au fost reduşi la piese într-un ansamblu, la indivizi nediferenţiaţi într-o colonie, oameni cărora le este răpită libertatea interioară.
Am terminat volumul şi mă scutur ca după un horror. Oribil este faptul că autorul n-a inteţionat să scrie o distopie, ca Orwell, de exemplu, Chen Chong a scris cu toată convingerea şi seninătatea inimii sale despre „idealul luminos” al socialismului.