Această carte aş dori s-o recitesc şi nu o mai am.
Nu pentru aventurile cinegetice, cât pentru acea Siberie îngheţată şi neaşteptat de frumoasă pe care o descrie Jan Kozak. Şi ar fi o lectură cât se poate de potrivită, pentru că şi eu lupt pentru supravieţuire la temperaturi comparabile cu cele siberiene. Totuşi, „Vânător în Taiga” nu se poate apropia de „Visul crestelor albe” a lui Astafiev care îmi pare mult mai densă.
După ce intru în casă mă las toropită de diferenţa de temperatură şi de canalele de ştiri ce se împart în două categorii: cele „contra” care îmi produc un rid adânc între sprâncene şi cele „pro” care mă fac să râd cu hazul nebun, delirant pe care îl savuram vizionând filme nord-coreene.
Doamne, ce dor mi-e de un film nord-coreean! Vă amintiţi de „Copiii din Valea Tigrului”? Sau de „Cultura cartofului” (oare acesta o fi titlul real?), unde un sat întreg bocea că activistul cultural nu le-a putut procura un film despre cultivarea cartofilor?
Nu ştiu, am impresia – poate e doar o impresie – că ne petrecem viaţa dormind. Că dormim chiar şi în stare de veghe. Că lăsăm să treacă pe lângă noi lucruri de o importanţă maximă pentru fiinţa noastră şi ne dăm seama când e târziu, prea târziu. De aceea tot vrem să dăm timpul înapoi.
În rest, las să mă ningă, dorm.
