Ne apropiem de ziua teofaniei. Citesc, nu întâmplător, din cartea lui Eliade şi notez aici câteva idei:
Există două moduri de a fi în lume: cel sacru şi cel profan. Dintre acestea două singurul care este real este cel sacru, pentru că manifestarea sacrului fondează ontologic lumea.
Nici timpul nu este acelaşi: durata profană nu este aceeaşi cu timpul sacru.
„Timpul sacru este, prin însăşi natura lui, reversibil, este un timp mitic, primordial devenit prezent. Orice sărbătoare religioasă, orice timp liturgic constă în reactualizarea unui eveniment sacru.”
„Lumea există pentru că a fost creată, pentru că însăşi existenţa ei vrea să spună ceva: că Lumea nu este nici mută, nici opacă, nu este un lucru inert, lipsit de noimă sau semnificaţie. Pentru omul religios cosmosul trăieşte şi vorbeşte.”
Totul este SEMN.
12 comentarii:
îngăduie, te rog, un comentariu tare off topic, dar vreau să îţi urez un an bun, mai bun, cu multă sănătate, diana. şi să îţi mulţumesc pentru tot.
cu mult drag,
psi
Te imbratisez, Psi. Iti doresc ca 2012 sa primul dintr-un lung sir de ani fericiti.
Esti inspirata Diana, sa vorbesti despre semn si semnificatie la Eliade, dar mai ales despre categoriile ontologice de sacru si profan, de fapt este ceea ce dezbatem impreuna de cinci sute de zile ...
Sandu, n-ai să mă crezi, dar mi-am petrecut seara căutând semne la Niels Bohr şi George Sudarshan.
Semnele există şi la nivel cuantic şi unii dintre noi le pot citi, simţi chiar şi pe acelea. :)
Dacă n-ar avea totul sens, n-am mai avea de ce trăi; e cumplit cum unii pot trăi bine merci ştiind că-s produsul hazardului şi că moartea e reîntoarcerea în...haos!
Un „semn„
Nichita Stanescu - "Noduri si semne"
Lecţia despre cub
Se ia o bucată de piatră
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de nenumărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor :
-Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!„
La mulți ani cu semne bune!
La multi ani inca o data, Diana!
Ar fi foarte important de stiut cum defineste Mircea Eliade "omul religios". Cel care adera la o religie anume, una dintre multele religii ale lumii acesteia? Sau poate accepta si ideea unei "religii" intime, personale, a fiecaruia?... Varianta aceasta a doua mi s-ar parea mult mai corecta si mai cinstita pentru fiecare faptura in parte, fiindca nu ar implica ideea de alegere, ci doar de recunoastere spontana a Miracolului, a Dumnezeirii, in fiecare dintre oameni. Fiecare fiinta fata in fata cu ea insasi poate observa multe, si asta excluzand anumite rituri si dogme pe care cu totii si le-au creat intru manipularea maselor, de veacuri!
In rest, sunt foarte de acord! Totul este semn, si tot ceea ce intalnim in calea noastra, zi de zi, este o expresie a noastra insine, a unui aspect al nostru mai mult sau mai putin vizibil si de care suntem mai mult sau mai putin constienti.
Sunt multe de spus si dezbatut aici, o tema fascinanta pentru mine personal!...
Rodica, să ştii că mi-am pus de multe ori această întrebare.
S-a mirat de acest lucru şi Kirillov din "Demonii".
Gina, îţi mulţumesc pentru minunatul citat.
Purtăm în suflete aceleaşi versuri. :)
Acuarele, cred în secret :) că fiecare ne construim prin alegerile pe care le facem, nu doar viaţa pe care o trăim, ci şi ceea ce urmează după. Vom primi exact ce ne-am aşteptat să primim. :)
Sa fie semn? Sau haos in care noi vrem sa vedem semne :).Eu inca ma intreb.
Eu cred ca e semn. Dar intrebarile raman, oricum...
Trimiteţi un comentariu