Ne apropiem de ziua teofaniei. Citesc, nu întâmplător, din cartea lui Eliade şi notez aici câteva idei:
Există două moduri de a fi în lume: cel sacru şi cel profan. Dintre acestea două singurul care este real este cel sacru, pentru că manifestarea sacrului fondează ontologic lumea.
Nici timpul nu este acelaşi: durata profană nu este aceeaşi cu timpul sacru.
„Timpul sacru este, prin însăşi natura lui, reversibil, este un timp mitic, primordial devenit prezent. Orice sărbătoare religioasă, orice timp liturgic constă în reactualizarea unui eveniment sacru.”
„Lumea există pentru că a fost creată, pentru că însăşi existenţa ei vrea să spună ceva: că Lumea nu este nici mută, nici opacă, nu este un lucru inert, lipsit de noimă sau semnificaţie. Pentru omul religios cosmosul trăieşte şi vorbeşte.”
Totul este SEMN.
