Daria m-a întrebat ieri „ce am vrut să mă fac când o să fiu mare”.
Dacă vreau să răspund sincer, trebuie să mărturisesc: am fost o indecisă.
La vârste foarte mici am vrut să devin doctoriţă. Am omis să relatez acum două postări ce-au păţit păpuşile din cauza acestei hotărâri. Mai rău a fost când am vrut să-i fac injecţii vărului meu şi am decis că umflătura din genunchiul lui Florinel, băiatul din vecini, trebuie operată.
S-au salvat datorită maşinii de cusut Singer - (cea pe care era să luăm 70.000 de euro şi am scăpat ca prin urechile acului) – deoarece mi-am dat seama rapid că voi deveni creatoare de modă.
Am început modificând două din rochiile mamei cărora le-am ataşat în stil haute-couture o cravată şi un slip al tatei, dar cei din jur au fost depăşiţi de noutatea viziunii mele artistice şi nu au apreciat.
Am mai vrut să fiu cântăreaţă şi am cântat chiar mult timp folosind bastonul bunicului pe post de microfon. A trebuit să încetez fiindcă fraţii mei aveau examene…
Toată lumea a respirat uşurată când s-a aflat că mă fac balerină. De două ori pe săptămână mergeam la şcoala de dans şi acasă domnea liniştea.
Mama s-a gândit la o strategie care să mă potolească. Mi-a dat într-o seară „Aventurile lui Tom Sawyer”.
După aceea am vrut să fiu băiat, explorator, arheolog, marinar, prinţesă şi, desigur, cosmonaut, în funcţie de cartea pe care o citeam.
Nu m-am hotărât definitiv nici azi.
