Era vocea unei femei. O femeie care pretindea să fie recunoscută de Sergiu, soţul ei. Monica se scutură de fiorul mut trimis de acel al şaselea simţ feminin: intuiţia. Nu era bine. Nu era deloc bine. Ei nu aveau nicio femeie înrudită în viaţă. Nu putea fi mama, sora, verişoara, cumnata niciunuia din ei.
Cu toată ceaţa întunecată ce învăluia pivniţa, Monica îl văzu pe bărbatul său fâstâcindu-se. Apoi vorbi cu un glas neutru, calp de emoţie:
- Cine sunteţi, vă rog?
„Dar el ştie cine e!”
Vocea de afară întârzie un moment:
- Doamna Monica e şi ea înăuntru? Sunt Roxana, vecina de peste drum. Am nevoie de ajutor, vă rog!
- Desigur, un moment! jucă el mai departe mica piesă de teatru.
Monica începuse să respire iute, aproape că inima i-o lua înainte bătând nebuneşte. Avea aceleaşi sentimente pe care i le-ar fi stârnit descoperirea inopinată a unui şarpe înfăşurat pe picior în timpul unei paşnice plimbări prin grădină. Îl urmări pe Sergiu căutându-se prin buzunare. Îl urmări când acesta se întoarse spre colţul său de sub fereastră şi căută ceva pe raftul de alături. Îl urmări cu tensiune crescândă pe când el aprinse în sfârşit lumânarea şi cercetă atent locul din jur. Şi-i captă privirea ca şi cum ar fi prins din zbor un pumnal când el se întoarse spre ea şi-i zise:
- Dă-mi-o, Monica!
Era rândul ei să-şi joace micul rol.
- Ce să-ţi dau?
- Lasă prostiile şi dă-mi cheia. Trebuia să-mi dau seama că e la tine.
- Nici pomeneală! Am scăpat-o pe aici pe undeva. Caut-o!
- Monica!
Nu mai era vocea de dinainte; acum vocea lui avea tonalitatea obişnuită, plus o doză bună de nervi striviţi sub cerul gurii.
- Vă rog, doamna Monica, mă simt cam rău. veni rugămintea de afară.
- Monica, încă te rog cu frumosul, dă-mi cheia.
Însă Monica experimenta beţia de-a trăi periculos; a i se opune lui Sergiu o încânta, întocmai cum o încânta pe vremuri, în copilărie, să-şi treacă palma peste flacăra lumânărilor.
- Nu ţi-o dau. De ce vrei să deschizi?
- Afară e o femeie care cere ajutor! făcu el cu exasperare.
- Da? Pe tatăl tău, bătrânul care a riscat şi-a ieşit să ne aducă apă, doreai să-l eutanasiezi…
- Am făcut un raţionament greşit, na!
- Şi dacă-l puneai în aplicare? De ce este această femeie atât de importantă încât nici nu mai contează că vom contamina încăperea pentru ea?
- Monica, ţi-ai pierdut simţul realităţii, ţi-ai pierdut memoria, ce naiba? E Roxana! Vecina de peste drum…înţelegi?
- Nu.
Roxana-Vecina-De-Peste-Drum era o brunetă frumoasă. Femeile ştiu şi ele să recunoască frumosul dintr-o singură ocheadă. Monica ştia că Roxana e tânără, frumoasă, educată şi, înainte de toate, singură. Măi, măi! Cum să nu vrei s-o ajuţi? Mai ales dacă eşti un doctor plictisit de nevastă?
- Monica, îţi spun pentru ultima oară: dă-mi cheia. Femeia de afară are nevoie de ajutor.
- De-abia mai respir! îl susţinu vocea.
- Se pot întâmpla lucruri rele. continuă Sergiu vorbind abrupt de parcă ar fi mestecat surcele în dinţi.
- Da? întrebă Monica insinuant. Cam ce fel de lucruri, hm?
- Ca de pildă, vin şi-ţi rup mâna în care ţii cheia aia blestemată…
- Pentru o străină! Sergiu, ţi-ai pierdut simţul realităţii, ţi-ai pierdut memoria, ce naiba? îl parodie ea. Eu sunt soţia ta, adu-ţi aminte. Pentru ca noi să „supravieţuim”, sper că ai sesizat ghilimelele, era să-l rezolvi pe taică-tău…
- Dă-mi cheia!
- De ce ţi-aş da-o?
- Pentru că femeia de afară este însărcinată şi nu rezistă.
Monica procesă rapid informaţia. De unde ştia Sergiu acest amănunt înduioşător? De la spital?
- Ei, bravo! Şi ce ne priveşte pe noi?
