marți, 27 august 2013

"Poate că mă visează cineva"


Poate că mă visează cineva -
De aceea gesturile
Îmi sunt atât de moi
Şi de neterminate,
Cu scopul uitat
La jumătatea mişcării,
Grotesc,
De aceea contururile mi se şterg
Secundă cu secundă
Şi faptele mi se topesc…
Şi poate cel ce mă visează
E smuls din când în când
Din somn,
Trezit,
Purtat cu sila-n viaţa lui
Adevărată,
De aceea mă-ntunec
Suspendată uneori
Ca de-un fir care se topeşte de nea,
Fără să ştiu
Dacă va mai adormi vreodată
Ca să mi se mai întâmple
Ceva.


vineri, 23 august 2013

Cartea de Cluj

Oare cum este posibil ca acele cărţi care marchează trecerea într-o nouă lume să înceapă cu personaje care nu pot dormi şi să continue cu alte personaje care poartă nume de caşalot?! 
Ştii la ce m-am gândit în prima clipă când am pus mâna pe această carte, "Orele dinaintea prânzului"? La
"Încă-i amiaz şi-i cald..."
La felul cum o amiază caldă şi calmă se poate preschimba în noaptea cea mai adâncă.
*
Două puncte de reper:
"Sunt bucuroasă că cel puţin o dată pot să vorbesc despre ce sunt."
"Din când în când mă cuprinde dorinţa prăbuşirii."
Oscilez între ele.
*
Încă ceva, aici.

luni, 19 august 2013

EVOLUŢII





— Avem sau nu o înţelegere bazată pe respect, încredere si dragoste, Carolina? Ce crezi că va zice maică-mea acum? O să mai sară să ne dea la nuntă apartamentul din gala de la marginea parcului Central? Ha? Io zic că nu şi asta-i numa din cauza ta, să ştii!

Carolina smiorcăi puţin, îşi şterse nişte lacrimi imaginare şi îl privi pe furiş:

— Dar n-am vrut, zău că nu! Însă când am văzut demonul chiar în faţa mea, m-a luat cu leşin. De ce îl ţine în casă?

— E mort, e inofensiv!

— Dar dacă e în plină metamorfoză?

— Ei, pe naiba! Creatura aia moartă nu ne putea face un rău aşa de mare pe cât ne-ai făcut chiar tu. Ce mă fac cu tine?

Jimi îşi căută tabachera. Mai erau în ea câteva frunze de coca şi vreo două de eucalipt. Îi oferi logodnicei plin de eleganţă, cu aerul că îi face o uriaşă concesie. Trebuia s-o strunească pe Carol, trebuia să o înveţe bunele maniere, se părea că uitase tot în atâţia ani în recluziune... Maică-sa insistase să nu se încurce cu o călugăriţă, dar lui îi plăcea şi gata! Era suplă, avea cele mai lungi picioare, iar tenul ei astenic cu tente de măsliniu verzui îl scotea din minţi de-a dreptul. Ca să nu mai pomenească de pretenţia ei de-a rămâne castă până la cununie, nimic nu putea fi mai aţâţător pentru un mascul aşa ca el.

O privi cum ronţăia plină de gingăşie frunzele preţioase. Nu putea fi adevărat ceea ce se spunea despre călugăriţe! Carol a lui era inocenţa întruchipată, zău aşa!

Gustă şi el puţin dintr-o frunză, apoi o puse deoparte, pentru mai târziu, puţină economie nu strica. Îşi frecă picioarele cam amorţite şi privi în zare unde fabrica de zahăr tocmai vărsa pe aleile parcului muncitorii ieşiţi din primul schimb. Doamne fereşte să ajungă acolo! Puteai mânca zaharicale pe săturate, dar deveneai sclav. Ori el simţise încă din copilărie că are o chemare artistică, aşa ca maică-sa. Şi ca bravul său tată mort în ultima revoluţie.

Îşi netezi mustăţile şi se încruntă la poliţistul care îi privea suspicios. Agentul de ordine se îndepărtă şi îl văzu discutând cu madam Khepri care de îndată îşi chemă odraslele mai aproape de parcă cineva ar fi râvnit la mingile pe care le rostogoleau ei încoace şi încolo.

Ziua de vară era pe terminate, iar Jimi simţi cum îl cuprinde o nostalgie fără nume. Întinse braţul şi cuprinse duios mijlocelul logodnicei sale.

    Hai, nu mai fi supărată, iubiţico! Totul va fi bine, ai să vezi! Când mă gândesc ce minunată a fost vara asta şi ce toamnă plină de roade dulci începe, io cred că tot, da absolut tot o să fie iar ca pe vremuri. Anu ăsta deja cred că vom avea o iarnă normală, lumea nu mai stă sub pământ, dacă o să fi drăguţă cu mama o să avem apartamentul...

Carol întoarse spre el feţişoara ei cu obrajii supţi şi ochi imenşi în care se înecase toată clorofila parcului. Oh, oh, astea erau chestiile care-l atingeam pe el fix la inimioară, nu rezista la aşa ceva. Cu cât mai repede va fi a lui, cu atât mai bine! O bucăţică aşa ca ea nu trebuia pierdută din ochi! Strânse mai tare braţul în jurul taliei fine:

    Şi am şi o surpriză, Carol! Îhî, zâmbeşti, hoaţă mică! Ascultă: am un contract cu restaurantul din centru. O să cânt până se strică vremea, şi dacă suntem chibzuiţi putem strânge frunze destule pentru toată iarna, da. Ce zici de asta?

