Sunt vrafuri de cărţi în jurul meu, dar eu caut o carte anume. Sunt sigură că am cumpărat-o acum vreo patru-cinci ani. „Parfumul”. Unde este „Parfumul”? Şi ce anume m-a făcut să mă gândesc la ea?
Mirosul lăptos de ceaţă? Invazia de miresme ce coboară dinspre pădure aducând izul incertitudinii – nici iarnă, nici primăvară…
Cred c-a avut dreptate Patrik Suskind sau, dacă nu el, atunci Jean Baptiste Grenouille – În miros stă ascunsă o taină.
Cred că înainte de vedere a fost mirosul. Acum, răscolind în bibliotecă vă întreb: ştiţi care este parfumul unei camere ticsite cu volume?
Vă mai amintiţi mirosul de cerneală al primei cărţulii pe care v-a adus-o Moşul în copilărie? Aţi adulmecat cearşafurile spălate, aduse de mama de-afară din ger? Mai cunoaşteţi mirosul de banane din vremea prunciei aşa cum l-aţi perceput atunci, cu toată pregnanţa şi subtila lui savoare?
Grenouille a dorit ceea ce noi toţi dorim: să fie acceptat şi, de se poate, iubit. A distilat esenţa miraculoasă care putea declanşa iubirea. O soluţie specială care răpea amintirea tuturor aurorelor de pe obrajii care au fost iubiţi cândva. O soluţie care ne poate aduce înaintea ochilor tot ce visăm şi nu ştim, care ne pune în contact instantaneu cu noi înşine, cei din adâncuri.
Unde e „Parfumul”?
Rubens - "Mirosul"