Sergiu respira sacadat. „E ca un şarpe care sâsâie şi-şi arată limba despicată.” Gândi ea.
- Pentru că e copilul meu! De-aia!
Afirmaţia stârni furtună în lumea interioară a femeii. Fişiere cu memorii, sertare cu amintiri, imagini stocate între faldurile minţii se prăbuşiră sub presiunea revelaţiei. Îi întinse cheia soţului; între ei, evenimentele o apucaseră pe o alee ireversibilă. Îl privi cum se repede la uşă şi-o deschide larg, fără teamă de radiaţii, cum o ajută pe „frumuşica din vecini” să intre. Şuşoteau ceva între ei, Monica surprinse tonul de „pisicuţă mică şi alintată” pe care-l folosea rivala. „Chiar şi în aceste circumstanţe, tot se mâţâie!” Era o mâţâită! Îi vrăjea soţul de faţă cu ea. În inima femeii chiţcăii un demon mic şi negru. Va fi imposibil s-o admită în spaţiul ei vital! O s-o… eutanasieze, pentru ca ei doi să supravieţuiască.
- Dragule, aş vrea să mă spăl pe mâini. suspină Roxana.
Apa adusă cu sacrificiu de tata! Apa din care ea, soţia legitimă, primise o singură înghiţitură, drept pedeapsă! Ea vrea să se spele pe mâini… Şi uite, Sergiu! Îi toarnă. A aprins şi lumânarea ca să se acomodeze scumpa de ea!
Monica îşi simţea ochii fierbând ca nişte cazane în clocot. Se aştepta ca privirea ei să le dea foc celor doi. O ignorau cu nonşalanţă. Apucă să observe aracul ascuţit pe care-l folosise bătrânul pe post de baston, înainte să fie stinsă lumânarea. Se aplecă şi îl trase lângă lada pe care stătea. Era ideal. Un ţăruş înfipt în inima vampiroaicei. O să-i placă să facă asta! Doamne ce-o să-i mai placă! O să-i placă indecent de mult… Monica se trezi chicotind. Sergiu o privi cu dispreţ nedisimulat. Oho! Ştia ea cu cine are de-a face! Dacă nu se grăbea să-şi pună planul în aplicare, va fi ea cea eliminată. N-o să-i lase să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi în pivniţa ei conjugală!
Iarăşi vorbeau. Îi vedea profilaţi în conturul ferestruicii. Atunci realiză că de afară răzbătea o lumină cenuşie, bolnavă.
- La institut nu v-au spus ce se întâmplă? întrebă Sergiu.
Ea bălmăji ceva de neînţeles. Monica îşi aminti ca prin vis că Roxana lucra
Apoi se păru că amorezii adormiră. Monica îşi ascuţi privirea: dormeau îmbrăţişaţi. Câtă nesimţire! Începu să-şi imagineze lovitura, astfel încât să fie eficientă. Se gândi la fiecare mişcare pe care o va face. Încercă să prevadă fiecare obstacol. Calculă forţa cu care era necesar să lovească. O încurca grozav poziţia celor doi! Tocmai pe când se pregătea să se ridice şi să se apropie, din tavan răsună un şir de lovituri. Tata le dădea de ştire că încă trăieşte. Roxana se mişcă.
- Sergiu, tot mă simt slăbită. Nu e nimic de mâncare?
- Mai sunt nişte biscuiţi în punga asta. Mănâncă-i, pe urmă îţi dau o vitamină.
Pentru purtătoarea moştenitorului erau şi vitamine! Monica ar fi protestat dacă nu ar fi avut în gât un nod de imprecaţii şi blesteme. Iar urechile îi erau asaltate de toboşari furioşi. Când reuşi să se domolească, o auzi pe Roxana spunând că i-e somn. „Da! Culcă-te păpuşico, iar eu îţi promit să te scap de chinuri.”
Liniştea dură câteva minute. De afară răzbătu un sunet familiar, dar atât de îndepărtat în timp, încât la început nu-l recunoscură. O maşină! Apoi un glas strigând „Roxana!”
Roxana se ridică imediat şi porni spre uşă împiedicându-se de lucruri.
- Scumpo, stai, unde te duci? Nu te mai expune! tresări Sergiu.
Dar „scumpa” deschise larg uşa neîncuiată şi strigă bărbatului de afară:
- Gata, vin! Iubire, sunt aici!
Se întoarse spre Sergiu care rămăsese debusolat:
- A venit să mă ia. Ha! Chiar credeai că e copilul tău, moşulică? Păi ce! Eram proastă să fac copii cu tine când am văzut că nu vrei să divorţezi? Boule!
A fost ultima dată când au văzut-o pe Roxana.
