A fost pentru mine o plăcută surpriză lectura povestirii „Lusus naturae” a Margaretei Atwood, autoarea mea preferată aş spune, dacă literatura n-ar fi atât de vastă încât să-mi fie imposibil să declar definitiv un autor drept ”preferat”.
Tema gotică a povestirii – cea a misterioasei nebune închise în castel – mi-a amintit pe loc de „Jane Eyre” şi de Bertha Rochester care s-a aruncat de pe zidurile în flăcări ale reşedinţei de
Ce se mai putea scoate din acest subiect… desuet? Aproape nimic, aş fi gândit, dar de la primele rânduri harul Margaretei Atwood m-a convins că mai este ceva; cu puţin umor, schimbând unghiul din care e spusă povestea, păstrând o neaşteptată doză de umanitate în sufletul bestiei, al acelei „lusus naturae”, autoarea reuşeşte să mă surprindă iar.
Pentru plăcerea de a citi acest volum îi mulţumesc unui bun prieten.
