Gheorghe Demetrescu Mirea
Trăiam cu părinţii mei în orăşelul dintre dealuri. Locuiam la bloc, într-un cartier nou. Până atunci stătusem în casa bunicilor, pe una din străzile centrale, unde creşteau castani şi merişori pe marginea trotuarului.
La bloc nu aveam grădină, nici flori, nici copaci, dar erau mulţi copii şi larma nu înceta decât noaptea.
Eu crescusem singură. Ştiam să-mi ocup timpul cu desene, cu decupaje, dar mai ales cu diferite cărţi. Citeam „Poveşti nemuritoare” şi, fiindcă BPT-ul o publicase fără ilustraţii, mi-am asumat eu sarcina de-a o îmbogăţi cu picturi adecvate, făcute pe planşe, în culori. Cititul şi desenatul îmi ocupau tot timpul. Mama obişnuia să mă ridice de pe scăunel şi să mă trimită la joacă. Întotdeauna protestam. Ce să fi făcut afară?
Băieţii erau sălbatici şi jucau jocuri de neînţeles. Fetele săreau coarda sau jucau „elastic”, ceea ce îmi părea culmea plictisului. Ieşeam pe scările blocului şi priveam. Apoi intram în casă cât mai neauzită.
Mama insista că am nevoie să fiu între copii şi să stau afară, „la aer”. Văzând că nu e chip s-o îmbunez, am hotărât să-mi iau soarta în propriile mâini: în fiecare zi ieşeam „la joacă”. Mă echipam, mă pregăteam zgomotos şi entuziast, ieşeam, dar mă ascundeam în spatele blocului, lângă pubelele de gunoi.
Acolo mi-am întâlnit cea mai bună amică, pisica Piţuş. Acela a fost începutul unei frumoase prietenii. De atunci mereu am dorit o pisică în preajma mea, ca doamna din „O pisică în ploaie” a lui Hemingway.
16 comentarii:
oh, şi eu mi-am dorit o pisică prin preajmă, în copilărie...şi a venit abia la...bătrâneţe!
Rodica, nu te mai alinta, tu nu eşti bătrână deloc! :D
Şi vezi că Muşeţel se va supăra când o să citească "Pisică". El e un motan-barosan. Ai pus poze? :)
nu încă, m-au înşelat cablurile, le pun în ordine azi şi postez :)
Aşa e, nu e pisică, e motanc! Când merge se aude de afară! :))))))))
Abia aştept! Voi privi cu Missouri. :)
Am indragit instinctiv pisicile, de cand ma stiu, Diana. Mi-am gasit un pui parasit de pisica, si pentru a o convinge pe mama sa ma lase sa o cresc, i-am spus ca am salvat-o de la tortura la care o supuneau niste baieti din parc. A fost prima dintre cele patru pisici pe care le-am avut in timp, pana la terminarea facultatii, in casa parinteasca. Am si acum una, mai exact unul : este Sirtaki, il cunoasti.
Povestea ta seamana mult cu povestea copilariei mele, cu mici diferente . Si eu (ca si multi altii ) m-am mutat din casa bunicilor cu parintii la bloc, unde stateam retrasa in spatele blocului .Numai ca eu am avut norocul sa intalnesc o alta fetita singura si timida, tot de varsta mea care statea cu un etaj mai sus decat noi, cu care m-am imprietenit si cu care am impartit copilaria si adolescenta. Prietenia cu pisicile mai tarziu am dezvoltat-o, dupa ce ne-am mutat din nou la casa in urma sperieturilor traite in timpul catorva cutremure la bloc .La casa nu am putut sa concep sa nu avem un animalut in curte si am inceput cu doua pisicute, ambele fetite care ne-au facut de-a lungul a cinci ani in jur de 100 de pisoiasi, dupa care am aflat ca pot fi sterilizate si productia de pisici oprita .Mai tarziu au aparut si cateii , care acum stapanesc curtea si o apara ca pe o reduta de invaziile pisicesti .
Sandu, te recunosc. :)
Ai inventat o poveste duioasă ca să o convingi pe mama să primească pisica.
Ne spunea un profesor în facultate că o poveste bună poate salva o viaţă... :)
Mihaela, eu am avut pisici şi la bloc.
Toată copilăria am tânjit după un animăluţ, iar când ne-am stabilit definitiv la casă am avut de toate: câini, pisici, un corb, broasca ţestoasă Carolina etc... :D
eu nu am avut niciodată talent la desen. dar am iubit poveştile nemuritoare şi adoram să stau ore în şir, sub mărul din curte, citind. am avut mereu pisici în curte, dar am iubit mai mult câinii, până când mi-a apărut naomi la uşă... ea, inima lui mama. :(
nu am spus nimic despre mutatul la bloc... a fost cumplit.
Trebuie s-o aflu pe doamna din „O pisică în ploaie” a lui Hemingway. Prea ai spus-o frumos!
Iar fotografia este absolut adorabilă!
Mi-ai amintit de pisica pe care am avut-o acasa timp de 8 ani, ani in care scara blocului era periodic invadata de motani care o peteau pe frumoasa mea. Despre scandalul cu vecinii, din cauza "cantarilor pisicesti", nu vreau sa-mi amintesc. Apoi, dupa ce m-am casatorit, bineanteles ca primul animalut a fost o pisica! Avand putini metri patrati, acum ii impartim cu Cola, cu toate ca tare mi-ar place si o mieunatoare...
Asa cum te descrii, asa e si fetita mea, Diana. Creste singurica si se joaca la fel, invata sa nu aiba nevoie de altii ca sa-si petreaca timpul fericita. E si bine, e si rau dar m-as bucura ca odata ce invata cititul cursiv, sa o pasioneze cartile de povesti, si nu "Hanna Montana" (si alte stupizenii asemanatoare) sau internetul.
Animalele ii plac, mai precis e topita dupa ele, dar in afara de pisoiul bunicilor celorlalti nu prea are de-a face, caci nici n-am incurajat-o. M-a anuntat ca atunci cand va fi mare, va avea o casa mare cu curte si catei. Deocamdata are doar pluşuri, si cu ele se joaca zi lumina!... :)
Psi, mărul predispune la citit. :) Am avut şi eu un măr văratec în curte şi citeam sub el de primăvara până toamna.
Naomi ţi-a descoperit graţia de felină şi dulceaţa inegalabilă a iubirii pisiceşti. Şi pentru asta o vei iubi mereu.
Aş fi curioasă ce interpretare dai acestei scurte proze de Hemingway, Gina.
El are obiceiul să lase foarte multe lucruri nespuse, iar asta adună o stare de tensiune în textele lui, dar este este o tensiune care ţine cititorul în priză. :D
Cafeluţo, ai fost curajoasă dacă ai avut pisică la bloc, mai ales dacă o lăsai şi pe afară.
Noi am locuit la etajul trei şi nu m-am încumetat s-o las să iasă.
Eu cred că la voi acasă o pisică ar fi foarte bine primită. :) Cola ar fi în al nouălea cer! :D
Dacă vei avea grijă să nu stea prea mult la televizor sau la internet, oferindu-i în schimb cărţi, eu cred că vei reuşi, Acuarele.
Anturajul are un rol covârşitor şi, dacă spui că e mai retrasă, poate că e bine.
Întâi citiţi împreună, deja cred că faceţi asta. Citeşte-i tu, apoi las-o pe ea, ca să nu oboseşti. :)
Şi întotdeauna alege cărţile pe care ea le doreşte, e mai important să se contamineze cu microbul cititului decât să urmeze o bibliografie.
Trimiteţi un comentariu