Încă suport muzica tinerei generaţii, uneori mai şi ascult melodiile lor, deşi e absolut întâmplător, căci alegerile mele mă poartă spre alt gen muzical.
Mi-l amintesc pe tata care mă privea cu sinceră îngrijorare prin anii nouăzeci cum ascult muzică la căşti de la micul walkman prins la brâu. Îmi declara că vom fi o „generaţie surdă”. Plus că ascultăm nişte „zgomote dizarmonice” şi nu muzică.
Ne-am contrazis cu aprindere în lungi discuţii care, aşa ca orice discuţie principială, nu ajunge la niciun rezultat. Eu o ţineam pe-a mea – că el nu înţelege muzica, el pe-a lui - „aia nu e muzică”.
A avut tăria şi bunăvoinţa să audieze mai multe formaţii ale timpului pe care eu le aduceam ca argument în favoarea mea.
A capitulat la Queen cam în acelaşi timp în care eu făcusem o pasiune pentru Bach şi ascultam Vivaldi cu religiozitate.
I-au plăcut şi baladele precum aceasta - „Right Here Waiting for You”. Am învăţat amândoi să respectăm opinia celuilalt.
