sâmbătă, 5 mai 2018

Revederi


Într-una din aceste zile de primăvară impetuoasă mă aflam în oraș cu o serie de lucruri ce trebuiau rezolvate, dar, când am trecut pe lângă anticariat mi-a fost imposibil să nu mă opresc câteva minute. Ce m-aș face dacă librăriile mi-ar fi în drum? Noroc că sunt tot mai puține, abia dacă mai știu vreo două, iar cea mai mare e retrasă din stradă, dincolo de un părculeț, la parterul unor blocuri: nici gând să ajung la ea!
Cum s-ar zice, anticariatul e singura ispită. Are la ușă două tarabe pline cu cărți; prima este inscripționată „Cărți la 1 leu”, iar a doua tarabă „Cărți la 5 lei”. Mă gândesc de fiecare dată că acolo așteaptă cărțile fără speranță, cele care vor fi eutanasiate primele, ca la un adăpost de animale fără stăpân. Și nu pot trece fără să salvez măcar una! În ziua aceea, pe când citeam cu capul răsucit titlurile de pe cotorul cărților, am văzut dintr-o dată „La revedere, Genevieve!” Și mi-am amintit într-o străfulgerare tot ceea ce am povestit aici. Nu se putea să nu-mi cumpăr cartea, costa doar un leu!

Seara, după atâta timp, în loc să iau cu mine în pat tableta, am luat o carte adevărată, cartea pe care am citit-o prima oară cu atâția ani în urmă. Desigur că am făcut mai întâi o căutare pe Google și așa am aflat că anul acesta, în februarie, Genevieve Duboscq, autoarea, a murit. Am recitit volumul care m-a impresionat teribil pe când eram o puștoaică. Acum eram oarecum înarmată cu o doză bună de „maturitate”, de capacitate de a judeca oamenii, cu o doză de neîncredere și de salvator și acru scepticism. Însă emoția tot a ajuns la mine, iar asta înseamnă că am citit o carte sinceră. 
La revedere, Genevieve, sper să te cunosc cândva, în altă lume!