Jimi ar fi fost foarte surprins dacă ar fi putut afla ce ar fi zis Carol de surpriza lui. Însă nu era ceva deloc nou, nu-i aşa?, ca bărbaţii să creadă că au coborât cerul pe pământ iar doamnele să fie dezamăgite.

Chiar atunci trecură pe aleea din faţa lor trei cosaşi care veneau de la muncă, întreţineau parcul aşa cum ceruseră autorităţile. Jimi o surprinse pe când îi fugeau ochii după ei şi se simţi puţin atins. Cum adică? Ea, o călugăriţă, mă rog, o fostă călugăriţă, întoarce capul după sexul opus? Ce i-o fi plăcut la ei? Credea că dacă au capul mai mare erau mai deştepţi?

    Carolina, mă răneşti, auzi? Crezi că dacă au ceva creier în plus sunt mai inteligenţi? Nu, deloc, crede-mă! Poate că au posibilitatea să stocheze mai multe amintiri, dar să ştii că inteligenţa vine din structurile complexe, din...

Carolina nu-l urmărea, părea căzută pe gânduri.

    Carol...scânci el.

    Creierul mi-a plăcut întotdeauna, făcu ea visătoare.

Jimi înghiţi un nod şi se gândi cum parcursese el cu trudă traseul câtorva clase primare în plin război, sub pământ. Nu, nu mergea aşa! Trebuia să treacă la fapte, cât timp Carolina avea posibilitatea să aleagă, oricând se putea ivi un pretendent mai tânăr, mai lucios...

    Scumpo, mi se rupe inima să te las peste noapte în aşa zisul locaş de cult... uite, nu-mi place ca viitoarea mea soţie să petreacă noaptea într-un perimetru în plină construcţie şi care nici n-are încă pereţi, încât orice cosaş iute de picioare poate sălta peste gard... Vino la mine, iubiţico, o să fiu cuminţel.

Carolina adora diminutivele, nici ea nu ştia prea bine de ce. Înclină capul în jos, apoi în sus, iar asta îl fermecă pe Jimi. Dar Carolina nu-şi putu promite sieşi că va fi cuminţică.

Plecară încetişor pe aleea tot mai întunecată ca o pereche tandră ce erau. Pe drum el ar fi cântat, atât de fericit era, dar se abţinu, căci ea era o fire sobră.

Nici nu intrară bine în intimitatea modestei lui locuinţe, o încăpere subterană la marginea parcului, că se şi aruncară unul asupra celuilat, dornici şi plini de foame.

Dar foamea lui fu rapid învinsă de foamea ei. Îl muşcă plină de pasiune de gât, de umeri, apoi îi rupse capul şi ronţăi mai îndelung cutia craniană. Creierul lui era de dimensiuni destul de modeste, dar avea un gust generos.

Jimi ar fi fost de-a dreptul jignit să constate ce puţin reprezentase el pentru foamea logodnicei.

Carol se opri ea însăşi mirată de cât de iute îl păpase, nu mai rămăsese din el decât tabachera cu nesuferitele frunze de coca. Sărăcuţul de el fusese cam uscăţiv... Diminutivul o făcu să-şi simtă dinţii ascuţiţi şi cuţitele crescute din coate. Vai, dar îi era o foame teribilă!

Singurul loc sigur unde putea să meargă la acea oră târzie era la mama soacră. Ştia unde locuieşte, ştia că era singură şi mai ştia că era multă, mai multă decât uscăţelul de Jimi. Uscăţelul, mititelul, scumpicul ei greieraş, făcu ea sărind afară. Spre mama soacră! Era acolo un demon ciudat închis într-un borcan mare, pe care scria „Homo sapiens insolitis”, dar avea să-l creadă pe cuvânt pe Jimi că pocitania e moartă de sute de ani şi nu poate să-i facă vreun rău.

 imagini Codex Seraphinianus

vineri, 16 august 2013

Cetatea Luz



„Dăruind lumina pe care nu o ai, o vei dobândi şi tu.”
Se spune că niciun om nu apare întâmplător în calea noastră pe drumul vieţii şi eu consider că asta este valabil şi pentru cărţi. Nu voi înceta niciodată să mă bucur şi să mulţumesc pentru că am primit din mâinile tatei, în 1992, „Jurnalul fericirii”.
Azi încep a nu ştiu câta lectură alături de tine, Sandu, drept care ţi-am luat şi poza fără să cer voie.
Cred că e un drum spre cetatea Luz. 

marți, 6 august 2013

Insula Plutitoare


"Ca şi călătorii de pe acest vapor blestemat, băiatul meu, oamenii sunt conduşi de căpitani care nu au nici hărţi şi nici busole, şi care nu se preocupă tot timpul de nicio altă problemă mai importantă decât cum să-şi apere auto-preţuirea."

Insula pluteşte şi aici

vineri, 2 august 2013

"Aripa stângă"


"Cu toţii avem memoria trecutului, dar câţi dintre noi ne putem aminti viitorul? Şi totuşi stăm între trecut şi viitor ca un corp vermiform de fluture între cele două aripi ale sale. Pe una o putem folosi la zbor, căci ne-am trimis filamentele nervoase până către marginile ei; cealaltă ne este necunoscută, de parcă ne-ar lipsi ochiul din partea dinspre ea. Dar cum putem zbura cu o singură aripă?"