Musai să scriu, întrucât ieri a fost o zi istorică: a căzut guvernul, iar eu, în entuziasmul general, m-am apucat să fac o prăjitură, să simtă Andrei gustul de sărbătoare seara la TV.
Foi coapte pe dosul tăvii, cremă cu ifose, nu glumă, că o dată şi numai o dată s-a dat boc dezlipit din scaun, ce-i drept, plecând din modestie, fiindcă era prea bun.
După ce am introdus grozăvia de prăjitură la frigider, am petrecut prefăcându-mă că citesc, de fapt ascultând ştirile numai ochi, urechi şi Missouri.
După-amiaza am coborât la bucătărie din nou pentru motive de hrănit câini, mâţe şi găini.
Atunci s-a petrecut tărăşenia. Am luat şi eu o trântă istorică, cea mai rea din viaţă aş spune, dar enervant a fost că n-am căzut firesc, afară, pe gheaţă, ci pe gresia umedă din hol.
Căzăturile astea mai taie din orgoliu, din încăpăţânare şi din prea multa încredere în sine.
Când mi-am făcut inventarul, chiar acolo jos, fără curaj (putere) să mă ridic, am constatat că cel mai rău mă durea degetul cel mare de la mâna stângă şi am tras concluzia normală că ăla mi-e călcâiul lui Ahile.
Tot restul zilei l-am parcurs cuminţică, mergând pâş-pâş cu mare atenţie, nu am mai accesat derdeluşul din curtea păsărilor, nu m-am mai bulgărit cu pisicile, n-am mai trântit pe Tatra în zăpadă, nimic.
No, eu mi-am tras învăţătura de minte: nu mai şterg cu mopul pe hol ţinând uşa deschisă, că se face patinoar, dar dom’ boc - învăţă el ceva din propria-i căzătură?
