luni, 17 octombrie 2011

"Un om necăjit"


O să vă spun de la început că Max este un criminal. Ca să ştiţi despre cine vă povestesc azi.
Umblă prin sat de la o casă la alta şi munceşte cu ziua pentru 40 de lei şi mâncare. Mai rău este când vine iarna de tot; atunci nu mai găseşte de muncă şi face foamea ca un câine. Se mai întâmplă ca o babă văduvă de zeci de ani să-l cheme să spargă lemne şi el merge bucuros. Lucrează cu voioşie şi apoi înghite cu poftă zeama de varză acră cu mămăligă pe care i le pune baba dinainte. Dar cel mai mult îi place ţuica. După un pahar e alt om. După două cântă. După trei nu te mai înţelegi cu el, iar de la al patrulea e bine să-l eviţi.
Dacă bea cinci va dormi în şanţ, ceea ce nu ar fi de speriat pentru el. A petrecut două luni – octombrie şi noiembrie – acum câţiva ani în troiţă, pe marginea drumului.
Cum? Cum a ajuns aşa? Mai ales că a fost un om cu o viaţă normală.
Înainte de 1989 avea apartament în oraş, nevastă, doi copii şi era gestionar. Se vede c-a făcut ceva afaceri necurate, încât a fost închis, nu mult, însă destul ca la ieşire să-şi afle nevasta cu alt bărbat.
N-a putut să rabde trădarea şi a dat cu toporul în rival după care l-a ascuns într-o fântână. A ajuns din nou la închisoare, dar după cinci ani a fost eliberat cu un decret, era deja după 1990. Nevasta divorţase, luase apartamentul, copiii şi tot.
Nu ştiu cum a ajuns el prin părţile noastre, destul că satul s-a pricopsit cu el. S-a aciuit la o femeie, o vecină de-a noastră. Multe scandaluri. Femeia, deşi văduvă, are un fiu ce dintr-o dată a fost cuprins de sentimente hamletiene vis-a-vis de uzurpator. Ion se bate cu Max. Ion o bate pe mamă-sa. Max o bate pe Dina-concubina. Dina îi îmbată şi îi burduşeşte pe amândoi, descărcându-şi frustrarea. Toţi trăiesc din pensia de urmaş a femeii şi din câştigurile ocazionale de zilier.
La un scandal mai mare, Ion a chemat poliţistul. L-au dat afară din casă pe Max. Aşa a ajuns el al nimănui, în troiţă, acoperit cu o pătură destrămată şi dormind pe un sac de vechituri. Acolo l-a găsit soţul meu şi l-a luat la noi. L-a lăsat să stea în casa noastră bătrânească până avea să treacă iarna.
Îi dădeam de mâncare contra ajutorului în gospodărie. Uitasem vorba plină de înţelepciune care spune că „pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti”. Max a început să ne fure păsări din curte şi să le vândă pe băutură.
Primăvara i-am cerut să plece. S-a întors la Dina care se vede că îi resimţise lipsa, căci în seara revenirii lui au făcut un chef straşnic.
Max nu este agentului răului absolut şi al decăderii totale. A salvat un copil de la înec, la baraj. Se povesteşte de către martori că la târg, la Marcea, ar fi căzut un copil de pe pod în apele lacului de acumulare. N-a sărit nimeni, decât nebunul şi beţivul de Max.
Mai ştiu o chestie despre el: prin 2006 s-a trezit mare moştenitor. Primăria oraşului era în proces cu foşti proprietari pentru nişte terenuri aflate cândva la periferie, dar care acum fac parte din municipiu. Cei câţiva proprietari au câştigat procesul. Părinţii lui Max, foarte bătrâni când a fost deschisă acţiunea, au murit demult. A aflat de la Poliţie că este căutat pentru ca să încaseze despăgubirile. Peste un miliard de lei vechi.
L-am văzut umblând prin sat îmbrăcat în „hainele bune”, într-o stare de surescitare avansată.
După câteva zile l-am întâlnit la intersecţie, făcea semn să-l luăm să meargă acasă. Părea absolut radios.
-         Ce e Max, am auzit că ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap. l-a întâmpinat Andrei al meu.
-         Dom’ inginer, sunt un om fericit!
-         Am auzit că acum ai bani, eşti norocos.
-         E, ce bani? Ce-mi trăbe mie bani? Sunt fericit că m-or cătat copiii. Ninuţa mea, fata tatii, am şi doi nepoţi de la ea. Şi Gică e om serios, lucrează la CFR. Nu putea ei să stea supăraţi pe mine toată viaţa, că e carne din carnea mea.
-         E bine că v-aţi împăcat. Ce ţi-ai cumpărat acolo?
-         Mi-a luat copiii o drujbă. Le-am zis: tată, luaţi voi banii, că eu îi beau. Mie să-mi cumpăraţi o drujbă să mă hărănesc cu ea, să-mi câştig o bucată de pâine.
-         Şi Dina ce-o să zică?
-         Las-o dracu că i-am luat o fustă şi-o sticlă de vodcă, nu mai zice nimic!