Am primit de la Gina un set de întrebări care ţin de filosofia bloggingului. Iată-le:
1) Ce vârstă are cel mai vechi blog pe care îl cunoaşteţi?
Nu ştiu. Am citit cu plăcere postări de acolo, dar nu cunosc vârsta blogului. Pe internet am mereu impresia că mă aflu pe tărâmul „tinereţii fără bătrâneţe”.
2) Care este primul blog pe care l-aţi descoperit de îndată ce aţi intrat în virtual?
Mai întâi am descoperit cenaclurile literare. Nu pentru mult timp, întrucât limbajul „literar” de acolo şi atacurile la persoană m-au năucit. Abia apoi mi-am făcut un blog şi am fost descoperită de Grişka. De fapt Missouri a fost descoperită de el, ea avea un blog mult mai atractiv decât mine pe vremea aceea, publica poze şi noutăţi de interes felin, pe când eu scriam texte mediocre. A fost ceva firesc: Grişka traducător, Missouri devoratoare de cărţi...
3) V-ar bucura închiderea unui blog? Care anume?
Nu. Dacă ceva nu se potriveşte cu mine, ocolesc. E loc destul.
4) Care este blogul pe care îl vizitaţi cel mai des?
Parcurg în fiecare zi toate blogurile cu posturi noi. (din blogrollul meu)
5) Cam cât timp credeţi că poate un blog să-şi justifice existenţa?
Atâta timp cât îi face proprietarului plăcere să scrie.
6) În ce condiţii v-aţi închide blogul?
Cred că l-aş închide în cazul unei dezamăgiri profunde.
7) Ce vârstă are blogul?
Trei ani.
8) Cum aţi decis să vă faceţi blog?
Voiam să scriu. Mâzgăleam zeci de caiete, hârtia e scumpă... Şi apoi, în virtual puteam să fac şi câţiva cititori (victime).
9) Este bloggingul un viciu? Dă dependenţă?
Nu ştiu ce să zic. Uneori las mâncarea să fiarbă pe aragaz şi vin să scriu sau să răspund la comentarii. Alteori amân o treabă sau alta ca să citesc ce-a scris altcineva. În general mă culc târziu ca să pot parcurge tot ce mă interesează din blogroll. Sunt mereu în criză de timp din cauza navigării pe bloguri şi sunt prima (şi singura) din zonă care sună la deranjamente când pică internetul, dar nu, nu dă dependenţă...
Oricine doreşte să răspundă întrebărilor poate să preia leapşa.
20 comentarii:
Diana,
Ești foc de simpatică!!
I-am zăpăcit pe tipii de la rds, când , umblând pe la firidă, au încurcat firele.
Ce mai, i-am făcut praf, așa că înțeleg cum stă treaba și cu aragazul, friptura etc.
Îmbrățișări!!
Gina, noi suntem din generaţia care pune mult suflet în tot ce face. :)
De acord cu tine. nu-i dependenta!
Nici eu nu sunt deloc dependenta :)
Tetris, acum mult timp citeam la tine despre îmblânzirea piţigoilor în locuri publice, de ex. parcuri. :)
Cum să nu devin dependentă de astfel de postări, mai ales că Missouri voia amănunte? :D
Frumos.... :) Eu ma simteam vinovata cand nu avea timp sa scriu ce simt si doar postam ceva primit pe mail sau vreo melodie doar ca sa fie ceva nou acolo... ca blogul meu drag sa nu "sufere". :)
Imbratisari... :)
Claudia, şi eu am impresia uneori că blogul tinde să devină "o entitate" căreia trebuie să-i port de grijă. :)
Te felicit pentru carte. Aştept poveşti de la lansare! :)
Multumesc.
Tobias are succes datorita graficii. I-am multumit la randu-mi domnului grafician, ba chiar l-am rugat sa imi faca setul de desene si pentru cartea urmatoare. :)) Ascultator, s-a supus. Lansarea lui in lume, va aduce multe bucurii si surprize celor prezenti. De abia astept, cu toate ca emotiile cresc. :)
Blogul devine o entitate, deoarece in spatele lui sunt oameni pe care ii ajuta. Iar tu, ca posesor al lui, te simti util. :)
Mult succes, Claudia! Luptă să-ţi împlineşti visele! :)
Nici eu nu stiu vechimea blogurilor pe care le vizitez. Abia daca o mai stiu la al meu!... :)
M-ai intristat cand ai spus de scrieri mediocre, ale tale. Eu nu cred ca ai asa ceva! Dar poate ai glumit!... In rest, am observat si eu atacurile de care vorbesti, majoritatea (daca nu toate) sunt gratuite! In fond, e mai usor sa faci critica decat sa scrii!
Daca "blogaritul" da dependenta, atunci e una super placuta!... :)
ce-mi plac răspunsurile tale, diana! desigur că nu e dependenţă! noi îi spunem pasiune... ardem mâncarea cu pasiune. :)
şi uite, puţin te invidiez că poţi scrie direct pe monitor. eu tot pe hârtie, întâi, altfel nu se poate.
Acuarele, am învăţat să nu mai pun la inimă atacurile. :)
Mi-am dat seama că cei care se comportă necivilizat, ascund în sinea lor o durere, o cicatrice. Li se pare că lovind se vindecă.
Pasiunile ne fac fericiţi, Psi. Oamenii care nu au nicio pasiune duc o viaţă ternă.
Nu mai pot să scriu cu mâna, nu e un moft. Literele mele se înşiră indescifrabile. Eu scriu numai la tastatură, dar e o chestiune de obişnuinţă, deci e reversibilă. :)
Dar scrisul de mână are o componentă romantică pe care o regret...
Mi-aduc aminte că am fost foarte încântat când am descoperit-o pe frumoasa Missouri!
Şi lui Vero i-a plăcut. "Ia te uită", mi-a spus atunci, "am dat dat peste cineva care are talent la scris!" Şi se pare că nu s-a înşelat :)
Pisicul din imagine n-a mai terminat de citit cartea? Sau nici n-a deschis-o??
Grişka, Missouri e tot cu gândul la tine, deşi vede că eşti ocupat.
Mi-a spus că n-o să uite primul tău comentariu niciodată. :D
Missourica citeşte tot timpul plină de râvnă, dar mi-a mărturisit că unele cărţi au efect sopoforic. :)
:))))))))))
se ard prizele, mâncărurile nu mai au zeamă,însetează animalele, miorlăie missourile, plâng cablurile, se încing telefoanele...timp de nani ai,aşa lângă Missou?
Bloggingul da dependenta doar acelora care o fac cu pasiune, nu persoanelor care mai scriu cate ceva dupa pauze lungi de cateva luni, articole insipide, pe care poate le citeste cineva din intamplare, sau nu....Aia nici nu se numesc bloggeri :(
Rodica, îmi cer scuze pentru întârzierea răspunsului.
Adevărul e că suntem o familie mare şi ducem o viaţă agitată. Missou adoră somnul, aşa că mai dormim. :)
Eu cred că bloggingul ne satisface plăcerea secretă de a părea altceva decât ceea ce suntem... :)
Trimiteţi un comentariu