Îmi făcusem obicei să cer foarte des doamnei bibliotecare volumul Agathei Christie „An Autobiography”.
De câte ori eram tristă, deprimată, în criză de timp, fără chef de învăţat.
Veneam pe coridorul lung al facultăţii spre aripa întunecată unde se afla Biblioteca. Aruncam o privire furişă prin geamul de la sala de lectură ochind un loc bun, cu vedere afară, sperând să-l mai găsesc neocupat când aveam să descind cu vraful de cărţi în braţe. Apoi intram, căutam cotele volumelor dorite, completam fişele şi le întindeam doamnei bibliotecare.
Mă privea pe deasupra ochelarilor, probabil pentru un consult rapid, o evaluare preliminară, îşi zornăia colecţia de verighete de pe inelarul mâinii stângi şi mă întreba: „Agatha Christie?” „Da, şi Agatha” suspinam eu de cele mai multe ori, iar ea pleca satisfăcută spre Sfânta Sfintelor, acea parte de taină a Bibliotecii unde nu păşeau muritorii, şi-mi aducea cărţile.
Îmi punea întotdeauna separat volumul scriitoarei engleze şi bătea cu degetul în el: „De aici ai ce învăţa, scumpo, ascultă la mine. Restul sunt prostii. Ţine minte ce-ţi spun.”
Iar eu, ca să nu uit, îmi notam citate din cartea aceea într-un carneţel pe care-l purtam în poşetă.
Dacă azi aş fi
Dar eu sunt aici, mă tem că bibliotecara s-a mutat în Biblioteca Universală, iar cartea n-o am. Am păstrat carnetul cu citate, îl răsfoiesc.
1) „Very few of us are what we seem.”- un lucru de care nici măcar noi înşine nu suntem întotdeauna conştienţi…
2) „One doesn’t recognize the really important moments in one’s life until it’s too late” – să luăm aminte!
3) „Most successes are unhappy. That’s why they are successes – they have to reassure themselves about themselves by achieving something that the world will notice. The happy people are failures because they are on such good terms with themselves they don’t give a damn!” – cu adevărat reconfortant.
