La zilele mele de naştere, unchiul Polly şi mătuşa Sophie îmi trimiteau din America un cadou. Haine, dulciuri şi o jucărie. Din acea perioada cuvântul „America” a rămas întipărit în conştiinţa mea asociat cu gustul de ciocolată – gustul luxului şi al fericirii – ceea ce dovedeşte câtă dreptate aveau tovarăşii de la partid despre puterea subversivă a imperialiştilor.
La cinci ani am primit de peste ocean o cutie lungă, ce mi-a parvenit violată de vameşi, amănunt pe care nu l-am luat în considerare, câtă vreme mai conţinea minunata păpuşă pe nume Dolly şi mult aşteptata ciocolată.
Dolly – biata de ea – nu ştia că intrase pe un teritoriu cu idei mai sănătoase despre moralitatea tinerilor, aşa că n-a bănuit nicio clipă că va mai purta splendidul ei păr auriu doar două zile. Atunci mi s-a părut mie că i-ar sta mai bine tunsă, precum Corina Chiriac, drept care i-am făcut toate serviciile unui salon de frumuseţe: tuns, spălat, coafat. Mama era să leşine când ne-a descoperit – pe mine deja atrasă de altceva, decuparea unor imagini dintr-un ziar - şi pe Dolly, în stare de şoc – trăgându-şi sufletul într-un fotoliu. L-a strigat pe tata din grădină, să vină să vadă oroarea ce o comisesem. Tata a preluat cearta de unde o întrerupsese mama lăcrimând, dar încet, încet s-au calmat amândoi, ba chiar au zâmbit când le-am adus aminte de un amănunt ce le scăpase: părul e păr, îi va creşte la loc, nu?
