marți, 27 iunie 2017

2312. Când oamenii vor fi mai puțin decât oameni...


Poveștile viitorului mă fascinau. Fie că erau teribile, înspăimântătoare, fie că mă uluiau, citeam astfel de cărți cu sufletul la gură. De data asta am citit „2312” cu interes, dar fără vervă. Romanul lui Kim Stanley Robinson prezintă un viitor atât de firesc, atât de rectiliniu cu prezentul pe care-l trăim, încât sentimentul de uimire mi-a fost suprimat. Asta nu înseamnă că nu e o carte bună, dimpotrivă. Doar că eu personal (deci nu e valabil pentru toată lumea), am fost dezamăgită de societatea umană sau ce a mai rămas din umanismul ei, așa cum o imaginează autorul. Pentru că mă tem că s-ar putea să aibă dreptate.

„Cred că în capetele oamenilor există prea multe otrăvuri vechi. De asemenea, pauperizarea este o tactică de intimidare. Dacă o populație este decimată, restul de nouăzeci la sută devin docili. Ei au văzut ce se poate întâmpla și se mulțumesc cu ce au.”